Președintele Italiei, mesaj pentru pentru Europa: Sper că toată lumea înţelege pe deplin, înainte de a fi prea târziu, gravitatea ameninţării cu care ne confruntăm

Președintele Italiei transmite un mesaj asemănător premierului Conte prin care întărește poziția țării în fața liderilor politici. Sergio Mattarella avertizează că în fața pandemiei Europa trebuie să adopte noi măsuri pentru a combate acest virus. 

Totodată atrage atenția Uniunii Europene că trebuie să reacționeze înainte să fie prea târziu, relatează Reuters și Agerpres.

“Noi iniţiative sunt vitale, care să treacă peste vechile moduri de gândire, care sunt acum depăşite de realitatea condiţiilor dramatice cu care se confruntă continentul nostru”, a spus Mattarella într-un rar discurs televizat adresat naţiunii.

“Sper că toată lumea înţelege pe deplin, înainte de a fi prea târziu, gravitatea ameninţării cu care se confruntă Europa”, a afirmat el.

Reamintim că premierul italian Giuseppe Conte nu acceptă ”proiectul pregătit” pentru summitul în sistem de videoconferinţă al Uniunii Europene consacrat găsirii unui răspuns economic comun la pandemia COVID-19, 

Italia doreşte ca Uniunea Europeană să se doteze cu ”instrumente financiare novatoare şi cu adevărat adaptate la un război”, a relatat agenţia italiană AGI, care citează colaboratori apropiaţi ai premierului Conte.

Blocajul creat de Conte nu este întâmplător. Președintele Consiliului de Miniștri de la Roma a susținut recent că Uniunea Europeană trebuie să utilizeze ”puterea de foc completă” a fondului său de salvare de 500 de miliarde de euro (534,10 miliarde de dolari) pentru a face față crizei economice care amenință Europa

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare