Președintele Italiei propune un nou-prim ministru tehnocrat: Cine este Carlo Cottarelli, un fost înalt responsabil al FMI mandatat să salveze a treia economie din UE

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, l-a mandatat oficial luni pe Carlo Cottarelli, fost înalt responsabil al Fondului Monetar Internaţional, cu formarea unui nou guvern tehnocrat, după o încercare nereuşită a partidelor Mişcarea 5 Stele (M5S) şi Liga Nordului de a crea o coaliţie guvernamentală, informează agenţiile internaţionale de presă.

”Preşedintele l-a primit pe domnul Cottarelli, căruia i-a cerut să formeze un guvern”, a anunţat secretarul general al preşedinţiei italiene, Ugo Zampetti, potrivit Agerpres.

FOTO: Presidenza della Reppublica

Carlo Cottarelli este un economist de 64 de ani, fost director de rang înalt al Fondului Monetar Internațional (FMI) supranumit “Domnul Foarfecă” pentru rolul jucat în reducerea cheltuielilor publice în 2013-2014 sub guvernele de centru stânga. Potrivit presei din peninsulă, un eventual guvern Cottarelli pare să nu aibă nicio șansă să obțină votul de încredere al Parlamentului, unde M5S și Liga domină.

De altfel, Cottarelli nu a respins ipoteza unor alegeri anticipate.

“Mă voi prezenta în faţa parlamentului cu un program care, dacă voi obţine votul de încredere, va include şi votul pentru bugetul lui 2019. Apoi, parlamentul va fi dizolvat, prin alegeri ce vor avea lor la începutul lui 2019”, însă, fără un vot de încredere, alegeri vor fi organizate “după lună august”, a declarat Cottarelli pentru presă, în urma întrevederii sale cu Mattarella.

Premierul desemnat și-a asumat o abordare europeană, atât a sa, cât și a cabinetului său, precizând că guvernul său va fi unul din punct de vedere politic, fără intenția de a candida la alegeri.

Citiți și Blocaj politic într-o țară fondatoare UE. Președintele Italiei refuză numirea unui ministru al Economiei care consideră moneda euro drept o ”închisoare germană”. Reacții furioase ale liderilor coaliției anti-sistem

Italia se află în criză politică acută după ce, la trei luni după alegeri, coaliţia formată din partidul Lega, de extremă-dreaptă, şi Mişcarea 5 Stele, populistă, au nominalizat un prim-ministru tehnocrat, Giuseppe Conte, care s-a retras din acțiunea de formare a guvernului după ce ministrul Economiei propus în componența cabinetului său guvernamental a fost respins duminică de către președintele Republicii, Sergio Mattarella.

Premierul desemnat inițial, Giuseppe Conte îl nominalizase pentru portofoliul economiei pe Paolo Savona, un economist eurosceptic, în vârstă de 81 de ani. El a fost un critic vocal al monedei euro şi al Uniunii Europene.

AFP notează că veto-ul preşedintelui Sergio Mattarella în legătură cu Paolo Savona, un veteran al finanţelor şi fost ministru, are loc ca urmare a faptului că acesta a apreciat moneda euro drept o “închisoare germană”.

Liderii formațiunilor anti-sistem și de extremă dreapta care și-au asumat formarea coaliției politice în Italia, Luigi Di Maio şi Matteo Salvini, şi-au exprimat furia lor după ce Giuseppe Conte, premierul propus de ei, a renunţat la formarea guvernului.

Coaliția populistă, Mişcărea 5 stele (M5S, antisistem) şi partidul Liga (extrema dreapta) reprezintă cea mai mare provocare pe care o va avea de înfruntat Uniunea Europeană, după Brexit. Printre propunerile celor două partide care vor forma coaliția de guvernare se află și renegocierea datoriei publice masive, dar și redeschiderea tratatelor Uniunii Europene pentru a reduce puterea supranațională. De asemenea, afirmă că Rusia nu este ”o amenințare militară”.

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare