Ministrul ceh de Externe Jan Lipavsky l-a descris joi pe Vladimir Putin drept ”un laș” pentru că a refuzat să accepte oferta președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a negocia cu el la Istanbul o soluție la războiul provocat de liderul de la Kremlin, relatează EFE, citat de Agerpres.
”Președintele Zelenski a fost dispus să poarte discuții personale în Turcia, în timp ce Putin s-a dovedit a fi un laș și își trimite în schimb reprezentantul ideologic”, a declarat Lipavski într-un mesaj postat pe rețeaua de socializare X din orașul turc Antalya, unde participă la o reuniune a miniștrilor de externe ai NATO.
Lipavsky făcea trimitere la ultranaționalistul Vladimir Medinski, consilier pe probleme culturale al lui Putin și șeful delegației trimise la Istanbul pentru aceste contacte.
Însuși Zelenski a descris nivelul politic al delegației ruse drept o ”farsă”, în declarații făcute la Ankara.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit în Turcia gata să participe la discuții, însă Putin a refuzat să fie prezent și a trimis în schimb o delegație de nivel inferior, ceea ce a provocat furia Kievului și a pus sub semnul întrebării dacă vor exista negocieri, informează Politico Europe.
Ucraina, reprezentantă de președintele Volodimir Zelenski, principalul consilier al acestuia și miniștrii de externe și ai apărării, a dorit să îi arate președintelui american Donald Trump, aflat în turneu în Orientul Mijlociu, dar dispus să facă o escală în Turcia pentru a discuta despre dosarul ucrainean, că Rusia este realul obstacol în calea obținerii păcii.
Moscova a respins încă o dată o încetare a focului și nu a renunțat la niciunul dintre obiectivele sale de război inițiale de la începutul invaziei la scară largă din februarie 2022, în special dezarmarea Ucrainei, renunțarea la aspirațiile Kievului de a adera la NATO NATO și reinstaurarea dominației limbii, bisericii și culturii ruse în societatea sa.
În noaptea dinaintea negocierilor planificate, armata rusă a atacat Ucraina cu 145 de drone, rănind zeci de persoane, și a continuat să avanseze pe imensul câmp de luptă din estul țării.
”Rușii se pregătesc să-și continue ofensiva în Ucraina în timp ce fac presiuni pentru negocieri, iar aceasta este o practică normală, să fim sinceri”, a declarat Kyrylo Budanov, șeful serviciului de informații militare al Ucrainei, reporterilor miercuri la Kiev.





