Connect with us

NATO

Mircea Geoană, despre criza din Orientul Mijlociu: Nivelul de alertare al NATO pentru România şi pentru Europa nu a crescut nicio secundă

Published

on

Nivelul de alertare al NATO, inclusiv radarul de la Deveselu, nu ”a crescut nicio secundă” pentru Europa și pentru România, a dat asigurări Mircea Geoană, secretarul general adjunct al Alianței Nord-Atlantice, într-un interviu acordat luni pentru Digi24.

”Situaţia din Orientul Mijlociu rămâne, în continuare, complicată şi trebuie să rămânem cu toţii vigilenţi, activi şi creativi în ceea ce avem de făcut. Dar momentul acela de risc care cred că a fost resimţit şi în opinia publică de acasă a fost, se pare, depăşit. Dar cred că cel mai bun lucru este să ne păstrăm şi vigilenţa şi toate antenele deschise. Ceea ce aş vrea să spun, din acest punct de vedere, este că atunci când momentul de risc, de escaladare, a existat şi el a existat, vreau să spun extrem de clar pentru cei de acasă şi pentru opinia publică şi pentru decidenţii noştri, că întreg sistemul de alertare NATO la care, de exemplu, este racordat scutul de la Deveselu, nu a fost alertat dincolo de nivelul normal. Şi atunci, şi acum, şi ieri, şi probabil că şi în perspectivă, nivelul de alertare este cel minimal şi chiar în condiţiile în care a existat acel atac cu un număr de rachete de rază scurtă şi medie de acţiune din partea Iranului împotriva unei baze din Irak, nivelul de alertare pentru România şi pentru Europa nu a crescut nicio secundă. Nu a fost nicio vorbă şi nicio secundă vorba de risc la adresa securităţii aliaţilor europeni”, a afirmat Geoană.

De altfel, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat săptămâna trecută că sistemul de apărare antirachetă al NATO din România, de la Deveselu, furnizează informații valoroase pentru NATO, care rămâne în continuare vigilentă în privința situației din Orientul Mijlociu.

Întrebat de corespondentul CaleaEuropeană.ro în cadrul unei conferințe comune de presă cu premierul României despre cum a funcționat sistemul antirachetă de la Deveselu în contextul atacurilor cu rachete iraniene împotriva bazelor militare din Irak care găzduiesc soldați americani și aliați, Jens Stoltenberg a răspuns că nu există semnale ale unei amenințări crescute cu rachete balistice asupra teritoriului NATO.

Scutul de la Deveselu, denumit oficial sistemul Aegis Ashore de apărare antirachetă, face parte din sistemul de apărare antirachetă al NATO, după ce la summitul aliat de la Varșovia  a fost declarată capacitatea operațională Inițială a sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al NATO. Declararea acestei capacități la Varșofia a fost facilitată de finalizarea și operaționalizarea etapei a doua a proiectului EPAA, respectiv activarea sistemului Aegis Ashore de la Deveselu, oferind astfel o creștere semnificativă a capacității de acoperire și protecție a teritoriului aliat împotriva unor eventuale atacuri cu rachete balistice, din afara spațiului euro-atlantic.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

INTERNAȚIONAL

Coronavirus: Miniștrii de Externe din NATO analizează joi răspunsul la criza sanitară și măsurile pentru evitarea unei crizei de securitate

Published

on

© NATO

Miniştrii de externe din statele membre ale NATO vor analiza joi, într-o reuniune în sistem de videoconferinţă securizată, răspunsul la criza globală provocată de pandemia COVID-19, subliniind în acelaşi timp că Alianţa Nord-Atlantică rămâne pregătită să se apere în faţa oricărei ameninţări.

“Aceasta este o criză globală a sănătății”, a declarat secretarul general Jens Stoltenberg, într-o conferință de presă, înainte de prima întâlnire de acest fel din istoria Alianței organizată prin videoconferință, precum și prima reuniune în format de 30 de state membre, după aderarea Macedoniei de Nord.

În continuare, Stoltenberg a spus că primul obiectiv al NATO este ca această criză sanitară să nu devină o criză de securitate.

“NATO își face partea pentru a ajuta în această luptă comună împotriva unui inamic invizibil”, a mai spus secretarul general, citând exemple inclusiv transportul aerian al echipamentelor medicale către România sau Slovacia, donații medicale din SUA și Turcia și preluarea în spitalele din Germania a unor pacienți francezi și italieni.

Conform unui comunicat Ministerului Afacerilor Externe remis CaleaEuropeană.ro, cu prilejul reuniunii ministeriale va avea loc o discuţie cu privire la gestionarea efectelor pandemiei de COVID-19, inclusiv a implicaţiilor asupra activităţilor NATO. România va fi reprezentată de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu.

Agenda reuniunii va include, potrivit MAE, discuţii privind ameninţările provenind din vecinătatea sudică, procesul de reflecţie strategică privind consolidarea dimensiunii politice a NATO, precum şi evoluţiile de securitate în spaţiul euro-atlantic. Reamintim faptul că Jens Stoltenberg a desemnat marți zece personalități din țările aliate pentru procesul de reflecție privind viitorul și unitatea Alianței Nord-Atlantice.

Reuniunea va avea o semnificaţie politică specială şi din perspectiva faptului că va fi prima la care Republica Macedonia de Nord va participa formal ca stat aliat, numărul statelor membre NATO ajungând astfel la 30.

De altfel, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a declarat miercuri că Alianța Nord-Atlantică va continua să răspundă și să reacționeze la acțiunile de propagandă și dezinformare din partea Rusiei și a Chinei în contextul noului coronavirus prin prezentarea faptelor, prin transparență, prin prezentarea adevărului și prin apărarea dreptului societăților deschise și libere să aibă o presă liberă.

În conferința de presă virtuală care a precedat videoconferința miniștrilor de exerne din țările NATO, Stoltenberg a răspuns unei întrebări adresate de CaleaEuropeană.ro prin videoconferință, precizând că anii de propagandă și dezinformare la adresa NATO s-au lovit de realitatea că sprijinul țărilor membre pentru Alianța Nord-Atlantică a rămas puternic.

 

Continue Reading

NATO

Solidaritate în NATO: Turcia a trimis un avion cu materiale medicale de protecție către Spania și Italia, cele mai afectate țări europene de COVID-19

Published

on

© NATO/ Flickr

Turcia a expediat miercuri transporturi de materiale medicale către Spania şi Italia, cele două ţări europene cel mai grav afectate de pandemia de coronavirus, transmite AFP.

Un avion militar de transport, încărcat cu combinezoane de protecţie, măşti şi gel hidroalcoolic a decolat de la Ankara spre Spania, de unde va zbura spre Italia, conform unui comunicat al Ministerului turc al Apărării, informează Agerpres.

“NATO își face partea sa pentru a ajuta în această luptă comună împotriva unui inamic invizibil. (…) Chiar în această dimineață, un avion militar de marfă cu măști, echipamente de protecție și alte materiale medicale a decolat din Turcia, spre Italia și Spania, ca răspuns la solicitările făcute prin intermediul Centrului NATO de coordonare pentru dezastre” a afirmat și Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianței, într-o declarație de presă.

Acest gest de solidaritate al autorităţilor de la Ankara se produce într-o perioadă în care însăşi Turcia se confruntă din ce în ce mai mult cu pandemia de COVID-19, notează AFP.

Turcia a înregistrat oficial 13.500 de cazuri, dintre care 2.700 doar în cursul zilei de marţi. În total 214 persoane au decedat, dintre care 46 în cursul zilei de marţi, conform Ministerului Sănătăţii de la Ankara.

În pofida acestei curbe ascendente, preşedintele Recep Tayyip Erdogan a afirmat luni că Turcia este “una dintre cele mai pregătite ţări din lume pentru a lupta cu această maladie”.

Continue Reading

NATO

VIDEO Jens Stoltenberg pentru Calea Europeană: NATO va răspunde dezinformării cu fapte și adevăr. În ciuda anilor de propagandă împotriva Alianței, sprijinul pentru unitatea NATO rămâne puternic

Published

on

© NATO

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a declarat miercuri că Alianța Nord-Atlantică va continua să răspundă și să reacționeze la acțiunile de propagandă și dezinformare din partea Rusiei și a Chinei în contextul noului coronavirus prin prezentarea faptelor, prin transparență, prin prezentarea adevărului și prin apărarea dreptului societăților deschise și libere să aibă o presă liberă.

Într-o conferință de presă virtuală care precedă videoconferința miniștrilor de exerne din țările NATO, Stoltenberg a răspuns unei întrebări adresate de CaleaEuropeană.ro prin videoconferință, precizând că anii de propagandă și dezinformare la adresa NATO s-au lovit de realitatea că sprijinul țărilor membre pentru Alianța Nord-Atlantică a rămas puternic.

“Am văzut exemple de dezinformare și propagandă. Nu cred că cel mai bun răspuns la propagandă este propaganda. Cred că cel mai bun răspuns la propagandă sunt faptele și adevărul. De aceea, ceea ce NATO va face este să prezinte faptele și informațiile factuale despre ceea ce facem. Aceasta este cea mai bună modalitate să contracarăm dezinformarea și propaganda”, a răspuns Stoltenberg pentru CaleaEuropeană.ro.

Precizările sale au venit în contextul în care a avut și o convorbire telefonică cu șeful diplomației americane, în urma căreia ambii au solicitat coordonare transatlantică împotriva propagandei ruse și chineze privind coronavirusul. De altfel, secretarul general aliat a spus că NATO trebuie să evite ca criza sanitară provocată de COVID-19 să pună în pericol securitatea aliaţilor.

De asemenea, Stoltenberg a făcut un apel pentru menținerea unei prese libere și independente și a evidențiat munca importantă a jurnaliștilor.

“Dezinformarea și răspândirea propagandei evidențiază importanța presei libere și independente, a muncii pe care jurnaliștii o fac în fiecare zi. Avem nevoie de oameni care pun întrebarea corectă, dar verifică narațiunile și sursele lor, iar apoi prezintă asta întregului public. O presă liberă și independentă este adesea mult mai importantă în situații de criză precum cea cu care ne confruntăm acum. NATO va răspunde prin prezentarea faptelor, prin transparență, prin prezentarea adevărului și prin apărarea dreptului societăților deschise și libere să aibă o presă liberă, în special în timpuri precum ca acestea”, a spus secretarul general al Alianței Nord-Atlantice.

În răspunsul său, Jens Stoltenberg a făcut referire și la sondajul publicat recent cu ocazia prezentării raportului anual al Alianței Nord-Atlantice, oferind exemplul sprijinului cetățenilor statelor euro-atlantice drept model de reziliență al NATO în fața propagandei.

“Doar prin a face mai multe împreună, așa cum facem acum oferindu-ne sprijin reciproc, demonstrăm că aliații din NATO sunt împreună. Dați-mi voie să adaug că în raportul meu anual publicat în urmă cu câteva săptămâni, am publicat un sondaj independent. Am văzut ani de propagandă și dezinformare în care s-a încercat subminarea unitatea și forța NATO, dar realitatea este că sprijinul pentru NATO rămâne puternic“, a conchis Stoltenberg. 

La 70 de ani de la înființarea Alianței Nord-Atlantice, aniversați anul trecut, NATO a efectuat cel mai amplu sondaj cu privire la activitatea sa. Reamintim că România se situează între primele trei state membre ale căror cetățeni au cea mai mare încredere că apartenența la NATO le protejează țara de un atac din partea unei țări străine. De asemenea, România este pe locul al treilea între cele 29 de națiuni euro-atlantice în ce privește sprijinul cetățenilor pentru ca țara noastră să rămână stat membru al Alianța Nord-Atlantică.

Miniștrii de externe din țările aliate se vor reuni joi, prin intermediul unei videoconferințe securizate, în locul tradiționalei ministeriale care ar fi trebuit să aibă loc la sediul Alianței. Reuniunea va fi consacrată consecinţelor economice ale pandemiei asupra bugetelor pentru apărare ale aliaţilor şi ultimelor evoluţii pentru misiunile NATO în Afganistan şi Irak.

În ce privește dezinformarea și propaganda, și președintele francez Emmanuel Macron a denunțat campaniile de propagandă duse de către regimurile de la Beijing şi Moscova în legătură cu ajutoarele livrate Italiei pentru combaterea noului coronavirus, subliniind că Franţa şi Germania acordă asistenţă fără să facă poze.

De asemenea, șeful diplomației europene Josep Borrell a afirmat într-un editorial că politica generozității practicată de China a determinat ”încercări de a discredita UE ca atare” și de a critica lipsa de solidaritate europeană.

Task force-ul East Stratcom pentru combaterea dezinformării și propagandei al Servicului European pentru Acțiune Externă a depistat peste 150 de cazuri de propagandă și dezinformare venite dinspre Rusia în ultimele săptămâni cu privire la coronavirus. Conform rapoartelor realizat de SEAE, dezinformările care provin din surse pro-Kremlin se referă la faptul că pandemia de coronavirus ar fi o minciună sau că virusul COVID-19 este o armă biologică. Totodată, raportul susține că Rusia și China continuă să promoveze campanii de fake news cu scopul de a submina credibilitatea Uniunii Europene și a partenerilor săi.

Continue Reading

Facebook

Guvernul României: Măsuri de prevenție coronavirus (COVID-19)

Advertisement
Advertisement

Trending