Cei doi piloți turci ce au doborât avionul rusesc în toamna anului trecut la granița turco-siriană au fost arestați în urma tentativei eșuate de lovituri de stat, relatează Politico Europe.
Doborârea avionului de către armata turcă a cauzat un scandal diplomatic între cele două state, Vladimir Putin catalogând acesta act drept o „lovitură de cuțit în spate”. Relațiile dintre cele două state și-au normalizat inforațiile luna trecută.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin a discutat cu Recep Tayyip Erdogan după încercarea eșuată de vineri, precizând că este „complet inacceptabilă” și și-a exprimat speranța că țara va deveni stabilă din nou. Cei doi lideri urmează să se întâlnească în luna august a acestui an.
Citiți și TURCIA. NATO face apel la calm și respect pentru instituțiile democratice ale țării
Guvernul turc a lansat o amplă acțiune după eșuata lovitură de stat, fiind arestați sau suspendați 9.000 de funcționari din ministere, mii de judecători, personal militar și procurori, 77 de guvernatori regionali și 8.000 de polițiști.
UE a cerut imediat după puciul eșuat o „revenire rapidă la ordinea constituțională în Turcia”, în timp ce șefa diplomației europene Federica Mogherini a convocat o reuniune de urgență a responsabililor europeni prezenți la summitul Asia-Europa (ASEM).
–




