ROMÂNIA
Premierul Nicolae Ciucă, mesaj pentru omologul său belgian: Aderarea României la Schengen reprezintă o formă de cooperare europeană aprofundată
Published
3 years agoon
By
Diana Zaim
Premierul Nicolae Ciucă l-a primit azi, 13 aprilie, la Palatul Victoria pe omologul său din Belgia, Alexander De Croo, prilej cu care cei doi oficial au analizat situația de securitate din regiune și impactul generat de agresiunea militară rusă din Ucraina, potrivit comunicatului oficial, remis CaleaEuropeană.ro.
Premierul român a evidențiat solidaritatea statelor membre UE și la nivelul aliaților NATO, subliniind nevoia de a întări Flancul Estic al Alianței Nord-Atlantice. În acest sens, prim-ministrul Nicolae Ciucă a transmis mulțumiri omologului belgian pentru decizia de a contribui cu trupe la întărirea apărării aliate în România, ceea ce transmite dovada clară a solidarității între aliați.
Șeful Executivului român a menționat efortul autorităților române, alături de societatea civilă, de a gestiona fluxul celor peste 700.000 de refugiați din Ucraina, un exemplu de gestionare a unei situații complexe, la granițele externe ale Uniunii Europene.
„Am demonstrat că acționăm responsabil în protejarea frontierelor externe ale UE și în gestionarea unor fluxuri mari de refugiați. Românii au arătat solidaritate, empatie și determinare în sprijinirea cetățenilor ucraineni afectați de război”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.
Acesta a subliniat preocupările Republicii Moldova și necesitatea unui sprijin financiar european susținut, care să permită gestionarea crizei refugiaților ucraineni precum și a efectelor economice generate de conflictul din regiune.
Din perspectivă europeană, nevoia de a consolida independența energetică și de a gestiona impactul economic generat de agresiunea militară rusă asupra Ucrainei va necesita întărirea cooperării între statele membre, pentru a proteja cetățenii și mediul de afaceri. În context, cei doi premieri au agreat avansarea cooperării bilaterale în sectorul energetic, cu accent pe nuclear și regenerabile. Aceste obiective se adaugă celui de cooperare româno-belgiană în domeniul microelectronicii.
Premierii român și belgian au apreciat solidaritatea europeană și rolul UE in găsirea de soluții pentru ieșirea din criză. Premierul Ciucă a reamintit obiectivul României de a adera la Schengen, ca formă de cooperarea europeană aprofundată.
În cadrul dialogului, a fost apreciat rolul important al comunității de români din Belgia, precum și cel al întreprinzătorilor belgieni din România.
Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

You may like
Premierul interimar Cătălin Predoiu: Investițiile americane în economia românească consolidează Parteneriatul Strategic cu SUA
Întreprinderile din UE trebuie ”să se europenizeze”. Comisia Europeană prezintă o strategie privind piața unică pentru a reduce barierele existente care frânează comerțul și investițiile în interiorul Uniunii
Senatori din Comisia pentru relații externe a Senatului SUA îl felicită pe președintele ales Nicușor Dan, evocând “alianța indestructibilă între România și Statele Unite”
Secretarul de stat al SUA se așteaptă ca Rusia să își prezinte termenii privind un armistițiu ”în câteva zile”: Vom ști mai multe despre adevăratele lor intenții
Ambasadorii UE au aprobat instrumentul financiar SAFE, în valoare de 150 miliarde de euro, anunță Antonio Costa: „Un pas important către o Europă mai puternică”
Misiunea de Parteneriat a UE în Republica Moldova va continua să consilieze strategic Chișinăul pentru încă doi ani
ROMÂNIA
Premierul interimar Cătălin Predoiu: Investițiile americane în economia românească consolidează Parteneriatul Strategic cu SUA
Published
39 minutes agoon
May 21, 2025By
Andreea Radu
Premierul interimar Cătălin Predoiu s-a întâlnit miercuri, la Palatul Victoria, cu reprezentanții companiei americane Sig Sauer, subliniind că investițiile americane în economia românească consolidează Parteneriatul Strategic cu SUA.
Potrivit comunicatului oficial, discuțiile au reprezentat o continuare a dialogului purtat la nivelul MAI cu compania americană, începute anul trecut în SUA, cu scopul de iniția proiecte de investiții în industria de armament românească, care să conducă la creșterea capacităților de producție ale industriei românești de armament, modernizarea și tehnologizarea acesteia.
„Scopul acestor discuții este clar: atragerea de investiții în industria românească de armament. Vrem să dezvoltăm capacitățile de producție autohtone, să modernizăm și să tehnologizăm acest sector strategic pentru România”, a scris Predoiu, pe Facebook.
Premierul interimar a transmis partenerilor americani interesul ferm al Guvernului României pentru consolidarea prezenței economice a Statelor Unite în țara noastră, prin investiții directe și proiecte concrete.
„Dorim să creștem prezența economică americană în economia românească, prin investiții directe și proiecte de modernizare și tehnologizare. Dacă ele vizează și domeniul industriei de apărare, cu atât mai bine, având în vedere contextul securitar regional și global. România are potențial, iar Guvernul pe care îl conduc interimar susține ferm parteneriatele care aduc tehnologie, locuri de muncă și siguranță”, a adăugat Cătălin Predoiu.
ROMÂNIA
IER: Alegerea profesorului Vasile Pușcaș ca membru al Academiei Europaea, o recunoaștere a excelenței în cercetarea din România
Published
2 hours agoon
May 21, 2025
Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, membru corespondent al Academiei Române, fost negociator-șef al României pentru aderarea la Uniunea Europeană și membru în Consiliul Științific Consultativ al Institutului European din România, a fost recent ales membru al Academiei Europaea (Londra), secția Istorie și Arheologie.
Academia Europaea a fost fondată în anul 1988, având ca obiectiv contribuția la recunoașterea și promovarea excelenței în cercetare în științele umaniste, drept, științe economice, sociale și politice, matematică, medicină și în toate ramurile științelor naturale și tehnologice. Calitatea de membru al Academiei se poate obține doar în baza unei invitații și în urma parcurgerii unui proces de selecție extrem de riguros.
De reținut este și faptul că personalitățile invitate să facă parte din Academie se alătură unui grup de peste 5.500 de membri de înaltă ținută științifică și profesională, din care fac parte și peste 80 de laureați ai Premiului Nobel.
Cu o carieră impresionantă în domeniul cercetării, diplomației și reprezentării politice, prof. Vasile Pușcaș are contribuții marcante la dezvoltarea parcursului euroatlantic al României, de numele domniei sale fiind legată reacordarea clauzei națiunii celei mai favorizate României (1993) în relația cu Statele Unite ale Americii, respectiv încheierea cu succes a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană (2004).
SĂNĂTATE
Inițiativa deputatului Ovidiu Cîmpean privind vaccinarea gratuită anti-HPV pentru tinerii până la 26 de ani, adoptată: Votul de azi este pentru viață
Published
2 hours agoon
May 21, 2025By
Diana Zaim
Astăzi, plenul Camerei Deputaților a adoptat proiectul legislativ inițiat de deputatul liberal, Ovidiu Cîmpean, privind extinderea vaccinării gratuite anti-HPV pentru toate fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani. Până în prezent, vaccinarea era gratuită tinerii cu vârste de 11-18 ani.
„Este un pas simplu, dar cu un impact enorm: putem preveni cancerul de col uterin și alte boli asociate HPV, putem salva vieți și putem reduce suferința. România are una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate prin cancer de col uterin din UE, în ciuda faptului că este un cancer aproape 100% prevenibil. Anual, peste 1.800 de femei își pierd viața. Nu mai putem accepta această realitate! Prin votul de azi, România se aliniază obiectivului european de acoperire vaccinală de 90% până în 2030. Această lege trebuie să fie doar începutul”, a transmis deputatul Ovidiu Cîmpean în plenul Camerei Deputaților.
De asemenea, deputatul Oviudiu Cîmpean a subliniat că este esențială o campanie națională de informare: „Să vorbim deschis despre avantajele vaccinării. Să combatem frica, minciunile și teoriile conspiraționiste care pun în pericol sănătatea publică. Să înlocuim dezinformarea cu educația. Să dăm voce medicilor, părinților, profesorilor și tinerilor care știu că știința salvează vieți.”
„Când rata mortalității din România este de 3 ori mai mare decât media UE, nu putem rămâne pasivi, în timp ce alte țări avansează”, a mai adăugat acesta.
Acest proiect de lege, împreună cu votul primit în plen, demonstrează că „știm să facem politici publice bazate pe dovezi, responsabilitate și grijă reală pentru oameni: „Mulțumesc tuturor colegilor care au înțeles că sănătatea românilor este mai presus de orice culoare politică. Votul de azi este pentru mii de familii. Pentru viitor. Pentru viață.”
INSP informează că vaccinarea anti HPV este aproape 100% eficace în prevenirea majorității infecțiilor care produc leziunile precanceroase sau maligne.
Reamintim că aproximativ 5.200 de cazuri noi de cancer diagnosticate anual în România ar putea fi prevenite prin vaccinare împotriva HPV. În perioada 01 decembrie 2023 – 31 decembrie 2024, 94.497 persoane cu vârsta medie 22 ani și-au și-au inițiat schema de vaccinare. Majoritatea sunt fete și femei, 73,6%, cele mai multe din grupa de vârstă 19-45 ani.
Un raport recent al OCDE arată că sunt state europene care au atins o rată de vacinare în rândul populației țintă de peste 90%, precum Islanda, Portugalia sau Norvegia (2021), mai mult dublu față de ratele din Bulgaria, Franța sau Slovenia.
În 2022, Comisia Europeană a lansat o acțiune comună privind vaccinarea împotriva HPV, care a sprijinit statele membre în sporirea gradului de înțelegere și de sensibilizare a publicului cu privire la HPV și în promovarea vaccinării. Acțiunea contribuie și în prezent la realizarea unui obiectiv esențial al Planului European de combatere a cancerului: eliminarea cancerului de col uterin prin vaccinarea împotriva HPV a cel puțin 90 % din populația țintă de fete din UE și creșterea semnificativă a ratei de vaccinare a băieților până în 2030.
Virusul Papilloma Uman (HPV) este un virus care infectează epiderma și mucoasele. Din cele peste 120 de tipuri de HPV 15 pot cauza cancer de col uterin și se asociază cu alte cancere: anale, cancer de vulvă și al vaginului, peniene și oro-faringiene. Majoritatea oamenilor activi sexual se vor infecta cel puțin o dată cu HPV de-a lungul vieții. Infecția cu HPV se vindecă de la sine, fără semne și simptome în peste 80% din cazuri. În anumite cazuri infecția devine persistentă și poate produce leziuni precanceroase și maligne ale colului uterin și ale vulvei, vaginului, regiunii anale și peniene, dar și ale oro-faringelui. Aproximativ 5200 de cazuri noi de cancer diagnosticate anual în România ar putea fi prevenite prin vaccinare împotriva HPV.
Cancerului de col uterin este o boală care poate afecta femeile de orice vârstă, fiind diagnosticat, cel mai frecvent, la femeile de vârstă activă 35-44 de ani. Este un cancer care poate fi ușor prevenit prin vaccinare și screening. Este importantă vaccinarea fetițelor înainte de începerea vieții sexuale, fiind vârstele la care răspunsul imun la vaccin este maxim și testarea regulată o dată la 5 ani a femeilor de vârste adulte 25-65 ani pentru depistarea leziunilor colului uterin, informează INSP.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Premierul interimar Cătălin Predoiu: Investițiile americane în economia românească consolidează Parteneriatul Strategic cu SUA

Întreprinderile din UE trebuie ”să se europenizeze”. Comisia Europeană prezintă o strategie privind piața unică pentru a reduce barierele existente care frânează comerțul și investițiile în interiorul Uniunii

IER: Alegerea profesorului Vasile Pușcaș ca membru al Academiei Europaea, o recunoaștere a excelenței în cercetarea din România

Comisia Europeană propune măsuri de simplificare pentru a economisi încă 400 de milioane de euro pe an pentru întreprinderile din UE

Inițiativa deputatului Ovidiu Cîmpean privind vaccinarea gratuită anti-HPV pentru tinerii până la 26 de ani, adoptată: Votul de azi este pentru viață

Trump a evaluat greșit capacitatea sa de a-l influența pe Putin, spune ministrul german al Apărării

Senatori din Comisia pentru relații externe a Senatului SUA îl felicită pe președintele ales Nicușor Dan, evocând “alianța indestructibilă între România și Statele Unite”

Deputatul Alexandru Rogobete, apel la prioritizarea reală a sănătății: Sănătatea nu se negociază. Nu se amână. Nu se ignoră

Zelenski a discutat cu Macron și Starmer despre consolidarea sprijinului pentru Ucraina și acțiunile comune din cadrul „Coaliției celor Dispuși”

Secretarul de stat al SUA se așteaptă ca Rusia să își prezinte termenii privind un armistițiu ”în câteva zile”: Vom ști mai multe despre adevăratele lor intenții

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Von der Leyen: Bugetul actual al UE a fost proiectat pentru o lume care nu mai există. Următorul trebuie să fie flexibil, coerent, descentralizat și simplificat

Ministrul Daniel David a prezentat raportul de diagnostic al educației și cercetării din România: Șase copii din 20 de se află în zona de analfabetism funcțional

Decidenți din Parlamentul României și European își exprimă deschiderea de a consolida dialogul cu mediul de afaceri românesc pentru a crește absorbția fondurilor europene: România trebuie să rămână ancorată în UE

Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Concordia reliefează caracterul vital al fondurilor UE pentru economia românească: Dacă nu aducem fiecare euro în țară, ne paște recesiunea

Romanian Business Leaders face apel la dialog între decidenții politici și antreprenori și avansează un set de 10 măsuri concrete pentru a accesa ”mai mulți bani” europeni, ”mai repede și mai bine”

Ministrul Finanțelor, vești bune de la Bruxelles: România va încasa pe 10 iunie 1,3 miliarde de euro din a treia cerere de plată din PNRR

„Stare de urgență în gândire și acțiune”: Von der Leyen și noul cancelar german susțin mobilizarea rapidă privind competitivitatea UE, sprijinirea Ucrainei și gestionarea migrației

Marcel Boloș confirmă riscul de suspendare a fondurilor europene dacă reforma fiscală nu este implementată

Boloș: România pregătește cererea de plată nr. 4 din PNRR de 5.7 mld. de euro. La finalul lunii mai, vor fi încasate 1,3 mld. de euro din cererea de plată nr. 3

Marcel Ciolacu: Am ales ordinea, nu haosul. România are nevoie de un președinte cu majoritate parlamentară
Trending
- POLITICĂ1 week ago
Simion îi răspunde lui Tusk cu o fotografie cu Putin din anul 2010: “În această fotografie este omul lui Putin în Polonia”
- POLITICĂ3 days ago
Alegeri prezidențiale 2025/ Exit-poll: Nicușor Dan – 54,9%, George Simion – 45,1%. România a decis cu cea mai mare prezență la vot din ultimii 25 de ani
- POLITICĂ3 days ago
Nicușor Dan a fost ales președinte al României. Este primul candidat independent care devine președinte al republicii (rezultate finale)
- U.E.1 week ago
“Fake news-ul” cu cocaina pe masa lui Macron, Merz și Starmer, demontat de Franța: “Când unitatea europeană devine incomodă, un șervețel pentru suflat nasul arată cum precum drogurile”
- POLITICĂ6 days ago
Sondaj IRSOP: Nicuşor Dan conduce pe trend crescător în cursa cu George Simion pentru Cotroceni, cu 52% la 48%. Majoritatea alegătorilor cred că Dan va întări România în NATO și UE, iar Simion va căuta relații bune cu Rusia