Premierul Marcel Ciolacu și-a anunțat marți candidatura la funcția de președinte al României din partea Partidului Social-Democrat al cărui președinte este și a cărui susținere o va solicită sâmbătă la congresul formațiunii.
“Am decis să îmi depun candidatura la Președinția României. Am luat această decizie după ce m-am consultat cu românii, cu familia mea și cu colegii mei din partid”, a spus Ciolacu, într-un mesaj video publicat pe pagina sa de Facebook.
El a precizat că se va prezenta sâmbătă la Congresul PSD cu planul pentru România și le va solicita colegilor social-democrați sprijinul pentru a câștiga alegerile prezidențiale.
“Astăzi, mai mult ca oricând, România are nevoie de stabilitate și echilibru. Românii au nevoie de siguranța că muncind pot avea un trai mai bun. Țara are nevoie de un președinte căruia îi pasă de toți românii”, a afirmat premierul.
Din postura de prim-ministru și președinte al PSD, Marcel Ciolacu se alătură unei liste de lideri social-democrați care au candidat la funcția supremă în stat aflați în aceleași poziții ca actualul lider al PSD. Este vorba despre Adrian Năstase (2004), Victor Ponta (2014) și Viorica Dăncilă (2019). Atât cei trei, cât și Mircea Geoană, liderul PSD între 2005-2010, au pierdut alegerile prezidențiale din ultimii 20 de ani în fața candidaților de dreapta, Traian Băsescu și Klaus Iohannis. Primul și singurul președinte social-democrat al României a fost Ion Iliescu, care a condus România între 1990-1996 și 2000-2004.
“Nu m-am dat niciodată înapoi de la lucrurile grele. Am preluat președinția PSD într-un moment foarte dificil și, împreună cu colegii mei, am reușit să recâștigăm încrederea oamenilor”, a afirmat Ciolacu.
El a devenit președinte al PSD după ce premierul Viorica Dăncilă a fost înlăturată prin moțiune de cenzură și a pierdut alegerile prezidențiale din 2019 în fața lui Klaus Iohannis. La alegerile din 2020, desfășurate în pandemie și cu PSD în opoziție, social-democrații au obținut în jur de 30% la scrutinul local pentru primării și consilii județene și au câștigat alegerile parlamentare cu aproximativ 29%.
PSD-ul condus de Marcel Ciolacu a stat în opoziție până în toamna anului 2021, moment în care social-democrații și PNL au creat o mare coaliție pe principiul rocadei guvernamentale, motivând nevoia de stabilitate politică ca urmare a provocărilor interne și externe, cele din urmă concretizate cu declanșarea războiului din Ucraina prin invazia armată a Federației Ruse în țara vecină.
Principiul rocadei guvernamentale a făcut ca liberalul Nicolae Ciucă să dețină funcția de prim-ministru între noiembrie 2021 – iunie 2023, iar Marcel Ciolacu președinte al Camerei Deputaților, perioadă urmată de demisie și instalarea unui nou guvern de coaliție PSD-PNL condus de Marcel Ciolacu.
“Am acceptat răspunderea de a fi prim-ministru într-unul dintre cele mai complicate momente din istoria recentă. Și am reușit, alături de colegii mei din Guvern, să punem lucrurile în ordine”, a amintit Ciolacu.
El a conchis mesajul său, declarându-se “pregătit să-mi asum acum responsabilitatea de a fi președintele tuturor românilor”. “Am credința că pot contribui la viitorul țării mele – un viitor în siguranță și bunăstare. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a transmis Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu s-a născut pe 28 noiembrie 1967 în Buzău. Din 1992 este membru al PSD. Cariera sa publică și politică a început în 2005, când a ocupat funcția de prefect interimar între noiembrie 2005 și decembrie 2006, și apoi, în calitate de consilier local, a fost ales viceprimar pentru mandatul 2008–2012.
La alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012, Marcel Ciolacu a fost ales deputat din partea PSD în circumscripția electorală nr. 10 – Buzău.
În martie 2013, prim-ministrul Victor Ponta l-a numit în funcția de consilier onorific pe probleme de regionalizare și administrație publică, iar în 2014 a devenit secretar al Camerei Deputaților.
După demiterea premierului Sorin Grindeanu în 2017, Marcel Ciolacu a devenit vicepremier fără portofoliu în cabinetul condus de Mihai Tudose.
În septembrie 2017, Ciolacu a asigurat interimatul la MApN, succedându-l pe ministrul demisionar Adrian Țuțuianu. În septembrie 2018 a semnat scrisoarea disidenților din PSD care cereau demisia lui Liviu Dragnea. După încarcerarea acestuia din urmă, postul de președinte al Camerei Deputaților a rămas vacant. Astfel, pe 29 mai 2019, Marcel Ciolacu a fost ales în funcția de președinte al camerei inferioare a legislativului.
A preluat interimatul conducerii PSD după înfrângerea Vioricăi Dăncilă la alegerile prezidențiale din 2019. În august 2020 a devenit președinte cu drepturi depline al formațiunii social-democrate.




