Parlamentul European, reunit în sesiune plenară. Obiectivele UE în materie de politică externă și strategia de pregătire în caz de crize, pe agendă

Parlamentul European se reunește la Strasbourg într-o nouă sesiune plenară în perioada 31 martie – 3 aprilie. Deputații europeni vor evalua rezultatele summitului UE din 20 martie și vor dezbate diferite subiecte, printre care: politicile externe, de apărare și de securitate ale UE pentru 2025; planurile UE de pregătire în caz de crize; strategia UE privind romii și combaterea discriminării. De asemenea, marți, 1 aprilie, eurodeputații vor vota asupra aprobării lui Lucian Romașcanu, nominalizat de Guvernul României, ca membru al Curții de Conturi Europene (CCE), informează un comunicat oficial al Legislativului European. 

Eurodeputații vor evalua rezultatele summitului UE din 20 martie

Marți dimineață, plenul va evalua rezultatele Consiliului European din 20 martie în cadrul unei dezbateri în plen cu președinții António Costa și Ursula von der Leyen. În cadrul reuniunii lor de la Bruxelles, șefii de stat sau de guvern din UE s-au axat pe modul în care UE poate continua să sprijine Kievul împotriva agresiunii Rusiei, cu participarea președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski. Aceștia au discutat, de asemenea, despre modalitățile de consolidare a capabilităților de securitate și apărare ale UE și despre modalitățile de răspuns la situația din Orientul Mijlociu. Liderii au evaluat soluții de consolidare a competitivității UE, au avut un prim schimb de opinii cu privire la următorul buget pe termen lung al UE (cadrul financiar multianual – CFM) și au discutat despre migrație și multilateralism.

Politicile externe, de apărare și de securitate ale UE pentru 2025

Eurodeputații vor dezbate cu Înaltul Reprezentant Kaja Kallas și apoi vor vota cu privire la obiectivele politicii externe, de apărare și de securitate comune a UE pentru 2025. Marți după-amiază, deputații și șefa diplomației UE vor dezbate două proiecte de raport care îndeamnă UE să investească mai mult în sectorul său de apărare, inclusiv pentru o creștere a sprijinului militar și politic pentru Ucraina. Deputații vor solicita, de asemenea, UE să își extindă prezența în Orientul Mijlociu, să promoveze legături mai strânse cu partenerii care împărtășesc aceeași viziune și să sprijine țările implicate în procesul de aderare în eforturile lor. Proiectele de text privind politica externă și de securitate comună a UE și politica de securitate și apărare comună a UE vor fi votate miercuri de eurodeputații.

PE va evalua planurile de îmbunătățire a siguranței și pregătirii UE

Marți, Comisia își va prezenta în plen strategia de securitate internă și va dezbate cu deputații cele mai recente propuneri de îmbunătățire a pregătirii pentru situații de criză în UE. Ca răspuns la actualele amenințări la nivel mondial, UE dorește să îmbunătățească colectarea de informații pentru a construi o imagine cuprinzătoare a acestora, pentru a îmbunătăți pregătirea împotriva amenințărilor hibride, pe baza măsurilor deja anunțate privind protejarea infrastructurii submarine de cablu, precum și pentru a consolida măsurile împotriva infracțiunilor grave și a crimei organizate. Sunt vizate noi acțiuni împotriva traficului de droguri și arme de foc, o aprofundare a Alianței portuare europene și o nouă agendă de combatere a terorismului. Comisarul pentru afaceri interne, Magnus Brunner, a prezentat o schiță a strategiei în Comisia pentru libertăți civile pe 19 martie 2025. În cadrul unei dezbateri separate desfășurate în aceeași zi, deputații vor reacționa la strategia UE privind pregătirea Uniunii, prezentată de Comisie pe 26 martie. Aceasta conține o gamă largă de propuneri de intensificare a pregătirii UE în întreaga societate, inclusiv o mai bună coordonare a răspunsului la situații de criză, protejarea serviciilor esențiale, stocarea materialelor critice și îmbunătățirea cooperării civilo-militare.

PE va discuta despre strategia UE privind romii și combaterea discriminării

Miercuri după-amiază, eurodeputații vor discuta cu reprezentanții Consiliului și ai Comisiei despre discriminarea împotriva romilor și protecția drepturilor fundamentale. Pentru a marca Ziua Internațională a Romilor (8 aprilie), deputații vor evalua progresele înregistrate de statele membre în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor UE privind egalitatea, incluziunea și participarea romilor în temeiul cadrului strategic al Comisiei și al Recomandării Consiliului din 2021. Deși reprezintă cea mai mare minoritate etnică din Europa, romii se numără printre cei mai vulnerabili în fața încălcărilor drepturilor omului. Aceștia sunt afectați în mod disproporționat de atitudinile negative structurale față de romi, inclusiv de discriminare și segregare în domeniul educației, al ocupării forței de muncă, al asistenței medicale și al locuințelor. Se preconizează că planul de acțiune al Comisiei de combatere a rasismului pentru perioada 2020-2025 va fi abordat în cursul discuției, cu accent pe situația drepturilor fundamentale în UE, inclusiv a drepturilor cetățenilor, a egalității de tratament și a acțiunilor de combatere a discriminării, a rasismului și a xenofobiei.

Curtea de Conturi

Eurodeputații supune la vot un nou membru român Marți, plenul va vota asupra aprobării lui Lucian Romașcanu, nominalizat de Guvernul României, ca membru al Curții de Conturi Europene (CCE). Comisia pentru control bugetar a votat în favoarea numirii lui Lucian Romașcanu pe 18 martie, în urma unei audieri în cursul aceleiași zile. Mandatul actualului membru român al Curții de Conturi Europene, Viorel Ștefan, se încheie la 30 iunie 2025.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare