Premierul britanic Keir Starmer intenționează să facă apel vineri la țările membre ale Coaliției de Voință care susține Ucraina să „crească donațiile de arme cu rază lungă de acțiune” către Kiev, în cursul unei reuniuni găzduite de Londra în prezența președintelui Volodimir Zelenski, notează AFP, potrivit Agerpres.
Această reuniune este programată pentru vineri după-amiază, în urma unui summit european de la Bruxelles la care a participat și președintele ucrainean.
Prim-ministrul danez Mette Frederiksen, omologul său olandez Dick Schoof și secretarul general al NATO Mark Rutte sunt, de asemenea, așteptați în capitala britanică, potrivit unui comunicat al Downing Street.
Alți douăzeci de lideri – inclusiv președintele francez Emmanuel Macron – sunt așteptați să participe la discuții prin videoconferință, a adăugat Downing Street.
Această Coaliție de Voință reunește 26 de țări, în principal europene, și este condusă de Starmer și Macron.
„Prim-ministrul ar urma să facă apel la lideri să pună Ucraina în cea mai puternică poziție posibilă pe măsură ce se apropie iarna”, a explicat biroul său într-un comunicat.
Pe lângă înăsprirea sancțiunilor asupra petrolului rusesc, Starmer le va cere partenerilor să „finalizeze lucrările vizând utilizarea activelor rusești pentru a debloca miliarde de lire sterline pentru finanțarea apărării ucrainene și pentru a crește donațiile de sisteme cu rază lungă de acțiune” către Ucraina, potrivit Downing Street.
Europenii furnizează deja ucrainenilor rachete cu rază lungă de acțiune, în special rachetele franceze Scalp și rachetele britanice Storm Shadow, dar în cantități mici.
Ucraina, care produce unele rachete de acest tip (Flamingo, Neptune), a solicitat însă fără succes rachete germane Taurus. Iar americanii au refuzat până acum să livreze rachetele Tomahawk la care spera Zelenski.
De asemenea, Starmer ar urma să anunțe o accelerare a unui program britanic de fabricare a rachetelor defensive destinate să furnizeze Ucrainei peste 5.000 de astfel de rachete. Aproximativ 140 dintre aceste „rachete ușoare multirol” ar urma să fie livrate în această iarnă, conform comunicatului.
În concluziile convenite de liderii europeni se arată că Uniunea Europeană va continua să ofere Ucrainei sprijin financiar regulat și previzibil pe termen lung, împreună cu partenerii și aliații care împărtășesc aceleași valori. În 2025, Uniunea Europeană a acordat 20,5 miliarde de euro la bugetul Ucrainei, dintre care 6,5 miliarde de euro au fost plătite prin Mecanismul pentru Ucraina, iar 14 miliarde de euro prin inițiativa G7 ERA, care este rambursată din profiturile excepționale generate de activele rusești imobilizate.




