Marcel Ciolacu și omologul bulgar vor „discuții aplicate” cu instituțiile UE și cu Austria și Olanda privind aderarea la Schengen: Nu este o cerință a României și a Bulgariei, este pur și simplu un drept

Premierul Marcel Ciolacu și omologul bulgar vor „discuții aplicate” în perioada următoare cu instituțiile UE și cu Austria și Olanda privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen,  a declarat șeful Executivului de la București, luni, la Varna, într-o conferință de presă comună cu premierul bulgar Nikolai Denkov, premierul grec Kyriakos Mitsotakis, comisarul european pentru transporturi Adina Vălean și cu Vicepreședintele Comisiei Europene Margaritis Schinas.

„Am avut pe agendă și eu și domnul prim-ministru al Bulgariei obiectivul soluționării dosarului aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen. În acest moment România îndeplinește toate condițiile tehnice de peste 10 ani de zile. Eforturile din ultimul timp ale Bulgariei de a închide toate dosarele în ceea ce privește statul de drept s-au finalizat, au fost recunoscute și de către Comisie și sperăm că în perioada următoare să avem discuții aplicate atât cu Comisia și cu Parlamentul European, dar și cu cele două state care până în acest moment s-au opus. Îmi mențin părerea că este total incorect să punem interesele și politica internă înaintea intereselor unei Europe întregi într-un moment în care solidaritatea contează cel mai mult. Sunt ferm convins că împreună vom găsi calea corectă ca state, România și Bulgaria, să nu mai fie ținute la colț total nedrept. Nu este o cerință a României și a Bulgariei, este pur și simplu un drept”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

În contextul reuniunii trilaterale România-Bulgaria-Grecia, șeful Guvernului a menționat că a discutat cu omologii săi și despre proiectele de interconectare în domeniul energiei, al transporturilor, comerțului și securității.

Interconectarea în acest moment este secretul unor servicii mai bune, unor prețuri mai bune pentru cetățenii pe care îi reprezentăm și, nu în ultimul rând, va duce cu certitudine acest coridor sudic la reconstrucția Ucrainei.  Aș dori să subliniez necesitatea construirii unui nou pod pe Dunăre între Giurgiu și Ruse și, de asemenea, necesitatea sporirii capacității de navigare pe Dunăre, proiectul Fast Danube. Pentru amândouă proiectele, împreună cu doamna comisar Vălean, încercăm să prindem fondurile la dispoziție,  să le grăbim și să ne încadrăm în termenele necesare”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Tot în contextul interconectivității, cei trei premieri au abordat și provocările de pe piața energiei, cu accent deosebit pe securitatea aprovizionării și a dependenței de hidrocarburi și de energie electrică din Rusia. În acest sens, premierul Marcel Ciolacu a subliniat că „este un capitol unde trebuie să ajutăm”. „România are o datorie morală să ajutăm cât mai mult Republica Moldova, deoarece, după Ucraina este cel mai vulnerabil stat european și de aceea mă bucur că toți trei susținem că pe agendă europeană să fie susținerea și începerea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina, Republica Moldova și Georgia”, a precizat acesta.

Șeful Guvernului a mai discutat cu colegii săi din Bulgaria și Grecia și recentele evoluției privind securitatea regiunii, context în care a subliniat importanța strategică a Mării Negre pentru securitatea euroatlantică.

„După cum bine știm, Federația Rusă atacă infrastructura portuară ucraineană de la granița României, câteodată distanța fiind de 80-100 m între atacuri și frontiera României. Cred că trebuie investit în continuare și găsită o strategie comună în cadrul NATO pentru a evita în viitor astfel de atacuri”, a mai declarat premierul Marcel Ciolacu.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare