Președintele american, Joe Biden, a deschis reuniunea liderilor din Asia de Sud-Est cu promisiunea de a aloca 150 de milioane de dolari pentru îmbunătățirea infrastructurii, securității, pregătirilor pentru viitoare pandemii și pentru alte eforturi menite să contracareze influența Chinei, informează Reuters.
Joi, la Washington, Biden a dat startul ”unei noi ere a parteneriatului SUA-ASEAN” printr-un summit de două zile cu Asociația națiunilor din sud-estul Asiei (ASEAN), ce cuprinde zece națiuni.
În vreme ce invazia Rusiei în Ucraina ține primele locuri ale agendei, administrația Biden speră că eforturile sale vor demonstra țărilor din Indo-Pacific că Washingtonul a uitat această regiune și că se concentrează pe contracararea provocărilor Chinei, principalul competitor al SUA în zonă.
Numai în luna noiembrie, Beijingul a promis 1,5 miliarde de dolari sub formă de asistență pentru dezvoltarea țărilor ASEAN, pe o perioadă de trei ani, în vederea combaterii pandemiei de COVID-19 și stimulării economice.
Conform unui comunicat al Casei Albe, noul angajament financiar include o investiție de 40 de milioane de dolari în infrastructura menită să ajute la decarbonizarea aprovizionării cu energie electrică a regiunii și 60 de milioane de dolari în securitatea maritimă, 10 milioane de dolari ce vor fi direcționați către programe de detectare timpurie și de răspuns comunitar la COVID-19, tuberculoză și alte boli respiratorii.
Fonduri suplimentare vor ajuta țările să dezvolte legi privind economia digitală și inteligența artificială.
Președintele american lucrează la mai multe inițiative, printre care ”Build Back Better World” sau un cadru economic indo-pacific.
Summitul care a început joi marchează prima reuniune cu liderii ASEAN găzduită la Casa Albă de Joe Biden, din 2016.
După această întâlnire, liderul american este așteptat să efectueze o călătorie în în Coreea de Sud și Japonia pentru a promova angajamentul ferm al SUA față de o regiune indo-pacifică ”liberă”.
Viziunea Statelor Unite asupra acestei regiuni a fost deja enunțată de secretarul de stat american, Antony Blinken, în cadrul unui discurs susținut la Universitatea din Indonezia.
Axat pe cinci elemente, cadrul de acțiune va transforma regiunea Indo-Pacifică într-una ”liberă și deschisă”, acest principiu fiind primul enunțat, urmat de ”consolidarea unor legături mai puternice în interiorul și în afara regiunii, promovarea unei prosperități pe scară largă, construirea unei regiuni Indo-Pacifice reziliente, cu o securitate consolidată”.




