Nicușor Dan, interviu în presa americană la New York: România vrea mai mulți militari și investitori americani și un parteneriat transatlantic echilibrat

Președintele Nicușor Dan a afirmat marți, la New York, că România își dorește o prezență americană mai consistentă pe teritoriul său, atât în plan militar, cât și economic, și consideră că poziția geografică, cooperarea în domeniul apărării, pregătirea tehnică și potențialul energetic al țării oferă argumente pentru aprofundarea relației cu Statele Unite.

Într-un interviu acordat emisiunii „The Julie Mason Show” de la SiriusXM, șeful statului a explicat că România urmărește consolidarea parteneriatului cu SUA într-un moment în care securitatea europeană și rolul NATO se află într-o perioadă de transformare.

„În primul rând, avem o lungă istorie bilaterală de încredere cu Statele Unite. În prezent, principala noastră preocupare este, în primul rând, apărarea şi securitatea, iar în al doilea rând, economia”, a declarat Nicușor Dan.

Președintele a subliniat cooperarea militară dintre România și SUA și a transmis că Bucureștiul își dorește ca aceasta să continue și să se extindă.

„Deci primul mesaj este că suntem nerăbdători să avem soldaţi americani pe teritoriul nostru. Ar fi benefic pentru ambele părţi, pentru că suntem aproape de Orientul Mijlociu, de regiunea mediteraneeană”, a spus el.

În plan economic, Nicușor Dan a indicat investițiile americane existente și argumentele pe care România le are pentru atragerea unor noi companii.

„Pe plan economic, avem deja câteva companii americane care au investit deja în România, precum Ford, Microsoft, şi au avut o experienţă foarte bună şi o recuperare foarte bună a investiţiei şi ne-ar plăcea să avem mai multe companii americane care să investească în România”, a afirmat președintele.

El a adăugat că România dispune de resurse umane și energetice care pot susține dezvoltarea unor noi proiecte.

„Avem o tradiţie a unei foarte bune pregătiri în domeniul ştiinţelor, al ingineriei şi totodată un potenţial bun în materie de energie”, a precizat Nicușor Dan.

Bucureștiul a anunțat în luna mai că a încheiat un contract de consultanță strategică și asistență în relațiile cu SUA cu o firmă de lobby. Între timp, președintele Nicușor Dan a scris două articole de opinie în presa conservatoare americană – Newsmax și Fox News – și i-a mandatat pe consilierul pentru securitate națională și pe șeful Statului Major al Apărării să se deplaseze la Washington pentru un dialog cu Pentagonul pe fondul revizuirii prezenței militare americane în Europa. De asemenea, un nou raport al Heritage Foundation, un think tank conservator apropiat de administrația Trump și autor al inițiativei politice “Project 2025” destinată pregătirii pentru o administrație conservatoare în administrația Statelor Unite, a transmis recomandări Casei Albe și Congresului pentru întărirea relației bilaterale cu România.

Nicușor Dan: „Cred că, după summitul de la Ankara, vom merge cu toţii împreună, americani şi europeni, pe calea cea bună”

Întrebat despre viitorul NATO și despre o eventuală schimbare a rolului Statelor Unite în cadrul Alianței, Nicușor Dan a spus că nu este îngrijorat, dar a recunoscut necesitatea unei împărțiri mai echilibrate a responsabilităților în materie de apărare.

„Cred că am făcut paşi importanţi la summitul de la Haga de anul trecut şi la summitul de la Ankara din acest an”, a declarat președintele.

El a amintit că România a susținut încă de acum mai mulți ani creșterea cheltuielilor pentru apărare și s-a numărat printre statele care au susținut o majorare suplimentară a acestora.

„România este una dintre primele ţări europene care, cu ani în urmă, a fost de acord cu creşterea cheltuielilor de apărare la 2 la sută, iar acum am fost printre primii care au fost de acord că trebuie să le creştem mai mult”, a spus Nicușor Dan.

Președintele a pledat pentru un parteneriat echilibrat între SUA și Europa în cadrul NATO.

„În cadrul NATO, trebuie să avem contribuţii echilibrate sau un parteneriat echilibrat în domeniul tehnic. Şi cred că, după summitul de la Ankara, vom merge cu toţii împreună, americani şi europeni, pe calea cea bună”, a afirmat el.

România își menține sprijinul pentru Ucraina

În ceea ce privește războiul din Ucraina și incursiunile unor drone în spațiul aerian românesc, Nicușor Dan a subliniat că aceste incidente nu modifică poziția Bucureștiului față de Ucraina.

„Suntem afectaţi de războiul din Ucraina, de dronele aeriene care au pătruns neintenţionat pe teritoriul ţării, de dronele navale asupra cărora s-a pierdut controlul în Marea Neagră, dar şi de mine”, a declarat președintele.

El a menționat și cooperarea cu Bulgaria și Turcia în domeniul deminării în Marea Neagră.

„Dar asta nu schimbă sprijinul nostru pentru Ucraina”, a subliniat Nicușor Dan.

Președintele a amintit și intervențiile forțelor române în cazul unor drone care au pătruns în spațiul aerian al țării.

„Şi am intervenit, piloţii noştri au intervenit pentru a doborî câteva dintre drone pe teritoriul nostru. De asemenea, au o misiune în statele baltice, în cadrul căreia au doborât o dronă în Estonia”, a adăugat el.

Nicușor Dan: România vrea Ucraina și Republica Moldova în UE

Referindu-se la obiectivele vizitei la Adunarea Generală a ONU, Nicușor Dan a indicat securitatea regională, sprijinirea Ucrainei și presiunea economică asupra Rusiei printre prioritățile României.

„Principala noastră precupare este securitatea României şi, desigur, securitatea regiunii. Aşadar, această întâlnire (de la ONU – n.r.) va fi una a liderilor, în cadrul căreia vom discuta despre cum să îmbunătăţim securitatea regiunii noastre şi cum să ajungem la pace în războiul purtat de Kremlin”, a declarat președintele.

„Avem ca obiectiv să ne aliniem poziţiile, să continuăm să exercităm presiune asupra economiei ruse prin sancţiuni şi să vedem cum putem sprijini efectiv Ucraina în acest război. Acesta este cel mai important lucru”, a adăugat el.

În ceea ce privește Republica Moldova, șeful statului a subliniat relația strânsă dintre București și Chișinău și sprijinul României pentru parcursul european al celor două țări vecine.

„Avem o relaţie extrem de bună cu Moldova şi cu Ucraina şi cred că acesta este cel mai important lucru pentru Moldova, deoarece Moldova are doar doi vecini, România şi Ucraina”, a spus Nicușor Dan.

„Şi noi susţinem Moldova, precum şi Ucraina, pentru aderarea la Uniunea Europeană, precum şi pentru compatibilitatea lor cu standardele NATO, chiar dacă ele sunt încă independente (de NATO – n.r.)”, a punctat președintele.

Ce a răspuns președintele cu privire la criticile lui Donald Trump la adresa ONU

Întrebat despre criticile președintelui Donald Trump la adresa Organizației Națiunilor Unite, Nicușor Dan a evitat să le comenteze direct, dar a recunoscut necesitatea unor reforme în cadrul ONU.

Președintele României a evidențiat însă rolul Adunării Generale în dialogul dintre liderii lumii.

„Dar ceea ce este important este că această Adunare şi această săptămână sunt esenţiale pentru a pune în legătură liderii, în vederea găsirii de soluţii la problemele actuale ale lumii, cea mai importantă fiind cea legată de securitate, şi încercarea de a realiza pace”, a subliniat Nicușor Dan.

Președintele se află la New York pentru participarea la segmentul de nivel înalt al celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

În cadrul vizitei, Nicușor Dan a avut întâlniri cu secretarul general al ONU, António Guterres, cu ambasadorul SUA la ONU, Mike Waltz, și cu președintele Congresului Mondial Evreiesc, Ronald S. Lauder. Președintele român s-a întâlnit, de asemenea, cu foști ambasadori americani în România și cu reprezentanți ai mediului de afaceri și ai investitorilor în obligațiuni românești.

La New York, Nicușor Dan a participat și la un eveniment organizat de Atlantic Council, unde a vorbit despre necesitatea investițiilor în infrastructura civilă și militară și despre consolidarea dimensiunii economice a parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite. Totodată, președintele s-a întâlnit cu reprezentanți ai comunității românești din New York, cărora le-a transmis că experiența și expertiza acumulate în Statele Unite pot contribui la dezvoltarea României. El a participat la inaugurarea intersecției „The Queen Marie of Romania Corner”, dedicată împlinirii a 100 de ani de la turneul istoric al Reginei Maria în Statele Unite, și s-a întâlnit cu antreprenori români din tehnologie.

Miercuri, Nicușor Dan urmează să susțină declarația națională a României în plenul Adunării Generale a ONU și să participe la summitul Platformei Crimeea și la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU dedicată Ucrainei.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare