Dan Cărbunaru
Orice națiune, mai mică sau mai mare, mai tânără sau mai veche pe harta lumii, are nevoie de mari victorii, de proporții istorice, din care să își hrănească organismul social. Huiduiala care însoțește, de o bună bucată de vreme, celebrarea victoriilor noastre, ne arată cât de mici au devenit aceste zile, intrate în calendarul național tocmai pentru a nu ne lăsa să uităm cine suntem, de unde venim și încotro mergem.
Când uiți sau ignori propria istorie, chiar și marile victorii devin mici. Din ce în ce mai mici. Forța de atracție a istoriei este influențată de educația națiunii, de capacitatea liderilor săi de a transforma o ceremonie formală într-un ritual cu sens sau poate chiar într-unul care redă și consolidează, îmbogățește sensul.
Candoarea prezidențială care transformă momentele solemne în anecdote video confirmă că întîiul dătător de sens la ceremoniile cu cea mai înaltă participare a ales să fie natural, în loc să urmeze partitura protocolului. Să nu murdărească pe ploaie covorul roșu așternut în cale.
Nu morga ne lipsește azi. Nici seriozitatea excesivă. Cred că avem nevoie de voință, de sens și de un plan care să lege marile noastre victorii din trecut de ceea ce putem realiza împreună noi, cei de acum. Dându-le ocazia generațiilor care vin să aibă ce continua.
Ironia sorții face ca azi, în cele mai bune condiții ale istoriei noastre, dublate de încercări majore, să nu mai fim capabili să cunoaștem și să respectăm trecutul, să ignorăm șansa de a nu mai fi nevoiți să navigăm în propria bărcuță prin talazurile geopolitice.
Nu putem ieși din această nefericită stare fără lideri capabili să inspire, să insufle curaj și dorință de a reuși pentru fiecare român. Și mica victorie a celor care ar dori, ar ști și ar putea să facă acest pas chiar de azi, ar putea readuce gustul marilor victorii pe care ar trebui să le celebram fără huiduieli. Începând cu Unirea.
