Premierul Nicolae Ciucă a participat astăzi la deschiderea de către Transgaz a magistralei de gaz natural Pojorâta-Vatra Dornei și a salutat programul guvernamental ce va crea posibilitatea ca proiectele viitoare de alimentare cu gaze a întregului oraș să se realizeze în conformitate cu planurile autorităților locale.
„Devenim mult mai atractivi atât timp cât vom avea posibilitatea să folosim gazul în orice activitate economică ce deja există în plan, așa cum am înțeles de la domnul primar. Ceea ce cred că este important, prin finalizarea acestui gazoduct este proiectul mare, finalizarea în următorii 3 ani a proiectului mare de conectare între Regiunea de Nord-Est și Regiunea de Nord-Vest pe gazoductul care urmează să fie finalizat în 3 ani”, a transmis prim-ministrul la Vatra Dornei.
Șeful Guvernului a fost informat de directorul Transgaz că toate elementele de planificare sunt finalizate și că urmează să înceapă lucrările, astfel încât de la Vatra Dornei să existe continuitate prin Iacobeni, Cârlibaba, Prislop, Borşa: „Există de asemenea, posibilitatea ca și prin Pasul Tihuța de la Vatra Dornei către Bistrița să se realizeze un alt coridor de aprovizionare cu gaze. Acesta are ca perioadă de implementare un termen proiectat de 5 ani. Important este, din punctul meu de vedere, să îl finalizăm pe cel care leagă Vatra Dornei de Borșa. Este cel mai pretabil și cel care se va realiza în perioada de timp cea mai scurtă.”
„Nu avem timp să întârziem și orice, nu i-aș zice argument, ci doar justificare în acest sens nu își are locul, pentru că sunt proiecte care țin de accesarea fondurilor europene, sunt proiecte pe care dacă nu le finalizăm la timp, pierdem bani. Nu ne putem permite încă o dată să pierdem aceste oportunități. Ca atare, domnule președinte, domnule primar, vă mulțumesc și vă felicit pentru efortul pe care l-ați făcut. Sper, în continuare, să aveți o colaborare foarte bună cu compania Transgaz”, a adăugat acesta.




