Connect with us

NATO

NATO începe pregătirea deciziilor summitului de la Washington: Odobescu va sublinia importanța strategică a Mării Negre, sprijinul pentru aspirațiile euro-atlantice ale Ucrainei și pentru politica de parteneriate în raport cu R. Moldova

Published

on

Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu va participa, în perioada 28-29 noiembrie, la reuniunea miniștrilor de externe din statele membre NATO, care se va desfășura la sediul Alianței de la Bruxelles, aceasta fiind prima reuniune a miniștrilor de externe din NATO după summitul de la Vilnius și întâia astfel de reuniune ordinară la care Odobescu participă în calitate de șefă a diplomației române.

“Reuniunea se desfășoară într-un context de securitate complicat, în continuă deteriorare, cu impact în multiple zone geografice de interes sporit din vecinătatea Alianței, de la continuarea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, tensiunile din Balcanii de Vest și conflictul militar între Israel și Hamas,  Totodată, reuniunea are o importanță și o încărcătură politică sporite, reprezentând un moment de etapă în pregătirea Summitului NATO de la Washington din 2024. Miza reuniunii constă în evaluarea progresului implementării deciziilor de la Summitul de la Vilnius din 2023 și identificarea pașilor de urmat pentru un pachet decizional substanțial al Summitului de la Washington. Astfel, va fi transmis un mesaj solid privind solidaritatea aliată și eficacitatea NATO în promovarea securității și stabilității”, informează MAE într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Prima sesiune a reuniunii ministeriale va fi dedicată temelor majore în pregătirea Summitului de la Washington. Discuțiile se vor concentra pe îndeplinirea angajamentelor de la Vilnius referitoare la postura de descurajare și apărare, continuarea sprijinului pentru Ucraina și perspectiva euroatlantică a acestui stat. Schimbul de opinii va include contracararea acțiunilor disruptive ale unor state terțe, provocările din vecinătatea sudică și rolul parteneriatelor NATO.

Cu acest prilej, ministrul român al afacerilor externe va evidenția importanța Summitului aniversar de la Washington din 2024, atât prin mesajul ferm cu privire la unitatea și solidaritatea aliată, cât și prin asigurarea unei agende consistente și a unor rezultate care să consolideze profilul NATO. Demnitarul român va sublinia importanța strategică a Mării Negre pentru securitatea euroatlantică și va încuraja dezvoltarea unei abordări mai structurate a regiunii, conform deciziilor aliate de la Madrid și Vilnius.

De asemenea, ministrul Luminița Odobescu va reliefa necesitatea implementării depline a deciziilor privind postura aliată de descurajare și apărare ca premisă a neutralizării consecințelor pe termen lung ale agresiunii ruse asupra securității euroatlantice și a arhitecturii de securitate europene.

În cadrul celei de-a doua sesiuni ministeriale, aliații vor aborda, în prezența Înaltului Reprezentant UE, evoluțiile din Balcanii de Vest, revitalizarea dialogului Belgrad-Priștina, reducerea tendințelor destabilizatoare din regiune, cu accent pe combaterea influenței maligne a Rusiei și a dezinformării. Cu acest prilej, ministrul de externe român va prezenta concluziile turneului pe care l-a efectuat recent în regiune, cu accent pe angajamentul constant al României pentru stabilitatea regiunii, prin contribuțiile sporite la misiunile KFOR și EUFOR Althea. Va pleda pentru necesitatea continuării sprijinului și implicării NATO față de regiune, prin coordonare strânsă cu UE, în paralel cu derularea reformelor interne asumate de către partenerii din regiune, esențiale pentru menținerea perspectivei europene și euro-atlantice a regiunii.

Reuniunea ministerială se va încheia, în data de 29 noiembrie, cu o reuniune a Consiliului NATO-Ucraina (NUC), prima ședință la nivel ministerial de externe, de la lansarea formatului. Discuțiile vor aborda temele centrale pe agenda partenerială, cu accent pe reformele interne, continuarea sprijinului pentru Kiev și perspectivele euroatlantice ale Ucrainei, inclusiv prin prisma reflectării acestor aspirații cu prilejul Summitului de la Washington.

Șefa diplomației române va reitera sprijinul României pentru politica NATO a “ușilor deschise”, inclusiv pentru aspirațiile euroatlantice ale Ucrainei, și pentru politica NATO de parteneriate, cu încurajarea continuării angajării sporite a partenerilor cei mai vulnerabili (Republica Moldova).

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

Klaus Iohannis s-a întâlnit cu președintele Camerei Reprezentanților din SUA, republicanul Mike Johnson, salutând adoptarea pachetului de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina

Published

on

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, joi, la Washington D.C., cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor din cadrul Congresului SUA, Mike Johnson, cu care a discutat despre colaborarea euroatlantică şi despre susţinerea Ucrainei, salutând adoptarea pachetului de asistență pentru Ucraina, informează Palatul Cotroceni într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Iohannis a transmis aprecierea pentru atenţia arătată de Legislativul american, în special de Camera Reprezentanţilor, pentru cooperarea cu ţara noastră şi cu alte state europene în promovarea securităţii şi prosperităţii euroatlantice.

Şeful statului a salutat adoptarea de către Congresul SUA a pachetului de asistenţă pentru Ucraina, care se adaugă sprijinului oferit de UE şi de statele europene şi care va avea o contribuţie “consistentă” la prezervarea ordinii internaţionale bazate pe reguli.

Preşedintele a subliniat, de asemenea, angajamentul autorităţilor române de a consolida Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, inclusiv în domeniul securităţii energetice. În particular, el a evidenţiat interesul României de a juca un rol mai important în asigurarea securităţii energetice la nivel regional, precizează sursa citată.

Totodată, şeful statului a trecut în revistă evoluţiile recente din relaţia bilaterală, cu accent pe cooperarea în domeniul securităţii, evocând rolul ţării noastre de furnizor de securitate.

În cadrul întrevederii, Klaus Iohannis a accentuat situaţia complexă de securitate din regiunea Mării Negre, cu relevanţă transatlantică, şi a salutat interesul manifestat de Congresul SUA pentru aceasta. El a încurajat continuarea dialogului cu reprezentanţi ai Parlamentului şi ai Guvernului României pentru identificarea de posibilităţi de acţiune comună vizând atingerea obiectivelor împărtăşite de cele două ţări.

Președintele Iohannis a efectuat de marți până joi o vizită de lucru în Statele Unite, fiind primit de președintele american Joe Biden la Casa Albă pentru a marca 20 de ani de la aderarea României la NATO și fiind laureat cu premiul Distinguished International Leadership al think tank-ului Atlantic Council pentru rolul său de lider european și transatlantic.

Continue Reading

NATO

Statele Unite aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II cu cea mai avansată tehnologie pentru avioanele F-16 ale României

Published

on

© US Air Force

Statele Unite ale Americii au aprobat vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România pentru a oferi capabilități aer-aer avansate pentru avioanele F-16 din dotarea Forțelor Aeriene Române, informează Ambasada Statelor Unite la București Într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

“Rachetele sunt evaluate la aproximativ 70 de milioane de dolari americani.  Această vânzare este parte a unui efort de modernizare mai mare și pe termen lung pe care Statele Unite îl sprijină în beneficiul Forțelor Aeriene Române”, transmite misiunea diplomatică.

Block II conține cea mai avansată tehnologie a rachetei AIM-9X Sidewinder de până acum și se află în prezent în serviciul armatei americane.

“Această achiziție nu este doar o tranzacție; este o dovadă a angajamentului nostru comun față de securitate și pace.  Aceste rachete avansate vor asigura siguranța cerului românesc”, a declarat, în context, însărcinatul cu afaceri al SUA Michael Dickerson, precizând că această achiziție este un alt exemplu excelent al legăturilor puternice de securitate și apărare dintre România și Statele Unite.

Potrivit unui comunicat al MApN transmis CaleaEuropeană.ro, programul de înzestrare include și pachetul de suport logistic, respectiv capete de ghidare de rezervă, rachete de instruire, instruire personal, asistență tehnică, documentație tehnică și servicii de transport, astfel încât să fie asigurată o capabilitate completă pentru Forțele Aeriene Române.

“Accesul Forțelor Aeriene Române la capabilități aer-aer de ultimă generație contribuie semnificativ la creșterea siguranței spațiului aerian național și aliat și asigură un înalt grad de interoperabilitate cu structurile similare ale Armatei SUA”, a declarat și ministrul apărării naționale Angel Tîlvăr.

Anunțul acestei vânzări vine și în contextul vizitei președintelui Klaus Iohannis în SUA și întrevederii pe care șeful statului a avut-o la Casa Albă cu omologul american Joe Biden.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Klaus Iohannis a fost distins în SUA cu premiul Distinguished International Leadership “ca o recunoaştere a rolului de lider al României, în ultimii 20 de ani, ca membru NATO şi partener SUA”

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a fost distins miercuri, la Washington, cu premiul Distinguished International Leadership al prestigiosului think tank Atlantic Council în cadrul unei gale în care șeful statului l-a citat omologul său american, Joe Biden, și el laureat al premiului, și în care și-a început alocuțiunea cu mențiunea că acceptă respectiva distincţie “ca o recunoaştere a rolului de lider al României, în ultimii 20 de ani, ca membru demn al NATO şi partener şi prieten al SUA”.

“Începând din 2001, cu câţiva ani înainte de a adera la NATO, şi apoi de-a lungul celor două decenii în postura de membru, România şi poporul român au luat decizii îndrăzneţe, curajoase şi hotărâte pentru a consolida ţesutul democratic al societăţii noastre, pentru a fi la înălţimea angajamentelor noastre privind securitatea transatlantică şi pentru a transforma ţara noastră într-o ancoră a stabilităţii strategice, a prosperităţii şi a progresului într-o regiune încă tulburată a Europei”, a detaliat el.

 

Iohannis, candidat la funcția de secretar general al NATO, a subliniat importanţa strategică a regiunii Europei Centrale, evocând un discurs al actualului preşedintele al SUA, Joe Biden, la momentul primirii aceluiași premiu.

În 2011, vicepreşedintele Joe Biden a fost pe aceeaşi scenă, pentru a primi acelaşi premiu şi a susţinut o declaraţie foarte puternică privind angajamentul Americii în Europa Centrală. El a spus: A sosit timpul pentru Europa Centrală. Aţi arătat că sunteţi pregătiţi pentru provocările noastre comune, dornici să le faceţi faţă şi capabili să le rezolvaţi. De aceea, în America, nu ne mai gândim la ceea ce putem face pentru Europa Centrală, ci mai degrabă la ceea ce putem face împreună cu Europa Centrală”, a amintit preşedintele.

În context, șeful statului a amintit de Formatul Bucureşti 9 (B9) – o iniţiativă condusă în 2015 de România şi Polonia, care include toate statele din Flancul Estic şi care “oferă o platformă robustă pentru coordonarea resurselor noastre de securitate în cadrul NATO”.

“Astfel majoritatea țărilor noastre de pe Flancul Estic au început să facă progrese în creșterea bugetelor pentru Apărare și în modernizarea infrastructurii și a echipamentelor militare. Și tot astfel, țările noastre au avut capacitatea să acționeze unitar, cu hotărâre și să reprezinte o forță puternică de descurajare împotriva expansionismului rusesc, în același timp rămânând fideli valorilor noastre democratice transatlantice fundamentale”, a precizat Klaus Iohannis

În acest sens, a vorbit de războiul Rusiei împotriva Ucrainei şi de modul în care au reacţionat statele NATO din regiune.

Evocând rolul acestei platforme și al statelor de pe flancul estic, șeful statului a subliniat că “nu există altă dovadă mai puternică în acest sens decât modul în care statele noastre de pe Flancul Estic au răspuns la agresiunea nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei şi la nevoile vitale ale Ucrainei de a se apăra şi de a respinge acest oribil atac rusesc”.

El a susţinut că România “s-a aflat cu adevărat în prima linie prin eforturile sale de a ajuta Ucraina”.

Preşedintele Iohannis a amintit că peste 7,5 milioane de ucraineni au trecut graniţa în România căutând refugiu, siguranţă şi liberă trecere.

“Aproape 40.000 de copii învaţă acum în sălile de clasă româneşti. Milioane de tone de asistenţă umanitară au trecut în Ucraina prin şi din România. România a ajutat, de asemenea, Ucraina să menţină o linie economică vitală, valorificând conexiunile noastre maritime unice şi facilitând tranzitul a aproximativ 40 de milioane de tone de cereale – aproximativ 70% din exporturile de cereale ucrainene, prin porturile româneşti de pe Dunăre şi Marea Neagră”, a mai spus preşedintele.

Iohannis a adăugat că toate aceste eforturi “continuă, atât timp cât este nevoie”, pentru că România este conştientă de “rolul cheie” pe care îl are în a ajuta Ucraina să obţină victoria şi pacea, “să reuşească economic şi să se integreze în Uniunea Europeană”.

De asemenea, Klaus Iohannis a transmis, în discursul său, mesajul că România a abordat cu seriozitate apelul lui Biden din 2011, respectiv “ce poate face America împreună cu Europa Centrală“.

“Lucrăm împreună pentru a ne consolida securitatea colectivă, pentru a promova libertatea şi progresul economic şi pentru a ne asigura că democraţia continuă să ofere rezultate. Este responsabilitatea noastră comună şi puteţi conta pe capacitatea noastră de a o îndeplini. Pentru că Statele Unite nu au un aliat mai bun decât România. Dedic acest premiu tuturor românilor, precum şi parteneriatului şi prieteniei dintre România şi Statele Unite ale Americii”, a adăugat preşedintele.

Atlantic Council a decis ca pentru anul 2024 să acorde acest premiu președintelui României, ca o recunoaștere a carierei sale și a rolului său de lider transatlantic și european. Președintele Klaus Iohannis este primul șef de stat european onorat cu această distincție, în cei 24 de ani de la înființarea premiului. 

Premiul a fost acordat în cadrul unei gale la o zi după ce președintele Iohannis a fost primit de omologul său american Joe Biden la Casa pentru a marca 20 de ani de la aderarea României la NATO.

Unul dintre cele mai prestigioase think tank-uri din SUA, Atlantic Council a anunțat la începutul lunii aprilie că președintele Klaus Iohannis este unul dintre laureații din 2024 ai Premiilor Atlantic Council Distinguished Leadership Awards.

Anual, Consiliul Atlantic premiază un număr restrâns de personalități care întruchipează esența relației transatlantice și care au contribuit la consolidarea acesteia, în toate dimensiunile sale (politic, economic, securitate și apărare, artă, activități umanitare etc.).

Printre personalitățile cărora li s-a acordat de-a lungul timpului The Atlantic Council Distinguished Leadership Awards se numără Președinții Statelor Unite ale Americii George W. Bush (2018), William J. Clinton (2010) și George H.W. Bush (2009), Vicepreședintele SUA Joseph R. Biden, Jr. (2011) – actualul președinte al SUA, președinții Comisiei Europene Ursula von der Leyen (2021) și Jose Manuel Barroso (2014), Prim-ministrul italian Mario Draghi (2022), cancelarul german Helmut Kohl (2009), prim-ministrul britanic Tony Blair (2008), precum și alți șefi de stat și de guvern sau lideri de organizații internaționale.

Klaus Iohannis, laureat al mai multor premii internaționale

Până în prezent, președintele Klaus Iohannis a primit mai multe recunoașteri și distincții internaționale cu privire la activitatea sa politică, toate culminând cu prestigiosul Premiu Carol Cel Mare pe care l-a primit la 2 octombrie 2021, la Aachen

În 2023, Klaus Iohannis a fost laureat la Frankfurt cu Premiul Franz Werfel pentru drepturile omului și la Düsseldorf cu Premiul Civic German.

La 2 iunie 2022, a fost laureat, la Hof, în Germania, cu Premiul European Carol al IV-lea al Asociației Germanilor Sudeți pentru anul 2020 pentru meritele sale în privința cooperării dintre țările și popoarele Europei Centrale

La 14 octombrie 2020, președintelui i-a fost conferit premiul “Otto cel Mare” al orașului german Magdeburg pentru “onorarea marilor merite în procesul european de unificare” și pentru “promovarea gândirii europene”.

La 4 martie 2020, Klaus Iohannis a primit, într-o ceremonie la București, Premiul European “Coudenhove-Kalergi” pentru anul 2020. pentru ”meritele sale deosebite de politician care, prin dedicarea pentru valorile europene, contribuie decisiv la consolidarea integrării României în comunitatea statelor europene”, apreciindu-se, totodată, că ”acțiunea sa politică are un rol exemplar într-o Europă care a fost divizată în trecut”.

În 2018, șeful statului a primit, la München, premiul ”Franz Josef Strauss” din partea Fundației Hanns Seidel pentru promovarea, în mod constructiv și vizionar, de-a lungul întregii sale cariere politice, a valorilor democratice, a unei societăți unite și a încrederii în proiectul european.

Premiul din 2018 a fost cea de-a treia distincție primită de Klaus Iohannis în Germania, după ce în 2016 a fost distins la Kiel cu premiul Fundației Hermann Ehlers pentru “sprijinirea statului de drept şi a luptei anticorupţie”, iar în 2017, la Berlin, cu Ordinul Sfântului Gheorghe, acordat de Balul Operei ”Semper” din Dresda, pentru angajamentul său politic pro-european.

Tot în 2017, președintele a primit, la Washington, distincţia “Light Unto the Nations”, premiu acordat de către Comitetul Evreiesc American (American Jewish Committee – AJC) şefilor de stat care s-au remarcat, de-a lungul timpului, prin promovarea valorilor democratice.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
CONSILIUL UE7 mins ago

Consiliul UE adoptă Pactul privind migrația și azilul, un set de norme care asigură o repartizare echitabilă a sarcinilor între statele membre și proceduri eficiente și uniforme în domeniu

ROMÂNIA60 mins ago

ICI București este reprezentat la conferința internațională „Impactul interferențelor informaționale asupra proceselor democratice/electorale”

ROMÂNIA1 hour ago

Premierul Marcel Ciolacu: Relaţiile neîntrerupte de prietenie dintre România şi Israel îşi au fundamentul în legăturile profunde dintre cele două popoare şi valorile democratice comune pe care le împărtăşim

SUA2 hours ago

Biden semnează un proiect de lege care interzice importurile de uraniu rusesc în SUA

ROMÂNIA3 hours ago

Președintele Senatului subliniază bunele relații româno-israeliene: România a fost printre primele țări care au recunoscut Statul Israel. Nu am întrerupt niciodată aceste relaţii

SUA4 hours ago

Vizită-surpriză a lui Antony Blinken în Ucraina pentru a reafirma sprijinul de neclintit al SUA, într-un context de intensificare a ofensivei Rusiei

SUA4 hours ago

SUA nu consideră că acțiunile Israelului din Gaza echivalează cu un genocid

COMISIA EUROPEANA5 hours ago

Comisia Europeană critică decizia de a interzice steagul UE la Eurovision și cere explicații: ”A contribuit la discreditarea unui simbol care îi unește pe toți europenii”

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE17 hours ago

Club România lansează în parteneriat cu ASE/FABIZ primul ”Laborator OCDE”, destinat promovării în mediul universitar a oportunităților României prin aderarea la OCDE

ROMÂNIA18 hours ago

Directorul general al ICI București: În era digitală, securitatea cibernetică nu poate fi tratată ca un aspect secundar

ROMÂNIA1 day ago

Lansarea Strategiei Naționale împotriva Traficului de Persoane pentru 2024-2028. Marcel Ciolacu: Blamarea traficanților nu este suficientă. Avem o strategie sinergică care ne va ajuta să combatem fenomenul

INTERNAȚIONAL5 days ago

Klaus Iohannis a fost distins în SUA cu premiul Distinguished International Leadership “ca o recunoaştere a rolului de lider al României, în ultimii 20 de ani, ca membru NATO şi partener SUA”

ROMÂNIA6 days ago

Nicolae Ciucă afirmă că România trece printr-o situație „deosebit de complicată”, fiind necesară adaptarea strategiilor de țară și ralierea la temele europene

NATO7 days ago

Iohannis și Biden au decis “să continue dialogul” privind candidatura liderului român la șefia NATO: Nu se rupe Alianța cu doi candidați. Alianța este puternică

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

La Maastricht, Ursula von der Leyen și-a apărat mandatul în fața contracandidaților la șefia Comisiei Europene, criticându-i pe “reprezentanții lui Putin care încearcă să distrugă UE”

NATO2 weeks ago

Stoltenberg a discutat cu Zelenski la Kiev: Ucraina se află pe o „cale ireversibilă” către NATO, iar sprijinul va continua

ALEGERI EUROPENE 20242 weeks ago

VIDEO Parlamentul European a lansat clipul pentru alegerile europene, cu un mesaj de la o generație la alta: “Foloseşte-ţi votul. Sau alţii vor decide pentru tine”

INTERNAȚIONAL3 weeks ago

Joe Biden a promulgat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar primele livrări de muniții se reiau imediat: “Nu ne înclinăm în fața lui Putin. Iată ce înseamnă să fii o superputere mondială”

COMISIA EUROPEANA3 weeks ago

20 de ani de la “cel mai mare val de extindere a UE”, marcați în Parlamentul European cu gândul la aderarea Ucrainei și R. Moldova: O victorie a lui Putin ar schimba harta și cursul istoriei europene

ROMÂNIA3 weeks ago

Ministrul Finanțelor, concluzii după participarea la reuniunile de primăvară ale BM şi FMI: România va avea parte de sprijin pentru consolidarea fiscală și creșterea investițiilor în infrastructură

Trending