Parlamentul European a dat undă verde unei noi legislații europene care să asigure că subvențiile străine acordate de țările din afara UE nu denaturează piața unică.
Noul regulament, adoptat cu 598 de voturi pentru, cinci împotrivă și nouă abțineri, permite Comisiei să investigheze subvențiile acordate de autoritățile publice din afara UE companiilor care operează în UE. În cazul în care se constată că subvențiile denaturează concurența, Comisia poate aplica măsuri pentru a remedia această situație și pentru a evita ca întreprinderile care beneficiază, de exemplu, de împrumuturi cu dobândă zero, de finanțări sub nivelul costurilor, de un tratament fiscal preferențial sau de subvenții de stat directe să nu depășească competitorii din UE în cadrul fuziunilor, achizițiilor sau procedurilor de achiziții publice.
Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, regulamentul abordează o lacună de lungă durată în materie de reglementare, deoarece în prezent niciun regim nu reglementează sprijinul acordat de țările din afara UE, în timp ce țările UE sunt obligate să respecte norme stricte privind ajutoarele de stat.
Conform noilor norme, întreprinderile vor trebui să informeze Comisia cu privire la fuziunile și achizițiile planificate dacă una dintre părțile implicate are o cifră de afaceri în UE de cel puțin 500 de milioane de euro și dacă există o contribuție financiară străină de cel puțin 50 de milioane de euro. De asemenea, Comisia va investiga ofertele în cadrul achizițiilor publice dacă valoarea unei achiziții publice este de cel puțin 250 de milioane de euro.
Mai eficient
Negociatorii Parlamentului au îmbunătățit eficiența acțiunii UE prin includerea explicită a companiilor de stat – care primesc adesea subvenții – în domeniul de aplicare a regulamentului. De asemenea, au redus perioada de care dispune Comisia pentru investigațiile privind achizițiile publice și s-au asigurat că există canale speciale pentru ca statele membre, companiile și alte părți interesate să informeze Comisia cu privire la subvențiile care ar putea provoca distorsiuni.
Orientări, soluții multilaterale
Eurodeputații au îmbunătățit, de asemenea, claritatea juridică, obligând Comisia să emită orientări cu privire la modul în care evaluează natura denaturantă a subvențiilor străine și evaluează efectul de denaturare a pieței al unei subvenții în raport cu beneficiile sale potențiale. De asemenea, au asigurat că societățile pot consulta Comisia pentru a verifica dacă trebuie să dezvăluie subvențiile primite.
În general, obiectivul UE este de a îmbunătăți normele multilaterale privind subvențiile. Prin urmare, odată ce normele multilaterale echivalente vor face ca noul instrument să devină redundant, regulamentul poate fi eliminat.
UE este o economie deosebit de deschisă: este unul dintre cele mai mari blocuri comerciale din lume, reprezentând 16% din comerțul mondial, iar în 2021 a primit 117 miliarde de euro în investiții străine directe. A existat un număr tot mai mare de cazuri în care se pare că subvențiile străine au facilitat achiziționarea de întreprinderi din UE, au influențat deciziile de investiții sau au denaturat comerțul cu servicii, în detrimentul concurenței loiale.




