Cel puțin trei presupuși teroriști au fost uciși în această seară în Belgia, în cadrul unei operaţiuni antiteroriste. Mai multe operațiuni au loc în mai multe localități belgiene, inclusiv în capitală, iar sediul poliției din Bruxelles a fost evacuat în urma unei alerte cu bombă, anunță Digi24.
Teroriști care au legături cu Statul Islamic erau pregătiți să lanseze atacuri majore în Belgia, a spus purtătorul de cuvânt al Parchetului, citat de CNN.
Sky News relatează că cei trei presupuși teroriști uciși la Verviers ar fi fost, de fapt, cei care le-au furnizat arme autorilor atacurilor din Franța de săptămâna trecută.
În acest moment, mai multe operațiuni antiterorism au loc în Belgia, anunță postul public de televiziune belgian, RTBF.
Trei persoane au fost ucise în timpul operațiunii, spune primarul din Verviers, care adaugă că cei trei aveau legături cu Statul Islamic. Pe de altă parte, în Belgia a fost ridicat nivelul de alertă antiteroristă.
În aceste momente în capitala belgiană se află și Președintele României, Klaus Iohannis, care face prima sa vizită oficială la sediul instituțiilor Uniunii Europene, având întrevederi astăzi cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker și președintele Consiliului European, Donald Tusk. Alături de șeful statului se află o delegație formată din consilierii prezidențiali și jurnaliști din țară.
Potrivit administrației prezidențiale, autoritățile belgiene au dat asigurări că au fost luate toate măsurile pentru ca delegația României să fie în deplină securitate și cooperează în acest sens cu Serviciul de Protecție și Pază pentru a asigura siguranța delegației și a președintelui.
Mâine, 16 ianuarie, președintele Klaus Iohannis are programată o întrevedere și o declarație comună de presă cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.
Detalii în timp real veți primi de la corespondentul nostru special la Bruxelles pe CaleaEuropeana.ro.
.




