„Planul pentru victorie” al lui Zelenski se bazează „pe decizii rapide ale aliaților” Ucrainei, dar în special „pe bunăvoința și sprijinul SUA”

În contexul vizitei președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la Kiev, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat importanța sprijinului american pentru planul de pace al Ucrainei, mai nou cunoscut sub denumirea de „plan pentru victorie”, transmit Reuters și AFP, preluat de Agerpres. Zelenski urmează să discute personal cu președintele Joe Biden săptămâna viitoare, când va participa la Adunarea Generală a ONU în SUA.

„Cele mai multe decizii din plan depind tocmai de el. Și de alți aliați, dar sunt unele puncte care depind de bunăvoința și sprijinul Statelor Unite”, a declarat liderul ucrainean. Deși a oferit puține detalii despre plan, Zelenski a precizat că scopul acestuia este stabilirea unor condiții de pace acceptabile pentru Ucraina, la peste doi ani de la începutul războiului cu Rusia.

Zelenski a subliniat, de asemenea, importanța unor decizii rapide din partea partenerilor internaționali: „Întregul plan se bazează pe decizii rapide ale partenerilor noștri, care ar trebui luate din octombrie până în decembrie, și pe absența amânărilor acestor procese”.

Președintele Ucrainei va fi primit de Joe Biden săptămâna viitoare la Casa Albă și va avea o întrevedere separată cu vicepreședinta Kamala Harris. De asemenea, Zelenski intenționează să se întâlnească cu fostul președinte Donald Trump, candidat din nou pentru Partidul Republican, pentru a înțelege viziunea acestuia despre războiul din Ucraina.

Potrivit AFP, revenirea lui Trump la putere ar putea submina sprijinul militar al SUA pentru Ucraina, vital pentru Kiev. Unii dintre colaboratorii lui Trump au sugerat că acesta ar putea folosi ajutorul american ca pârghie pentru a forța Ucraina să facă concesii teritoriale. Trump a afirmat în repetate rânduri că ar putea pune capăt rapid războiului, fără a explica însă cum.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare