NATO condamnă decizia Rusiei de a se retrage din Tratatul privind forțele armate convenționale, o piatră de temelie a arhitecturii de securitate a Europei

Aliații NATO au condamnat vineri decizia Rusiei de a se retrage din Tratatul privind forțele armate convenționale în Europa (CFE), o piatră de temelie a arhitecturii de securitate a Europei, acord semnat în 1990 la Paris.

Tratatul CFE stabilește limite obligatorii din punct de vedere juridic și verificabile pentru categorii-cheie de echipamente militare convenționale ale statelor părți.

“Timp de mai mulți ani, Rusia nu și-a respectat obligațiile care îi revin în temeiul Tratatului CFE, în special prin încetarea, în 2007, a punerii în aplicare a Tratatului CFE fără un temei juridic. Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și complicitatea Belarusului sunt contrare obiectivelor Tratatului CFE”, arată NATO într-o declarație semnată de toate cele 31 de state membre, plus Suedia, care are statut de țară invitată să adere.

Potrivit Alianței, decizia Rusiei de a se retrage din Tratatul CFE este cea mai recentă dintr-o serie de acțiuni care subminează în mod sistematic securitatea euro-atlantică.

“Decizia Rusiei demonstrează și mai mult disprețul continuu al Moscovei față de controlul armelor, inclusiv față de reciprocitate, transparență, conformitate și verificare. Am solicitat în repetate rânduri Rusiei să se conformeze tratatului. Rusia nu s-a angajat în mod constructiv și nu a luat măsuri pentru respectarea deplină a tratatului. Aliații îndeamnă Rusia să își pună în aplicare angajamentele și obligațiile asumate și să folosească timpul rămas înainte de retragere pentru a-și reconsidera decizia”, mai arată sursa citată.

Aliații NATO subliniază că rămân uniți în angajamentul față de un control eficient al armelor convenționale ca element-cheie al securității euro-atlantice, ținând seama de mediul de securitate existent și de securitatea tuturor aliaților.

“Acest lucru completează postura de descurajare și apărare a Alianței. Reiterăm angajamentul nostru deplin de a reduce riscurile militare, de a preveni percepțiile eronate și conflictele, de a consolida încrederea, de a promova transparența și verificarea și, astfel, de a contribui la pace și securitate. Aliații vor continua să se consulte cu privire la implicațiile retragerii Rusiei din Tratatul CFE și la impactul acesteia asupra securității Alianței”, conchide Consiliul Nord-Atlantic.

Președintele rus Vladimir Putin a promulgat la finele lunii mai legea privind denunțarea de către Rusia a Tratatului privind Forțele Armate Convenționale din Europa.

Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale în Europa (CFE), semnat în 1990 şi actualizat în 1999, a fost considerat la semnarea lui piatra unghiulară a arhitecturii de securitate în Europa, întrucât elimina avantajul cantitativ şi numeric pe care Uniunea Sovietică îl deţinea în privinţa armelor convenţionale.

Tratatul stabileşte pentru fiecare ţară în parte plafoane cu numărul de tancuri, vehicule blindate, piese de artilerie grea, avioane de luptă şi elicoptere de atac pe care ţările NATO şi cele ale Pactului de la Varşovia, care formal încă exista la momentul semnării tratatului, le pot desfăşura între Atlantic şi Munţii Ural.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare