Ca răspuns la îngrijorările exprimate de statele membre ale UE, de țările terțe, de comercianți și de operatori cu privire la faptul că nu ar putea respecta pe deplin normele noii legi europene privind defrișprile, dacă acestea ar fi aplicate de la sfârșitul anului 2024, Comisia ENVI din PE a propus amânarea cu un an a datei de aplicare a regulamentului privind defrișările, informează un comunicat al Legislativului European.
În octombrie 2024, plenul Parlamentului European a convenit să trateze propunerea în cadrul procedurii de urgență – articolul 170 alineatul (6) din Regulamentul de procedură. Astăzi, aceasta a aprobat amânarea cu 371 de voturi pentru, 240 împotrivă și 30 de abțineri.
Operatorii mari și comercianții vor trebui să respecte obligațiile care decurg din acest regulament începând cu 30 decembrie 2025, în timp ce microîntreprinderile și întreprinderile mici vor avea timp până la 30 iunie 2026. Acest timp suplimentar ar ajuta operatorii din întreaga lume să pună în aplicare normele fără probleme de la început, fără a submina obiectivele legii.
Parlamentul a adoptat, de asemenea, alte amendamente propuse de grupurile politice, inclusiv crearea unei noi categorii de țări care nu prezintă „niciun risc” în ceea ce privește defrișările, pe lângă cele trei categorii existente de risc „scăzut”, „standard” și „ridicat”. Țările clasificate ca „fără risc”, definite ca țări cu o dezvoltare stabilă sau în creștere a suprafețelor forestiere, ar urma să se confrunte cu cerințe mult mai puțin stricte, deoarece riscul de defrișare este neglijabil sau inexistent. Comisia va trebui să finalizeze un sistem de evaluare comparativă a țărilor până la 30 iunie 2025.
Parlamentul a decis să retrimită acest dosar la Comisia Europeanp pentru negocieri interinstituționale. Pentru ca aceste modificări să intre în vigoare, textul convenit va trebui să fie aprobat de Consiliu și de Parlament și publicat în Jurnalul Oficial al UE.



