În urma deturnării avionului de către autoritățile belaruse, Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat atât Rusia, cât și Belarus să nu amenințe aliații organizației nord-atlantice, transmite presa străină și Agerpres.
„Suntem desigur pregătiţi, în caz de urgenţă, să protejăm şi apărăm orice aliat împotriva oricărui tip de ameninţare venită din partea Minskului şi Moscovei”, a declarat Stoltenberg pentru publicaţia germană Welt am Sonntag.
„Suntem vigilenţi şi urmărim îndeaproape ce se întâmplă în Belarus”, a adăugat secretarul general al NATO, apreciind că Belarusul devine „tot mai dependent” de Rusia.
Stoltenberg a afirmat că NATO este serios îngrijorat de cooperarea mai strânsă dintre Moscova şi Minsk din ultimele luni: „Am învăţat din trecut că Rusia a încălcat masiv integritatea teritorială a unor state precum Ucraina, Georgia şi Republica Moldova”, a spus el, care a amintit că “NATO este o alianţă defensivă”.
La momentul deturnării, Jens Stoltneberg a solicitat o anchetă ”internaţională urgentă”, dar și eliberarea jurnalistului Roman Protasevici.
“Consiliul European condamnă cu fermitate aterizarea forțată a zborului Ryanair la Minsk, în Belarus, la 23 mai 2021, punând în primejdie siguranța aeriană, precum și reținerea de către autoritățile belaruse a jurnalistului Roman Protasevici și a Sofiei Sapega”, se arată în concluziile adoptate de Emmanuel Macron, Angela Merkel, Gitanas Nauseda, Klaus Iohannis și ceilalți lideri europeni.




