Noul ministru de externe al Marii Britanii, Jeremy Hunt, a apreciat că doar președintele rus, Vladimir Putin, s-ar bucura de absența unui acord cu Uniunea Europeană cu privire la Brexit, anunță Frace Presse, citat de Agerpres.

”Dacă sfârşim fără un acord, doar Putin se va bucura”, a declarat Hunt într-un interviu la postul public de radio France Inter, aflat într-o vizită la Paris.
”Cred că dacă privim agresiunea rusă, trebuie să recunoaştem că este un moment extrem de instabil în istorie. Există Crimeea, există arme chimice pe străzile Angliei, despre care noi credem că au fost autorizate de ruşi”, a declarat el, referindu-se la anexarea Crimeii de către Rusia, contestată de UE, şi otrăvirea unui fost spion rus care lucra pentru britanici cu agent neurotoxic Noviciok, un act atribuit de Londra Moscovei.
”Franţa este foarte aproape de noi pe aceste teme. Responsabilitatea pentru securitatea în Europa este de a păstra şi de a dezvolta colaborarea între cele două ţări şi de a nu merge spre o ruptură”, a punctat ministrul britanic de externe.
Aflat în vizită la Paris, unde îşi continuă primul său mare turneu în străinătate după China şi înainte de Austria, şeful diplomaţiei britanice a subliniat din nou riscurile pe care le comportă un ”no-deal” (absenţa unui acord) privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană.
Citiți și:
Șeful diplomației britanice: Regatul Unit și China vor semna un acord de liber schimb după Brexit
”Ceea ce mă preocupă în prezent este riscul real al unui Brexit fără acord”, a declarat el, la scurt timp înainte de întâlnirea cu omologul său francez Jean-Yves Le Drian.
”Guvernul britanic a propus o soluţie, dar mă tem că multe persoane din UE cred că ar fi suficient de aşteptat în continuare o schimbare de linie din partea Marii Britanii. Aceasta nu se va întâmpla şi un Brexit fără un acord ar fi o tragedie pentru Europa. Ar fi dificil din punct de vedere economic, dar vom găsi o cale de a prospera. Ceea ce mă îngrijorează însă mai mult este că se pot schimba sentimentele britanicilor faţă de Europa, cu un impact profund asupra parteneriatului nostru internaţional. Acesta este un moment extrem, extrem de important, din punct de vedere istoric”, a adăugat Jeremy Hunt, vorbind în limba franceză.
La referendumul din 23 iunie 2016, 17,4 milioane de britanici, adică 51,9% dintre participanţi, s-au pronunţat în favoarea unei ieşiri a regatului din Uniune, iar 48,1% au votat în favoarea unei rămâneri.
La doi ani de la acest vot, sondajul YouGov arată că poziţia celei mai mari părţi a alegătorilor s-a schimbat în legătură cu acest subiect.
În cazul în care ar avea loc un nou referendum pe tema apartenenţei Marii Britanii la blocul comunitar, 45% ar vota să rămână, 42% ar vota Brexitul, 4% nu ar vota, iar 9% ar fi indecişi.
”Eu voi conduce negocierile cu Uniunea Europeană, iar secretarul de stat pentru ieşirea din Uniunea Europeană îmi va ţine locul atunci când va fi nevoie”, a precizat May într-o declaraţie scrisă transmisă parlamentului.
Executivul european a publicat o broșură de 15 pagini privind posibile eșecuri. Aceasta prevede că ține de responsabilitatea fiecărei naţiuni şi instituţii din Uniunea Europeană de a angaja personal şi de a ajunge la înţelegeri pentru a face faţă retragerii Marii Britanii din UE fără un acord. Documentul avertizează că trebuie intensificate imediat pregătirile la toate nivelurile, pentru a include toate consecinţele posibile, enumerând potenţiale probleme în domenii precum frontierele, transportul, datele şi circulaţia medicamentelor.




