Columbia va deveni primul „partener mondial“ al NATO din America Latină, a anunţat vineri preşedintele acestei ţări, Juan Manuel Santos, citat de agenţia de presă Belga.
„Vom oficializa la Bruxelles săptămâna viitoare – iar acest lucru este foarte important – intrarea Columbiei în NATO în calitate de partener mondial. Vom fi singura ţară din America Latină care beneficiază de acest privilegiu“, a declarat preşedintele columbian într-o alocuţiune televizată pe 26 mai, informează Adevărul.
Santos, laureat cu Premiul Nobel pentru Pace 2016 pentru eforturile depuse în vederea încheierii războiului civil din ţara sa, afectată de aproape o jumătate de secol de lupte între gherile şi armată, a afirmat că această aderare „va ameliora imaginea Columbiei“ şi „îi va permite să joace un rol mai important pe scena internaţională“.
Statutul de partener mondial nu semnifică în mod necesar participarea Columbiei la operaţiunile militare ale NATO, însă permite dezvoltarea unor relații privilegiate din punct de vedere politic și securitar. Potrivit site-ului Alianței Nord-Atlantice, relația de parteneriat cu Columbia prevede o cooperare la nivel de șef de stat, Ministerul de Externe și Ministerul Apărării.
Calitatea de parteneri globali ai NATO o mai dețin Afganistanul, Australia, Irakul, Japonia, Coreea de Sud, Mongolia, Noua Zeelandă şi Pakistanul. Ceilalți parteneri ai Alianței fac parte din diferite formate de cooperare precum Consiliul de Parteneriat Euro-Atlantic, Dialogul Mediteranean și Inițiativa de Cooperare de la Istanbul.
Accederea Columbiei la statutul de partener mondial al NATO are loc în urma semnării unui acord de cooperare în decembrie 2016.
.




