Nicolas Sarkozy, fostul preşedinte al Franţei, a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că dacă ar fi preşedinte nu ar lua niciodată decizia de a aplica politici de sancţionare asupra Rusiei, informează site-ul agenţiei Tass, citat de Gândul.info.
“În primul rând avem nevoie de ajutorul Rusiei pentru a găsi o soluţie la enigma siriană. Trebuie să formăm o coaliţie unită în cadrul acţiunilor din Siria, şi pentru asta avem nevoie de Rusia”, a declarat Sarkozy.
“Atunci când am fost preşedintele Franţei, a trebuit să rezolv complicata problemă a unui conflict armat în Georgia. Şi am rezolvat asta fără a impune sancţiuni Rusiei, evitând situaţia actuală în care agricultorii francezi au parte de pierderi de 1 miliard de euro din cauza reducerii exporturilor“, a adăugat fostul preşedinte, încheie sursa citată.
Fostul lider de la Elysee și aspirant la un nou mandat de președinte, Sarkozy nu este la prima declarație de acest fel. Acesta l-a îndemnat pe președintele rus Vladimir Putin să facă el primul pas către ridicarea embargoului Rusiei asupra produselor alimentare europene, pentru a se putea ieși din spirala sancțiunilor reciproce instituite de Moscova și Bruxelles pe fondul crizei din Ucraina.
”Ridicați sancțiunile și noi, prietenii voștri, vom face totul pentru a vă ajuta”, a declarat Sarkozy cu ocazia participării la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg.
Statele membre UE au dispus la 1 iulie 2016 prelungirea sancțiunilor economice la adresa sectoarelor specifice din economia Rusiei până la 31 ianuarie 2017. Aceste măsuri retrictive au fost introduse pentru prima dată la 31 iulie 2014 și au avut o durată inițială de un an drept răspuns la adresa acțiunilor destabilizatoare ale situației din Ucraina, fiind ulterior reactualizate în septembrie 2014. Sancțiunile cuprind sectoarele financiar, de energie, de apărare, precum și aria bunurilor cu dublă utilizare.
Totodată, zilele trecute Consiliul Uniunii Europene a prelungit cu 6 luni aplicarea măsurilor restrictive ale UE vizând acțiuni împotriva integrității teritoriale, suveranității și independenței Ucrainei. Sancțiunile respective constau într-o înghețare a activelor și o interdicție de călătorie care vizează 146 de persoane și 37 de entități. Acestea au fost prelungite până la 15 martie 2017.
.




