Administrația Prezidențială a încheiat un contract de consultanță strategică și asistență în relațiile cu SUA

Administrația Prezidențială a anunțat luni că a încheiat un contract de consultanță strategică și asistență în relațiile cu Guvernul și Congresul Statelor Unite cu firma Eversheds Sutherland, contractul având o durată inițială de șase luni și un plafon maxim de remunerare de 565.000 de dolari pe lună.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, aprofundarea relației strategice cu SUA „în toate domeniile” reprezintă „un obiectiv de interes național”, susținut instituțional și prin consens politic de forțele democratice pro-occidentale din România.

„Prin proiecte bilaterale concrete, în domeniile apărării, securității, energiei și tehnologiilor de vârf, România devine mai puternică, deopotrivă în beneficiul românilor, al aliaților și partenerilor țării noastre”, a transmis Administrația Prezidențială.

Palatul Cotroceni precizează că acordul de consultanță și asistență în relația cu administrația americană urmărește atingerea unor obiective considerate strategice pentru România, între care creșterea capacității de apărare și de descurajare, atragerea de investiții, integrarea în structuri internaționale importante, libera circulație a cetățenilor, precum și combaterea traficului de persoane și a criminalității transnaționale.

Conform sursei citate, contractarea serviciilor a fost realizată „pe temeiul unui acord politic asumat explicit de liderii partidelor și formațiunilor parlamentare pro-occidentale” și este în concordanță cu atribuțiile constituuționale ale președintelui României în domeniul politicii externe și al securității naționale.

Administrația Prezidențială arată că Eversheds Sutherland are experiență în relații guvernamentale și consultanță strategică și beneficiază de acces la mediile politice și administrative relevante de la Washington.

Potrivit comunicatului, contractarea unor astfel de servicii reprezintă „o practică uzuală” în relația cu administrația americană și este utilizată și de alte state aliate pentru facilitarea dialogului instituțional și susținerea unor obiective de interes național în raport cu Administrația și Congresul SUA.

„Obiectivul general al acestui contract este apărarea și promovarea intereselor strategice ale României, consolidarea Parteneriatului cu Statele Unite ale Americii și creșterea capacității statului român de a apăra eficient interesele cetățenilor noștri într-un context internațional impredictibil”, mai afirmă Administrația Prezidențială.

Palatul Cotroceni subliniază că își menține angajamentul pentru „transparență instituțională, utilizarea responsabilă a fondurilor publice și consolidarea aportului țării noastre la unitatea euroatlantică”.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare