Șeful diplomației române, Bogdan Aurescu a acordat un interviu la sediul Ministerului Afacerilor Externe pentru emisiunea “Lumini și umbre” realizată de Dan Andronic. Printre subiectele abordate s-au numărat contribuțiile remarcabile ale ministrului de externe la negocieri esențiale pentru România: procesul cu Ucraina privind platoul continental și acordul strategic cu Statele Unite. Instabilitatea politică din Republica Moldova, criza în desfășurare din Ucraina, parcursul în NATO și UE sau aderarea la Schengen au fost principalele teme discutate.
Despre delimitarea spațiilor maritime
Înainte de procesul propriu-zis, 2004 – 2009, am fost implicat încă aproximativ cinci ani înainte în negocierile care s-au desfăşurat pentru delimitarea spaţiilor maritime şi n-a fost decât continuarea unui proces de negociere care s-a derulat foarte mulţi ani, 20 de ani, între România şi fosta Uniune Sovietică, 1967 – 1987, cu zece runde de negocieri. Pe urmă, din 1998, au început negocierile cu Ucraina pentru delimitarea spaţiilor maritime. Eu am început să mă ocup de acest dosar din 2000. Un rezultat important, mai ales că zilele trecute, pe 3 februarie, s-au împlinit exact şase ani de la pronunţarea hotărârii în acest proces şi am făcut o întâlnire chiar aici, în acest spaţiu, cu membrii echipei, o parte dintre ei, n-au putut să vină chiar toţi, şi ne-am amintit împreună efortul pe care l-am făcut atunci. Cred că e important, din când în când, să ne mai amintim.
Acordul strategic cu SUA
Spre finalul anului, o să vedem şi rezultatul acestor eforturi, pentru că în 2015, spre luna noiembrie-decembrie, va avea loc operaţionalizarea bazei Deveselu, care este, de fapt, produsul principal al acestui acord. Lucrurile sunt foarte clare din punctul de vedere şi al României, şi al SUA, pentru că vorbim despre un proiect bilateral în această fază, dar şi al NATO, pentru că, iarăşi, trebuie subliniat, în momentul în care această bază devine operaţională, ea urmează, aproape în perioada imediat următoare, să fie inclusă în sistemul NATO antirachetă. Şi ne aşteptăm la decizii în acest sens la Summitul NATO care se va desfăşura anul viitor în Polonia. Şi ceea ce am spus noi de fiecare dată, cu argumente, atât argumente de tip militar, tehnico-militar, dacă vreţi, dar şi argumente juridice şi, mă rog, de natură politică, a fost în sensul că sistemul antirachetă este strict defensiv. Acest aspect este de altfel menţionat şi în acordul bilateral pe care l-aţi menţionat şi pe care l-am negociat cu Statele Unite, cel finalizat în septembrie 2011. În acord se spune chiar în mai multe rânduri că acest sistem va acţiona în legitimă apărare în conformitate cu prevederile Cartei ONU, care se referă la legitimă apărare colectivă.
Situația din estul Ucrainei
Cred că nu putem să excludem niciun fel de ipoteză atunci când vorbim despre o situaţie conflictuală de o astfel de anvergură, mai ales din punctul de vedere al importanţei pe care o are pentru securitatea regională şi pentru securitatea europeană. Ceea ce vedem în estul Ucrainei este, într-adevăr, din păcate, o intensificare a conflictului. Vedem creşterea numărului de vieţi omeneşti pierdute… Vedem foarte mulţi răniţi în fiecare zi şi oameni care mor, inclusiv din rândul populaţiei civile, ceea ce este extrem de îngijorător, şi momentul apropiat care a fost extrem de puternic, sensibil pentru comunitatea internaţională a fost atacul din 24 ianuarie de la Mariopol, în care 30 de oameni au fost ucişi şi peste 200 de oameni au fost răniţi. Şi, într-adevăr, după acordurile încheiate la Minsk, în septembrie, care puneau bazele, cel puţin teoretic, pentru încetarea focului şi pentru o serie de aranjamente care ar fi permis o soluţie durabilă pentru situaţia de securitate din estul Ucrainei, nu neapărat pentru soluţionarea întregului conflict, dar măcar pentru ceea ce înseamnă desfăşurarea acelor ostilităţi. Din păcate, aceste acorduri nu au fost respectate.
Reacțiile comunității internaționale
Am constatat că situaţia s-a deteriorat din ce în ce mai mult. Este şi motivul pentru care comunitatea internaţională, la rândul ei, şi-a intensificat eforturile pentru soluţii diplomatice. NATO și UE nu sunt depăşite. Fiecare dintre cele două instituţii a reacţionat în conformitate cu propriul său registru de competenţă. NATO, aş spune, cel puţin a reacţionat foarte prompt şi a luat o serie de decizii pe care le aplicăm şi suntem în curs de dezvoltare a acestor decizii, inclusiv astăzi, iată, la Bruxelles, se desfăşoară reuniunea miniştrilor de apărare ai Alianţei. ceea ce vreau să spun este că reacţia Alianţei Nord-Atlantice a fost una fermă, au fost măsuri luate, decise la Summitul NATO din septembrie, din Marea Britanie, şi în tot acest interval, din septembrie, de la finalul summitului şi până în prezent, am lucrat la aplicarea acestor măsuri. Este vorba mai ales despre Forţa de Reacţie Rapidă, acel Very High Readiness Joint Task Force, mai greu de tradus in română, care înseamnă de fapt o forţă de reacţie rapidă de câteva mii de militari.
Despre comandamentul NATO
România este pregătită să găzduiască aceste comandamente. Sigur, Ministerul Apărării gestionează, pe fond, pregătirea acestor elemente de instalare pe teritoriul României şi evident că, în toată această perioadă care s-a scurs între diversele reuniuni aliate unde s-au luat decizii, autorităţile militare au pregătit instalarea acestor elemente. Forţa de Reacţie Rapidă, despre care vorbeam, este iarăşi un element important, care este în curs de operaţionalizare. Deja la reuniunea miniştrilor de externe NATO, la care am participat pe 3 decembrie anul trecut, la Bruxelles, am luat decizia creării formei interimare, a acestei forţe de reacţie. Aceste elemente de care vorbim, Forţa de Reacţiei Rapidă şi, respectiv, aceste elemente de comandă şi control, de sprijin pentru forţa de reacţie rapidă, fac parte din deciziile luate la Summitul din Marea Britanie, în acel document care se cheamă Planul de acţiune al Alianţei pentru creşterea vitezei de reacţie. Prin urmare, o serie întreagă de decizii care au fost puse în aplicare treptat, aşa cum am convenit, de altfel, calendarul lor în timpul summitului din Marea Britanie.
Despre Republica Moldova
Eu am fost la Chişinău chiar a doua zi după alegeri. Pe 1 decembrie, prima mea vizită ca ministru de externe a fost la Chişinău, dincolo de simbolismul zilei naţionale am vrut tocmai să iau pulsul clasei politice după alegeri şi am vrut în acelaşi timp să transmit un mesaj pe care de altfel l-am discutat înainte de a merge acolo cu doamna Mogherini, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politică Externă, şi mesajul pe care l-am dat şi care rămane valabil şi astăzi în procesul de formare a Guvernului din Republica Moldova a fost că în primul rând cetăţenii Republicii Moldova au arătat prin votul lor că susţin o formulă de guvernare proeuropeană. În al doilea rând, că există din acest punct de vedere o răspundere a clasei politice, mai ales a partidelor proeuropene, pentru a pune în aplicare o astfel de formulă şi, în al treilea rând, că formarea unui guvern cât mai curând posibil este o necesitate, pentru că ea este de natură să înlăture orice posibile vulnerabilităţi ale unei perioade interimare. Mesajul pe care îl dăm şi astăzi, în momentul în care se lucrează la formula guvernamentală, primul ministru Leancă este desemnat de către preşedintele Republicii Moldova pentru a prezenta o formulă guvernamentală, este acelaşi: este extrem de important ca Guvernul de la Chişinău să fie proeuropean, programul de guvernare al acestui guvern să fie proeuropean, pentru că este extrem de important ca reforma, conform standardelor europene, să continue. Acest guvern a reuşit, guvernul proeuropean de până acum, a reuşit nişte performanţe excepţionale. Este vorba despre liberalizarea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova. Este primul stat din Parteneriatul Estic care obţine liberalizarea vizelor, şi într-adevăr noi am sprijinit într-un mod substanţial acest efort. Din 28 aprilie anul trecut, practic, cetăţenii Republicii Moldova pot călători fără vize, chestiune care are însă şi un impact pozitiv asupra reglementării conflictului transnistrean. Tot mai mulţi cetăţeni din regiunea separatistă transnistreană îşi fac paşapoarte biometrice ale Republicii Moldova pentru a călători în Uniunea Europeană fără vize.
România a susţinut, in mod evident, acest proces de apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană. Am susţinut în plan bilateral, cu foarte multe proiecte şi programe. Şi vă aduc aici aminte nu doar despre gazoductul Iaşi-Ungheni, pe care l-am finanţat împreună cu Uniunea Europeană, dar şi proiectele legate de modernizarea cu 20 de milioane de euro a sistemului de învăţămant preşcolar din Republica Moldova, foarte multe alte acţiuni de întărire a capacităţii administrative a Republicii Moldova, donaţia foarte consistentă de microbuze, de alte autovehicule pentru Poliţia de Frontieră, proiectul SMURD, care a fost inaugurat la Bălţi şi care urmează să fie continuat, foarte multe alte proiecte de reparare şi recondiţionare a unor monumente extrem de semnificative în Republica Moldova – Teatrul Bogdan Petriceicu Haşdeu din Cahul, Sala cu Orgă din Chişinău – livrarea de cărbune pentru familiile defavorizate din Republica Moldova şi multe altele. Ar fi foarte greu de enumerat toate acţiunile pe care noi le-am făcut pentru, de fapt, racordarea, şi fizică, a Republicii Moldova de Uniunea Europeană, în mod firesc, prin România.
Despre Schengen și MCV
Nu există o legătură între MCV şi Schengen, după cum cunoaşteţi. Sunt, într-adevăr, unele state ale Uniunii Europene care fac o anumită legătură cu performanţele din cadrul MCV-ului, dar în ce priveşte Spaţiul Schengen îndeplinim perfect toate condiţiile.Misiunile de evaluare sunt pozitive, avem toată pregătirea necesară şi, mai mult decât atât, acţionăm ca un stat Schengen de facto pentru spaţiul Uniunii Europene, lucru care este, de altfel, recunoscut prin performanţele Poliţiei de Frontieră, prin tot ceea ce se face pe această linie. Există nişte dificultăţi de ordin politic, care au nişte explicaţii foarte simple care decurg din anumite constrângeri de politică internă din anumite state membre, alegeri care se produc uneori succesiv în diverse state.
Despre numirea unui ambasador din partea SUA
Am ridicat şi ridicăm această temă de peste doi ani de zile. Practic, în orice întâlnire cu omologi americani, cu Ambasada americană, cu reprezentanţi ai Departamentului de Stat. Această sensibilitate pe care şi noi şi opinia publică, în mod îndreptăţit, o avem, este foarte clar conştientizată la Washington. Am discutat această temă şi cu doamna Nuland, când a venit la Bucureşti. M-a asigurat că procesul este într-o fază avansată. În momentul în care vor avea elemente concrete şi vom şti acest lucru când se va cere agrementul pentru noul ambasador, evident că vom şti şi noi, şi dumneavoastră.
Interviul integral acordat de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu este disponibil pe site-ul oficial al MAE.
