Alexandra Baneu este singurul cercetător din România inclus pe lista celor 436 de câștigători din statele europene în cadrul competiției organizate de către Consiliul European al Cercetării (European Research Council/ERC). Proiectul propus de aceasta, intitulat „NOTA-Note-taking and Notebooks as Channels of Medieval Academic Dissemination across Europe”, va beneficia de grantul acordat de Consiliul European al Cercetării (European Research Council) în cadrul competiției Starting Grants cu o finanțare totală în valoare de 1.175.100 euro, doar 13% dintre proiectele depuse fiind selectate pentru finanțare, informează un comunicat al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca.
Rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, declară:
„Competițiile European Research Council reprezintă cele mai exclusiviste și mai dificile competiții de granturi europene, informal fiind supranumite <<Nobelul granturilor europene>>. Câștigătorii lor sunt recunoscuți drept cercetători de anvergură europeană, de la care se așteaptă contribuții științifice care să stimuleze/producă schimbări paradigmatice în domeniile de derulare. Mă bucur că UBB – una dintre cele mai reprezentative universități ale țării – va deveni sediul de derulare a acestui proiect de marcă europeană din zona științelor socio-umane, UBB mai găzduind în prezent un proiect ERC în derulare în zona științelor naturii. Ca universitatea din țară cu cea mai veche tradiție academică, începută în 1581 cu Academia/Universitas Claudiopolitana, UBB are ambiția de a contribui la înțelegerea istoriei universităților europene, cu impact apoi și asupra înțelegerii comprehensive a istoriei proprii”.
Cercetătoarea Alexandra Baneu, câștigătorul proiectului, subliniază:
„UBB și echipa din cadrul Centrului de Filosofie antică și medievală, condus de prof. univ. dr. Alexander Baumgarten, au creat contextul intelectual în care am putut concepe un proiect de o asemenea anvergură. Alături de o echipă deja formată și performantă, voi studia pentru următorii 5 ani „caietele” studenților medievali, având ambiția de a reconstitui o parte a istoriei universității medievale din această perspectivă inedită”.




