Ministrul de externe italian Antonio Tajani şi-a reafirmat sâmbătă opoziţia faţă de posibilitatea ca Ucraina să folosească arme italiene pentru a lovi Rusia şi a atras atenţia cu privire la orice fel de decizie „impulsivă”, informează AFP, scrie Agerpres.
Mai multe ţări din cadrul NATO se arată în favoarea unei posibile utilizări a armelor furnizate Ucrainei de către ţările occidentale pentru a efectua atacuri pe teritoriul Rusiei, dar Italia, membru fondator al Alianţei, continuă să se opună.
„Este un moment foarte delicat, nu trebuie să facem niciun pas greşit şi trebuie să evităm orice măsuri sau declaraţii impulsive. Nici şi Statele Unite nu au autorizat folosirea armelor lor fără discernământ, ci doar pentru a lovi o bază din care pleacă dronele. Şi ei sunt foarte atenţi”, a declarat Antonio Tajani în timpul unei vizite la Rapallo (nord-vestul Italiei).
Mai mult, Tajani a mai afirmat că Italia se pregăteşte „în săptămânile următoare” să trimită din nou ajutoare Ucrainei. Dar, a repetat el, „nu vom trimite nici măcar un singur soldat italian să lupte în Ucraina, pentru că nu suntem în război cu Rusia”.
Vineri, președintele Joe Biden a autorizat discret Kievul să lanseze arme furnizate de Statele Unite asupra unor obiective militare din interiorul Rusiei care sprijină ofensiva împotriva orașului Harkov din nord-estul Ucrainei.
Decizia marchează o schimbare de politică din partea lui Biden, care a refuzat cu fermitate să permită Ucrainei să folosească armament american pentru lovituri în interiorul Rusiei.
De asemenea, și Berlinul a acordat Ucrainei permisiunea de a folosi arme germane împotriva unor obiective militare din Rusia, după o opoziție inițială din partea cancelarului german Olaf Scholz, guvernul federal schimbându-și radical poziția după ce președintele american Joe Biden a autorizat Ucraina să atace cu arme americane ținte militare din Rusia pentru a proteja Harkovul.
Țări precum Lituania, Marea Britanie Polonia, Cehia, Canada și Finlanda și-au dat acordul pentru ca Ucraina să folosească armele în acest sens. În ceea ce privește Franța, Emmanuel Macron a explicat poziția Parisului, precizând că Ucraina poate folosi armele livrate, dar pentru a neutraliza bazele militare ruse de unde este atacată.




