Ovidiu Raeţchi, președintele Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență, a fost acreditat ambasador al României în Japonia, cu reşedinţa la Tokyo, potrivit decretului semnat joi de preşedintele Klaus Iohannis.
Ovidiu Raețchi este președinte al Centrului Euro-Atlantic de Reziliență, cu rang de secretar de stat.
Anterior, a fost vicepreședinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională în Camera Deputaților și deputat în Parlamentul României pentru Diaspora (2012-2016), respectiv, pentru București (2016-2020).
Este doctor în istorie (Facultatea de Istorie a Universității București) și doctor în științe politice (SNSPA). Deține un master în Cultură Arabă (Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității București) și un master în Civilizația Ebraică (Facultatea de Litere a Universității București).
Cunoaște limbile engleză și franceză.
Numirea sa ca ambasador în Japonia vine în contextul unor relații bilaterale aflată în plină dezvoltare.
Anul trecut, la 7 martie 2023, președintele Klaus Iohannis și premierul Fumio Kishida au semnat, La Tokyo, Declarația Comună de Instituire a Parteneriatului Strategic dintre România și Japonia.
Obiectivele României în cadrul Parteneriatului Strategic cu Japonia se raportează la statutul Japoniei de economie majoră și inovativă a lumii și unul dintre principalii investitori la nivel global, precum și în România, Japonia fiind, de altfel, cel mai mare investitor asiatic în țara noastră. Recent, președintele Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior anunță un val de investiții japoneze în România de peste 500 de milioane de dolari.
Conform statisticii vamale din România, la data de 31 decembrie 2023, volumul total al schimburilor comerciale ale României cu Japonia a fost de 1,26 miliarde de dolari (în creștere cu 13,50% față de 2022), din care exportul a fost de 824,5 milioane de dolari (în creștere cu 18,35% față de 2022) și importul de 441,2 milioane de dolari (+5,43% față de 2022), soldul fiind de 383,3 milioane de dolari în favoarea României.
În 2023, soldul balanței comerciale a fost favorabil României, pentru al patrulea an consecutiv.
Conform datelor înregistrate la O.N.R.C., la 31 ianuarie 2024 erau înregistrate în România 407 societăţi comerciale cu capital japonez, valoarea capitalului social subscris fiind echivalentul a 405.126,3 mii de dolari.
După valoarea investiției în echivalent valută, Japonia ocupă locul 21 în clasamentul pe ţări de rezidenţă a investitorilor în societăţi comerciale cu participare străină.
Se apreciază totuși că investiţiile japoneze în România au un volum mult mai mare, deoarece statistica de mai sus se referă numai la capitalul înregistrat, nu la investiţiile efective; de asemenea, nu include investițiile realizate de firmele japoneze cu sediul în alte ţări, în special din Europa, arată MAE într-o fișă informativă privind relațiile economice româno – nipone.




