Marian-Jean Marinescu propune adaptarea Mecanismului pentru Interconectare a Europei la situația declanșată de război: ”Componenta de mobilitate militară trebuie întărită”

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu, raportor al Parlamentului European pentru Mecanismul pentru Interconectare a Europei (CEF), a propus ”o întărire a componentei de mobilitate militară” din acest program, ca parte a adaptării dosarelor legislative la situația declanșată de război.

”Războiul are efecte negative în foarte multe domenii. Aproape toate statele contribuie la blocada impusă asupra Rusiei. În grupul PPE s-au colectat opinii si propuneri referitor la adaptarea dosarelor legislative la situația declanșată de război. Eu am propus o întărire a componentei de mobilitate militară din Facilitatea de Conectare a Europei.  Inițial propunerea bugetară a fost de  6,5 miliarde de euro, iar în final a ajuns la 1,5 miliarde. Consider că trebuie să ne grăbim cu implementarea acestui mod de transport. În acest moment, nu cred că se pot transporta tancuri pe calea ferata către statele baltice, de exemplu. În plus, trebuie proiectate poduri, calea ferată trebuie întărită în acord cu reglementările militare”, a motivat Marinescu.

În egală măsură, eurodeputatul a mai propus un nou program ”o nouă Facilitate de Conectare a Europei care să se implementeze în paralel cu CEF-ul aprobat în 2020”.

”Este nevoie de infrastructură de transport, și, din păcate, nu avem suficiente fonduri pentru a realiza ce ne-am propus, respectiv finalizarea rețelei principale până în 2030. Fonduri există, partea de împrumuturi din Next Generation EU. Statele membre nu au vrut să utilizeze acești bani ca și credite, ca urmare Comisia Europeană poate să utilizeze acele fonduri pentru transport dar nu numai”, a detaliat europarlamentarul.

Mai mult, Marian-Jean Marinescu este de părere că ”statele care au trafic mai mare au nevoie de sprijin pentru controlul de trafic”, ca urmare a faptului că multe rute aeriene s-au schimbat din cauza ”războiului și embargoului aplicat spațiului aerian”.

”Așteptăm propuneri din partea Comisiei Europene, pentru a vedea ce avem de făcut din punct de vedere legislativ în perioada următoare în Parlamentul European. Sancțiunile aplicate asupra Federației Ruse vor avea efecte si asupra #UE, dar aceasta este singura șansă ca lucrurile să se schimbe in Rusia. Sunt convins că pentru terminarea acestei nenorociri este nevoie ca poporul rus să înțeleagă ceea ce se întâmplă cu adevărat”, a conchis eurodeputatul.

Parlamentul European a adoptat la 6 iulie 2021 programul reînnoit al Mecanismului pentru Interconectarea Europei, în valoare de 33,71 miliarde de euro care va finanța proiecte cheie pentru îmbunătățirea conexiunilor de transport și a rețelelor energetice, precum și a serviciilor digitale și conectivității în Europa.

Mecanismul de interconectare a Europei urmărește stabilirea unor punți între sectoarele transportului, energiei și digital. Bugetul pentru fiecare dintre aceste sectoare va fi:

  • Transport: 25,81 miliarde de euro
  • Energie: 5,84 miliarde de euro
  • Digital: 2,07 miliarde de euro

Se va promova interconectarea, dezvoltarea și modernizarea căilor ferate, a infrastructurii rutiere, fluviale și maritime, cât și asigurarea unei mobilități în condiții de siguranță.

Continuarea dezvoltării rețelelor de transport transeuropene (TEN-T) va reprezenta o prioritate.

Noul program va garanta că adaptarea infrastructurii pentru îmbunătățirea mobilității militare în interiorul UE va răspunde atât nevoilor civile cât și celor militare. Un total de 1,69 miliarde de euro din bugetul transportului va fi direcționat către mobilitatea militară.

Vor fi alocate fonduri pentru proiecte transfrontaliere privind sursele de energie regenerabilă, decarbonizare în susținerea Pactului Verde european și a ambițiilor UE legate de climă. Totodată se vor aloca fonduri pentru a garanta siguranța aprovizionării.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare