Ministerul Justiţiei a anunţat vineri că a semnat, la începutul acestei săptămâni, acordul de finanţare cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în calitate de coordonator naţional, în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), informează comunicatul oficial.
În paralel cu realizarea jaloanelor și țintelor care vizează reforme ale sistemului judiciar, vor fi demarate, în perioada următoare, etapele necesare realizării investițiilor de care beneficiază sectorul „Justiție”, în cadrul următoarelor componente, cu o alocare estimată la 217,53 milioane de euro finanțare nerambursabilă:
- Componenta 7 – Transformare digitală: Investiţia 4. Digitalizarea sistemului judiciar (162,31 milioane euro);
- Componenta 14 – Buna guvernanţă: Reforma 5. Garantarea independenţei Justiţiei, creşterea calităţii şi eficienţei acesteia şi Reforma 6. Intensificarea luptei împotriva corupţiei;
- Investiţia 1 – Optimizarea infrastructurii judiciare pentru a garanta accesul la justiţie şi calitatea serviciilor (42,22 mil. euro);
- Investiţia 2 – Dezvoltarea infrastructurii logistice (non-IT) necesare luptei împotriva corupţiei şi recuperării bunurilor şi prejudiciilor generate de infracţiuni, inclusiv a formării profesionale în aceste domenii (13 milioane euro).
Astfel, Ministerul Justiției și instituțiile din sistemul judiciar, partenere în cadrul acestui program, vor folosi resursele alocate pentru realizarea unor proiecte strategice în domeniul digitalizării sistemului judiciar, precum și în consolidarea infrastructurii specifice (sedii noi de instanțe, sporirea capacității de stocare a bunurilor provenite din infracțiuni), care vor contribui la îmbunătățirea accesului la justiţie și la calitatea serviciilor oferite de sistemul judiciar în relația cu cetățenii.
România beneficiază de fonduri în valoare de 29,2 miliarde euro după ce miniștrii economiei și finanțelor din statele membre ale Uniunii Europene au dat undă verde, la 28 octombrie, Planul Național de Redresare și Reziliență al României, nu înainte ca președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să evalueze pozitiv, la București, acest document prin intermediul căruia țara noastră va putea să-și redreseze economia și să-și construiască reziliența în urma pandemiei, printr-o tranziție verde și digitală.
Acest lucru a permis Comisiei Europene să transfere țării noastre, la 2 decembrie 1,8 miliarde de euro sub formă de prefinanțare, echivalentul a 13 % din totalul de granturi alocate în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență (MRR).
Ccea de-a doua tranșă de 1,9 miliarde de euro sub formă de împrumuturi, alocată la 12 ianuarie, a venit să întregească prefinanțarea acordată României, lucru posibil după ce Guvernul a aprobat, la 22 decembrie, Acordul de împrumut dintre Comisia Europeană și țara noastră, semnat anterior acestui moment de ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, pentru cele 14,94 miliarde de euro din PNRR-ul de 29,2 miliarde de euro, care cuprinde 171 de măsuri (64 de reforme și 107 investiții), structurate în jurul a șase piloni și a cincisprezece componente.




