Mircea Geoană: Țările G7, NATO și Uniunea Europeană se vor coordona în refacerea lanțurilor de producție și a “lecțiilor învățate” în urma pandemiei

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a participat miercuri la conferința săptămânală de coordonare între țările G7, Alianța Nord-Atlantică și Uniunea Europeană.

Conferința s-a axat în principal asupra măsurilor de reluare graduală a activităților socio-economice și tranziția către “o nouă normalitate”, a scris Geoană, într-o postare pe Facebook.

Oficialul aliat a precizat că o atenție specială va fi acordată reluării transportului internațional, inclusiv a celui aerian, a refacerii lanțurilor de producție și a “lecțiilor învățate” în urma pandemiei.

Încă de la începutul crizei provocate de COVID-19, secretarul general adjunct al NATO desfășoară conferințe săptămânale de coordare între statele G7 și oficialii NATO și ai Uniunii Europene

Reamintim că miniștrii apărării din cele 30 de state membre ale NATO au decis recent, în cadrul unei videoconferințe securizate extraordinare, să elaboreze un plan de răspuns la pandemii, pe baza lecţiilor desprinse şi a celor mai bune practici existente la nivelul statelor aliate în contextul actualei crize COVID-19.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare