Președintele francez, Emmanuel Macron, a făcut duminică apel la ”ordine și armonia”, a doua zi după o nouă manifestaţie a ”vestelor galbene” marcată de confruntări, în timp ce premierul Edouard Philippe a promis severitate faţă de ”o violenţă incredibilă” şi ”gesturi antisemite în plin Paris”, relatează AFP, citat de Agerpres.
”Acum trebuie să domnească ordinea, calmul şi armonia. Ţara noastră are nevoie de aceasta. Are nevoie de concordie, unitate, o angajare sinceră faţă de cauze colective puternice, şi trebuie reduse divizările”, a declarat şeful statului francez, aflat într-o vizită în Ciad. Într-o aluzie la violenţe, Macron a afirmat la BFMTV că ”este evident că vor fi aduse răspunsurile judiciare cele mai severe”.
În cursul celei de-a şase săptămâni de proteste, în Champs-Elysee, poliţişti pe motocicletă au fost agresaţi de către manifestanţi. Anterior, în cursul dimineţii, pe colina din Montmartre, circa douăzeci de manifestanţi au intonat un cântec al lui Dieudonné M’Bala M’Bala, condamnat în 2017 pentru declaraţii antisemite. Vineri seara, o păpuşă cu efigia preşedintelui Macron a fost decapitată în cursul unei manifestaţii a ”vestelor galbene” în Angouleme. Poliția a deschis o anchetă în acest caz.
”Nu se pune problema de a banaliza astfel de gesturi, care trebuie să facă obiectul unei condamnări unanime şi al unor sancţiuni penale”, a completat prim-ministrul francez în mesajul său.
Sâmbătă, ”vestele galbene“ au protestat în întreaga Franţă pentru a şasea săptămână consecutiv, de această dată la manifestaţii participând 38.600 de persoane, cu aproape 30.000 mai puţine decât săptămâna trecută. În urma incidentelor de la protestele de sâmbătă au fost reţinute 220 de persoane, dintre care 142 la Paris.
Din data de 17 noiembrie, când la manifestaţiile ”vestelor galbene“ au participat 282.000 de persoane, mobilizarea a fost în scădere de la o săptămână la alta. La 24 noiembrie au fost 166.000 de manifestanţi, la 1 şi 8 decembrie au fost 136.000, iar la 15 decembrie au fost 66.000, notează news.ro.




