Membri ai Congresului SUA, reuniți la reședința ambasadorului României la Washington la o cină privind securitatea est-europeană, cu participarea ambasadorilor R. Moldova și Ucrainei

Ambasada României la Washington, DC, a organizat miercuri, la reședința ambasadorului, o cină pe tema evoluției rolului Statelor Unite în peisajul de securitate și economic al Europei de Est, cu participarea unor reprezentanți ai Congresului SUA, ai administrației americane, ai comunității diplomatice și ai mediului de experți, informează joi ambasada României în SUA într-un comunicat de presă.

Schimbul de opinii a beneficiat de prezența noilor ambasadori ai Republicii Moldova și Ucrainei la Washington, Vladislav Kulminski, respectiv Olga Stefanișîna.

Printre membrii Congresului SUA care au avut intervenții s-au numărat Joe Wilson, copreședinte al Comisiei Helsinki și al grupului de prietenie pentru Ucraina din Camera Reprezentanților, Mike Turner și Tom Suozzi, copreședinți ai grupului de prietenie pentru România, Deborah Ross, copreședintă a grupului de prietenie pentru Republica Moldova, și William Keating, vicepreședinte al Subcomisiei pentru Europa din cadrul Comitetului pentru Afaceri Externe.

Asistentul secretarului pentru energie, William Tommy Joyce, și directoarea adjunctă din cadrul Oficiului Reprezentantului pentru Comerț al SUA, Silvia Savich, precum și reprezentanți ai unor prestigioase think-tank-uri americane (Atlantic Council, CSIS, CEPA, America First Policy Institute, McCain Institute, Foundation for Defense and Democracies, Carnegie, Vandenberg Coalition, ISW) au contribuit la discuții.

Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, a subliniat că România va continua să fie alături de Republica Moldova și Ucraina prin sprijin politic și diplomatic, precum și prin asistență multidimensională. ‘Susținem cu tărie obiectivele strategice ale celor două țări pentru integrarea europeană, dezvoltarea economică și securitatea energetică’ a declarat Muraru, exprimându-și încrederea că cele două țări vor continua să beneficieze de o coordonare transatlantică puternică.

Membrii Congresului prezenți la discuție au subliniat importanța României ca partener de încredere al Statelor Unite în Europa de Est și la Marea Neagră, au abordat multiplele crize generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei – în domeniile securității, energiei și cel umanitar – în căutarea celor mai adecvate modalități de susținere viitoare din partea SUA pentru Republica Moldova și Ucraina.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare