Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat miercuri atacurile cu drone ale Federației Ruse asupra Ucrainei, avertizând că războiul brutal de lângă granițele țării pune tot mai mult în pericol siguranța cetățenilor moldoveni.
„Noaptea trecută, Rusia a adus din nou teroare în Ucraina. Orașe și comunități au fost atacate, războiul brutal ajungând până la hotarul nostru. La punctul de trecere Starokazacie, pe teritoriul Ucrainei, la numai 1 kilometru de Republica Moldova, două persoane, a căror identitate încă nu a putut fi stabilită, și-au pierdut viața în urma unui atac cu drone. Iar ieri, încă o dronă rusească a intrat în spațiul nostru aerian”, a scris Maia Sandu, pe Facebook.
Maia Sandu a precizat că drona a trecut în România, a revenit în Republica Moldova și s-a prăbușit în raionul Rîșcani.
„Chiar dacă nu a făcut victime, o asemenea încălcare înseamnă un risc enorm pentru viețile oamenilor noștri, pentru sate și orașe, pentru avioanele care ne traversează cerul. Este greu de crezut că în fața acestei realități mai există voci care încearcă să-i convingă pe moldoveni că Rusia nu este agresorul sau că războiul de lângă noi nu ne privește”, a adăugat președinta.
În acest context, Maia Sandu a criticat vocile care încearcă să minimalizeze amenințarea reprezentată de Rusia și să pună sub semnul întrebării eforturile Republicii Moldova de a-și consolida capacitatea de apărare.
„Să negi pericolul în timp ce dronele și rachetele rusești seamănă moarte și pun Moldova în calea pericolului și să critici eforturile țării tale de a-și consolida sistemul de apărare înseamnă să alegi trădarea în locul siguranței propriului popor. Noi alegem să facem ce ne stă în puteri să ne apărăm oamenii. Să ne întărim capacitatea de a ne proteja cerul și hotarele. Și să spunem lucrurilor pe nume și să rămânem de partea binelui”, a concluzionat aceasta.




