Ministrul Victor Negrescu, la Dublin: România și Irlanda sprijină consolidarea proiectului european, axat pe o Uniune Europeană mai apropiată de cetățenii săi

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a efectuat miercuri, o vizită în Irlanda, ocazie cu care a avut o întrevedere cu Helen McEntee, ministru de stat pentru Afaceri Europene în Departamentul Afacerilor Externe și Comerțului din cadrul Guvernului Irlandei.

FOTO: MAE – Afaceri Europene

În cadrul discuţiilor au fost abordate o serie de subiecte de interes comun în raport cu agenda europeană curentă, precum viitorul Uniunii Europene, Cadrul Financiar Multianual post-2020, Brexit, Uniunea Economică și Monetară, Pilonul Social European și alte aspecte sociale, Piața Unică Digitală, cercetare și inovare, respectiv Balcanii de Vest și politica de extindere a Uniunii Europene.

„România și Irlanda sprijină proiectul de consolidare a proiectului european, axat pe o Uniune Europeană mai apropiată de cetățenii săi, care să continue să funcționeze în baza valorilor și principiilor sale fundamentale. Ne dorim, având în vedere că Irlanda a fost unul dintre statele membre care a susținut în mod constant eforturile românești la nivel european, să aprofundăm colaborarea în domeniul afacerilor europene, astfel încât atitudinea constructivă a ţărilor noastre să genereze rezultate pozitive pentru Uniunea Europeană, pentru statele membre şi pentru cetăţeni“, a subliniat Victor Negrescu.

Dialogul s-a axat şi pe experiența Irlandei în exercitarea Președinției Consiliului Uniunii Europene, țara insulară asigurând până în prezent șapte mandate, precum și pe oportunitățile de cooperare pe această dimensiune.

Ministrul delegat a prezentat stadiul pregătirilor privind asumarea de către România a primului său mandat de Președinție, în primul semestru din 2019, precum și cei patru piloni tematici care vor sta la baza agendei de lucru, care vizează „Europa convergenței: creștere, coeziune, competitivitate, conectivitate“, „Europa siguranței“, „Europa, actor global“ și „Europa valorilor comune“.

În exercitarea mandatului său, România îşi propune ca obiectiv asigurarea unei Președinții eficiente, prin asumarea rolului de mediator imparțial în îndeplinirea atribuțiilor legate de prezidarea lucrărilor Consiliului şi avansarea agendei europene. Ca și Irlanda, România a devenit în ultimii ani un model prin prisma dinamismului său economic, iar prin facilitarea negocierilor privind dosarele subsumate primului pilon vom putea contribui la aprofundarea proiectului european din perspectiva obiectivului general comun de a genera creștere și dezvoltare în întreaga Uniune. Susținem, de asemenea, un program mai ambițios la nivel european pentru îmbunătățirea conectivității, ca parte a strategiei în vederea definitivării unei Piețe Unice Digitale competitive“, a menţionat Victor Negrescu.

În cadrul vizitei, oficialul român a susținut o prelegere la Institutul pentru Afaceri Europene și Internaționale din Dublin cu tema „O viziune pentru o Uniune Europeană mai puternică și mai coezivă: Președinția României la Consiliul Uniunii Europene“ și s-a întâlnit cu reprezentanți ai comunității românești din Irlanda. 

Vizita a făcut parte din demersurile ministrului delegat de consolidare a dialogului și cooperării în domeniul afacerilor europene cu ceilalți parteneri europeni, în vederea unei promovări eficiente a intereselor comune la nivelul Uniunii Europene.

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare