UPDATE 16:30:
Liderii UE au convenit asupra unei propuneri de acord UE-Turcia ce îi va fi prezentată prim-ministrului turc Davutoglu, a anunțat pe Twitter premierul finlandez Juha Sipilä.
Informația a fost confirmată și de prim-ministrul ceh Bohuslav Sobotka și de alți lideri naționali prezenți la summit, susține Politico Europe.
UPDATE 16:15:
Liderii celor 28 de state se vor întâlni cu premierul turc Davutoğlu în jurul orei 16:00 pentru a discuta despre un posibil acord preliminar, potrivit unui oficial european, notează Politico Europe.
Draftul de acord UE-Turcia prevede, potrivit sursei, că acesta va fi conform cu legislația internațională și cea a UE și va prevede faptul că nu vor exista expulzări colective.
În privința sumelor de bani acordate, liderii au căzut de acord ca în săptămâna ce urmează să fie identificate o serie de proiecte în care să fie investiți cele 3 miliarde de euro promise de către UE Turciei la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut.
Pe tema aderării Turciei la UE, s-a convenit deschiderea capitolului 33 până în luna iunie. Acest capitol se referă la normele privind resursele financiare necesare pentru finanțarea bugetului UE (resurse proprii). Aceste resurse sunt constituite în principal din contribuțiile statelor membre pe baza resurselor proprii tradiționale din taxe vamale, agricole și cotizații pentru zahăr; o resursă bazată pe taxa pe valoarea adăugată; și o resursă bazată pe nivelul venitului național brut. Statele membre trebuie să aibă o capacitate administrativă adecvată pentru a coordona și asigura calcularea corectă, colectarea, plata și controlul resurselor proprii. Acquis-ul în acest domeniu este direct obligatoriu și nu necesită transpunerea în legislația națională.
Acordul ar urma să intre în vigoare din 20 martie.
Sursele citate de Politico Europe punctează că înțelegerea nu este una finală, întrucât nu toți cei 28 de lideri au convenit, la acest moment, asupra acesteia.
—
Premierul turc Davutoglu a susținut, vineri, că problema refugiaților nu reprezintă o “tocmeală” pentru țara sa, într-o declarație făcută la sosirea la Bruxelles, unde participă la o reuniune care are ca scop încheierea unui acord care să stopeze afluxul de migranți, relatează AFP, conform Agerpres.
“Pentru noi, pentru Turcia, problema refugiaților nu este o chestiune de tocmeală, ci o chestiune de valori umane, precum și de valori europene“, a afirmat premierul turc în fața jurnaliștilor.
”Turcia a primit 2,7 milioane de refugiați fără niciun ajutor semnificativ de la nimeni”, a insistat el, chiar înainte de întâlnirea cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, șeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și premierul olandez, Mark Rutte, a cărui țară deține președinția prin rotație a Uniunii Europene.
„Astăzi, doresc să subliniez de asemenea faptul că Turcia va continua politica sa (de primire a refugiaților) dintr-o perspectivă umanitară”, a adăugat șeful guvernului de la Ankara.
“Sper că va fi posibil să ne întâlnim pe un teren comun cu UE. Sunt optimist în această privință“, a mai adăugat Davutoglu, citat de Reuters.
Dag 2 #EUCO begonnen. Ontbijtsessie met Tusk, Juncker en Turkse MP Davutoglu over afspraken tussen EU en Turkije. pic.twitter.com/BRoQWCGN8w
— Minister-president (@MinPres) 18 martie 2016
Ankara s-a angajat să preia toți imigranții care traversează Marea Egee, inclusiv pe sirieni. Propunerile Turciei implică încă trei miliarde de euro din partea UE pentru a accepta întoarcerea masivă a imigranților care au ajuns în Europa după ce plecaseră de pe teritoriul său. Ar fi dispusă să-i preia și pe solicitanții de azil sirieni care au traversat Marea Egee către Grecia. În plus, începând din iunie, Turcia îi va prelua pe imigranții economici din UE pentru a-i expulza apoi către țările de origine. La rândul lor, la schimb, europenii vor trebui să preia, la paritate 1 la 1, un refugiat din Turcia, venit pe căi legale și organizate, pentru fiecare refugiat pe care îl trimite înapoi Turciei.
.
.




[…] Citiți și Criza migrației: Acordul cu Turcia a fost aprobat de liderii statelor UE. Ce prevede acesta și câ… […]
[…] Citiți și Criza migrației: Acordul cu Turcia a fost aprobat de liderii statelor UE. Ce prevede acesta și câ… […]