Președintele Consiliului European, mesaj din Letonia: Trebuie să dezvoltăm Europa apărării, printr-o strategie comună

Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a efectuat luni o vizită oficială în Letonia, unde a fost primit de prim-ministra Evika Silina. În cadrul declarațiilor comune de presă, Costa a subliniat importanța consolidării unității europene în fața provocărilor de securitate și a reiterat angajamentul Uniunii Europene pentru apărare și competitivitate. 

„Este foarte important pentru mine să ascult părerile diferiților lideri înaintea acestui nou an politic, deoarece suntem o uniune de națiuni, o uniune bazată pe diversitate, iar toate părerile contează pentru a ne construi unitatea și poziția comună”, a spus președintele Consiliului European. 

Oficialul european a menționat că securitatea și apărarea, alături de competitivitate, sunt prioritățile majore ale Uniunii în perioada urmtătoare: „Vă aflați în prima linie a frontierei noastre comune, a provocărilor noastre comune. Securitatea dumneavoastră este securitatea noastră comună. De aceea trebuie să dezvoltăm Europa apărării, printr-o strategie comună, investiții și resurse împărtășite”, a afirmat Costa. 

Acesta a subliniat și legătura dintre apărare și dezvoltarea economică: investițiile în securitate înseamnă totodată cercetare, inovare și locuri de muncă. În acest context, Costa a pledat pentru adoptarea, în anul următor, a unui nou buget pe termen lung al Uniunii, care să reflecte ambițiile în domeniile cheie: competitivitate, securitate și apărare. 

Vizita președintelui Consiliului European în Letonia face parte dintr-un tirneu regional în statele baltice, urmând ca acesta să continue discuțiile în Polonia. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare