Patru state arabe acordă Qatarului 13 cereri de îndeplinit în zece zile. Pe listă se află reducerea relațiilor cu Iranul și închiderea unei baze militare a Turciei

Qatarul a confirmat sâmbătă existența unei liste cu 13 cereri comunicate de patru state arabe care au rupt legăturile cu Doha în această lună pe motiv că statul ar sprijini terorismul, notează Agerpres, citând DPA.

Mohammed bin Abdulrahman al-Thani, ministerul de Externe de la Doha, a declarat că solicitările formulate de patru state arabe pentru anularea sancţiunilor nu sunt nici rezonabile şi nici realizabile, informeazăBBC News online, citând televiziunea Al-Jazeera.

Foto: wikipedia

Pe lista cu cele 13 cereri pe care cele patru țări arabe le impun Qatarului pentru a pune capăt crizei se numără:

– Să anunțe oficial o reducere a relațiilor diplomatice cu Iranul și să-și închidă misiunile diplomatice în această țară; .

-Să închidă imediat o bază militară turcă din Qatar și să pună capăt oricărei cooperări militare comune cu Turcia pe teritoriul qatariot.

-Să rupă legăturile cu toate “organizațiile teroriste, sectante și ideologice”, îndeosebi Frăția Musulmană, Statul Islamic, Al Qaida, Jabhat Fatah al-Sham (fostul Front al-Nusra) și cu mișcarea proiraniană Hezbollah din Liban.

– Să înceteze toate formele de finanțare qatariotă față de “toți teroriștii sau extremiștii, entități sau organizații și toți cei care au fost desemnați drept teroriști” pe listele anunțate de cele patru țări care au rupt relațiile diplomatice cu Doha, precum și cei desemnați drept teroriști de către SUA și alte entități internaționale.

-Să închidă postul internațional Al Jazeera, aflat în proprietatea Qatarului, și toate filialele sale.

-Să închidă toate portalurile mass media sprijinite de Qatar și considerate ostile de cele patru țări.

-Să fie de acord cu toate aceste cereri în termen de 10 zile de la înștiințare, în caz contrar lista va fi considerată nulă.

La 5 iunie, Arabia Saudită, Egipt, Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Yemen şi Libia au decis să înceteze legăturile diplomatice cu Qatarul, acuzând acest stat de destabilizarea regiunii prin sprijinirea unor reţele teroriste precumDaesh şi Al-Qaida.

Decizia a fost însoţită de o blocadă economică, închiderea frontierelor terestre şi maritime între unele dintre aceste ţări şi Qatar, precum şi cu interdicţii de survol pentru companiile aeriene din Qatar şi restricţii de călătorie pentru cetăţenii qatarioţi.

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare