Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, președintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis un mesaj în care și-a exprimat susținerea pentru dezvoltarea infrastructurii medicale și pentru investițiile majore în sănătate.

„Astăzi, 7 aprilie, marcăm Ziua Mondială a Sănătății, iar tema din acest an evidențiază nevoia urgentă de a preveni decesele nou-născuților și de a proteja sănătatea femeilor. Susțin dezvoltarea infrastructurii medicale și investițiile majore în sănătate”, a scris Mircea Abrudean, pe Facebook.
Potrivit acestuia, Spitalul Regional de Urgență Cluj, proiect esențial pentru întreaga regiune de Nord-Vest, și primul Spital Pediatric Monobloc din România, realizat de Consiliul Județean Cluj, reprezintă investiții care vor aduce servicii medicale moderne.
„Îmi doresc să putem spune la un moment dat că avem cu adevărat un sistem de sănătate al faptelor, în care fiecare copil are o șansă reală la viață, fiecare femeie este protejată și fiecare om se simte în siguranță”, a conchis președintele Senatului.
Ziua Mondială a Sănătății se celebrează în fiecare an pe 7 aprilie. În 2026, OMS a ales tema „Together for health. Stand with science” („Împreună pentru sănătate. Susțineți știința”), marcând puterea colaborării științifice în protejarea sănătății oamenilor, animalelor, plantelor și a planetei. Campania lansată cu această ocazie se desfășoară pe parcursul unui an întreg și este ancorată în două momente globale majore: Summitul Internațional One Health (7 aprilie), organizat de Franța în cadrul Președinției G7, și primul Forum Global al Centrelor Colaboratoare OMS (7–9 aprilie), care reunește instituții științifice din peste 80 de țări.
OMS cheamă guvernele, oamenii de știință, lucrătorii din sănătate și publicul larg să susțină știința, să reconstruiască încrederea și să asigure un viitor mai sănătos, inclusiv prin abordarea One Health — care conectează sănătatea umană, animală și a mediului.





