Cancelarul german, Olaf Scholz, a susținut vineri, într-o vizită la Beijing, că i-a solicitat președintelui chinez, Xi Jinping, să își folosească ”influența” asupra Rusiei pentru a pune capăt ”războiului de agresiune” împotriva Ucrainei, anunță France Presse, citat de Agerpres.
”I-am spus preşedintelui (chinez) că este important ca China să-şi utilizeze influenţa asupra Rusiei”, a declarat presei Olaf Scholz, ”în acord cu necesitatea de a respecta principiile Cartei Naţiunilor Unite, la care am subscris cu toţii, principii precum cel al suveranităţii şi integrităţii teritoriale, care sunt şi pentru China un lucru important”.
Putin’s war is challenging the global peaceful order. In #Beijing, I asked President #Xi to bring his influence on Russia to bear. We agree that atomic threats are extremely dangerous. The use of such weapons would cross a red line. pic.twitter.com/xtgjgi35qX
— Bundeskanzler Olaf Scholz (@Bundeskanzler) November 4, 2022
De la Beijing, cancelarul german l-a invitat pe președintele rus, Vladimir Putin, să ”nu refuze” prelungirea acordului privind exportul de cereale ucrainene, care ar urma să expire în 19 noiembrie.
”Cer preşedintelui rus să nu refuze prelungirea acordului privind cerealele care expiră în câteva zile. Foametea nu trebuie să devină o altă armă”, a declarat el cu ocazia vizitei sale oficiale în China.
Citiți și:
Xi Jinping l-a primit pe Scholz cu mesajul că Germania și China ar trebui să colaboreze mai mult în “vremuri de schimbare şi frământări”. Occidentul se teme că Berlinul ar putea înlocui dependența de Rusia cu cea de China
China, oficial neutră în conflictul rus din Ucraina, este privită cu reținere de către Occident, care consideră că abordează o poziție conciliantă față de Moscova.
Dovadă în acest sens stă recentul mesaj transmis de Xi Jinping cu prilejul celei de-a 65-a aniversări de la crearea asociaţiei de prietenie între Beijing şi Moscova, potrivit Agerpres.
”Prietenia dintre China şi Rusia are perspective largi (de dezvoltare) şi mai sunt încă multe de realizat înainte”, menţionează preşedintele chinez în mesajul său scurt, citat de presa locală.
La 4 februarie, Xi şi omologul său rus, Vladimir Putin, şi-au consolidat legăturile cu doar câteva zile înainte de izbucnirea războiului în Ucraina, asupra căruia Beijingul a menţinut o poziţie ambiguă, făcând apel la ”respectarea integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor” , inclusiv a Ucrainei, şi cerând să se acorde ”atenţie preocupărilor legitime ale tuturor ţărilor”, făcând referire la Rusia.




