Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu, membru al Comisiei pentru transport și turism din Parlamentul European, a fost invitat de Academia Aerului și a Spațiului din Toulouse să devină membru de onoare al acestei instituții de învățământ
superior.
”Onorat să accept invitația de a deveni membru de onoare al Academiei Aerului și Spațiului din Toulouse, Franța, țara în care doi români, Traian Vuia și Henri Coandă, au scris istorie în aviație”, a scris Marinescu într-un mesaj publicat pe Facebook, făcând trimitere la inventatorii români din secolul XX care, prin acțiunile lor de pionierat, au revoluționat aviația mondială. În vreme ce Traian Vuia a efectuat unul dintre primele zboruri cu un aparat mai greu decât aerul și a pus bazele principiilor de funcționare a elicopterelor, Henri Coandă este recunoscut, în principal, ca fiind părintele motorului cu reacție. De altfel, acesta din urmă a dat numele efectului care contribuie la determinarea formei avioanelor, dar a cărui aplicabilitate se regăsește și în alte domenii precum medicina sau meteorologia.
Inginer de profesie, cu o diplomă obținută la Facultatea de Aeronave din cadrul Universității Politehnica București, Marian-Jean Marinescu are o vastă experiență în Parlamentul European, fiind eurodeputat din 2014.
Acesta deține funcția de președinte al Intergrupului Cer și Spațiu din legislativul european și este responsabil pentru unul dintre cele mai complexe dosare legislative, și anume Cerul Unic European, prin care urmărește crearea unui Schengen al spațiului aerian.
Comisia a lansat în 1999 inițiativa Cerul unic european pentru a îmbunătăți performanța managementului traficului aerian și a serviciilor de navigație aeriană printr-o mai bună integrare a spațiului aerian european. Ultima inițiativă legislativă majoră din cadrul SES, și anume SES 2, a fost încheiată în 2009.
Actuala propunere modificată datând din septembrie 2020 vine ca urmare a unei actualizări intermediare a normelor SES, denumită SES 2+, care a fost propusă de Comisie în 2013, dar nu a fost niciodată finalizată.




