În discursul de politică generală prezentat în parlament înaintea învestirii guvernului, Mateusz Morawiecki, premierul polonez a cerut Uniunii Europene să suprime paradisurile fiscale, care privează Uniunea de multe miliarde de euro în fiecare an, transmite AFP, relatează Agerpres.
Totodată, Mateusz Morawiecki a afirmat că multinaţionalele ”evită să plătească impozite de ani de zile” şi că ”paradisurile fiscale trebuie închise”.
Marţi seară, legislativul polonez a votat cu 237 de voturi pentru şi 214 împotrivă învestirii guvernului partidului conservator Dreptate şi Justiţie (PiS) pentru un al doilea mandat, după ce formaţiunea politică a câştigat alegerile din 13 octombrie.
”Uniunea Europeană pierde 150 de miliarde din impozitele pe companii şi nu vede acest elefant din sufragerie”, a mai afirmat Mateusz Morawiecki în discursul care a precedat votul.
În opinia fostului bancher, companiile multinaţionale ar trebui să plătească impozitele acolo unde îşi obţin veniturile: ”Un alt elefant din sufragerie îi reprezintă cele 150 miliarde de euro din TVA pierdute”, a adăugat el.




