Premierul slovac Robert Fico consideră că războiul din Ucraina „nu este războiul nostru” și că victoria lui Babis în alegerile legislative din Cehia ar putea consolida Grupul de la Vișegrad

Premierul slovac Robert Fico și-a reluat criticile cu privire la abordarea Uniunii Europene față de Rusia, precizând că el dorește să prevină un nou război la scară largă în Europa, anunță DPA, citat de Agerpres.

Războiul din Ucraina „nu este războiul nostru”, a spus Fico într-un interviu difuzat duminică de radio-televiziunea publică SVTR.

Interviul a coincis cu comemorarea anuală a luptelor din 1944 din Trecătoarea Dukla, moment ce a dat startul eliberării Slovaciei de sub ocupația nazistă de către Armata Roșie sovietică.

Bătălia a fost cea mai mare și mai sângeroasă din cele purtate în Al Doilea Război Mondial pe teritoriul actual al Slovaciei, trupele sovietice suferind pierderi grele.

Fico a afirmat că este greșit că tot mai multe memoriale dedicate soldaților sovietici căzuți sunt înlăturate.

El s-a declarat alarmat de „cu câtă ușurință oamenii vorbesc mai mult despre război decât despre pace astăzi”.

În aceeași interviu, Fico a opinat că victoria lui Babis în alegerile legislative din Cehia, care îi oferă prima șansă de a deveni prim-ministru, va consolida Grupul de la Vișegrad, potrivit agenției slovace TASR.

Citiți și: Partidul populist al lui Andrej Babiš câștigă alegerile parlamentare în Cehia, provocând unde de șoc în UE. Miliardarul promite să reducă sprijinul pentru Ucraina și să conteste creșterea cheltuielilor militare

Om de afaceri miliardar în domeniul agricol, Babis a mai fost prim-ministru între 2017 și 2021. În 2023, a candidat la președinție, dar a pierdut în fața generalului de armată Petr Pavel.

Babis este o figură cunoscută la Bruxelles, mai ales din cauza unui proces de lungă durată, în care este suspectat că ar fi fraudat UE cu 2 milioane de euro, pentru ca imperiul său agricol, Agrofert, să poată beneficia de subvenții destinate întreprinderilor de dimensiuni medii.

Într-o primă reacție după victoria din alegeri, Babis s-a declarat loial Europei și afirmă că își dorește ca aceasta „să funcționeze bine”.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare