Comisarul european propus de România, Roxana Mînzatu, va primi rolul de vicepreședinte executiv în viitoarea Comisie Europeană, a anunțat marți președinta executivului european, Ursula von der Leyen, precizând că Mînzatu va asigura rolul de vicepreședinte executiv pentru oameni, competențe și pregătire pentru situații de criză.
Președinta Comisiei Europene a susținut marți, la sediul Parlamentului European de la Strasbourg, o conferință de presă în care a prezentat noul Colegiu al Comisiei Europene pentru mandatul 2024-2029 după ce a discutat arhitectura viitoarei Comisii Europene cu Conferința Președinților, organismul care întrunește președintele Parlamentului European și liderii grupurilor politice.
Potrivit lui von der Leyen, Mînzatu se va ocupa de portofoliul “competențe și educație, locuri de muncă de calitate și drepturi sociale”.
“Ea va avea responsabilitatea pentru competențe, educație și cultură, locuri de muncă de calitate și drepturi sociale. Aceasta se află sub umbrela demografiei. Roxana va conduce în special o Uniune a competențelor și Pilonul european al drepturilor sociale. Ea se va concentra asupra acelor domenii care sunt esențiale pentru a uni societatea noastră“, a spus președinta Comisiei Europene.
De la aderarea la UE, în 2007, România a avut patru comisari europeni: Leonard Orban (2007-2010, portofoliul multilingvismului), Dacian Cioloș (2010-2014, portofoliul agriculturii), Corina Crețu (2014-2019, portofoliul politicii regionale) și Adina Vălean (2019-2024, portofoliul transporturilor), însă nu a deținut niciodată o poziție la nivel de vicepreședinte. Numirea Roxanei Mînzatu în funcția de vicepreședinte executiv este o premieră pentru România.
Colegiul Comisarilor Europeni 2024-2029 va fi compus din șase vicepreședinți executivi, conform nominalizărilor anunțate de von der Leyen: Teresa Ribeira (vicepreședinte executiv al unei tranziții curate, echitabile și competitive), Henna Virkkunen (vicepreședinte executiv pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație), Stéphane Séjourné (vicepreședinte executiv pentru prosperitate și strategie industrială), Kaja Kallas (vicepreședinte executiv, Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate), Roxana Mînzatu (vicepreședinte executiv pentru oameni, competențe și pregătire pentru situații de criză), Raffaele Fitto (vicepreședinte executiv pentru coeziune și reforme).
Citiți și Cum arată arhitectura primei Comisii Europene care va avea România în conducerea ei
Din perspectiva criteriilor care au stat la baza stabilirii pozițiilor de vicepreședinți executivi, inclusiv cel al parității de gen, Ursula von der Leyen a desemnat 4 femei în aceste poziții și 2 doi bărbați. Ea a indicat că din totalul celor 27 de comisari europeni, 11 vor fi femei și 16 bărbați, reprezentând un raport 40%-60%.
Echilibrul politic surprinde o poziție de vicepreședinte executiv pentru PPE (Henna Virkkunen), două pentru Socialiștii Europeni (Teresa Ribeira și Roxana Mînzatu), două pentru Renew Europe (Kaja Kallas și Stéphane Séjourné) și unul pentru Conservatorii și Reformiștii Europeni (Raffaele Fitto), cel din urmă reprezentând o premieră politică.
Distribuția geografică a pozițiilor de vicepreședinți cuprinde nordul Europei (Henna Virkkunen – Finlanda), sudul (Teresa Ribeira – Spania și Raffaele Fitto – Italia), estul (Kaja Kallas – Estonia și Roxana Mînzatu – România) și vestul (Stéphane Séjourné – Franța).
Care sunt pașii următori?
Prezentarea viitorului Colegiu al Comisiei pregătește terenul pentru începerea procesului de audiere de confirmare, după ce Parlamentul Europeană va primi toată documentația necesară.
Comisia pentru afaceri juridice va examina declarațiile de interese ale comisarilor desemnați. Aceasta este o precondiție esențială pentru desfășurarea audierilor de confirmare.
Răspunsurile fiecărui comisar desemnat la întrebările scrise adresate de Parlament vor fi publicate pe site-ul internet al Parlamentului înainte de audierea de confirmare.
Conferința președinților va organiza audierile de confirmare pe baza unei recomandări a Conferinței președinților de comisii. Fiecare comisar desemnat va fi invitat să se prezinte în fața comisiei sau comisiilor competente pentru o singură audiere de confirmare, cu o durată de trei ore. Cu toate acestea, în cazul portofoliilor deosebit de mari sau complexe care implică mai multe comisii, audierea de confirmare poate dura până la patru ore. Audierile de confirmare vor fi transmise prin streaming live.
Parlamentul va evalua comisarii desemnați pe baza competenței lor generale, a angajamentului lor european și a independenței personale, precum și pe baza cunoștințelor lor privind portofoliul lor potențial și a abilităților lor de comunicare.
Coordonatorii grupurilor politice din cadrul comisiilor de specialitate vor evalua comisarii desemnați individual după audierea de confirmare și vor pregăti o singură scrisoare de evaluare pentru fiecare comisar desemnat.
Pentru a fi aprobat, coordonatorii care reprezintă o majoritate de cel puțin 2/3 din membrii comisiei aparținând unui grup politic trebuie să aprobe comisarul desemnat. În cazul în care această majoritate nu poate fi atinsă, se pot solicita informații suplimentare prin întrebări scrise suplimentare sau printr-o audiere de confirmare reluată, cu o durată de 1,5 ore.
Scrisorile de evaluare sunt transmise Conferinței președinților, care poate declara închise audierile de confirmare și poate autoriza publicarea tuturor scrisorilor de evaluare.
În urma audierilor de confirmare reușite, Președintele ales va prezenta Colegiul comisarilor și programul acestora în plenul Parlamentului, după care va avea loc o dezbatere și un vot pentru alegerea sau respingerea Comisiei în ansamblu, cu majoritatea voturilor exprimate (prin apel nominal).
Cine este Roxana Mînzatu?

© Ministerul Fondurilor Europene
Roxana Mînzatu este europarlamentar român ales la alegerile din iunie 2024 pe listele Partidului Social Democrat.
Din ianuarie 2022 și până în iulie 2024 a fost secretar de stat coordonator al Departamentului pentru Evaluarea și Monitorizarea Integrată a Programelor Finanțate din Fonduri Publice și Europene.
A fost deputat PSD între 2016 și 2020 iar în 2019 a fost ministra a fondurilor europene.
În 2015 a fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, responsabilă cu reforma sistemului achizițiilor publice iar din septembrie 2015 a condus Agenția Națională pentru Achiziții Publice, până în ianuarie 2016.
În 2009 a fost subprefect al județului Brașov iar între 2004 – 2008 și 2011 – 20212 a fost consilier județean PSD în Consiliul Județean Brașov.
Roxana Mînzatu deține o experiența profesională, publică și privată, de 20 de ani în domeniul gestionării și implementării fondurilor europene în România, carieră începută ca și euroconsilier (consilier de integrare) în Ministerul Integrării Europene, în martie 2004.
Printre domeniile prioritare susținute se numără antreprenoriatului și sprijinirea start-up-urilor și a IMM-urilor, inclusiv prin implicarea în designul unor scheme de finanțare precum Start Up Nation, promovarea femeilor, atât în viața publică cât și în antreprenoriat, abordarea integrată a finanțării publice în sectorul apei și canalizării, industria apei ca proiect de țară.
Este membru al Partidului Social Democrat din anul 2000.




