Prima vizită a noului șef al diplomației de la Chișinău va avea loc la București: Mihai Popșoi vine pe 5-6 februarie în România

Noul ministru de externe al Republicii Moldova, Mihai Popşoi, a anunţat luni că va efectua o vizită la Bucureşti în prima decadă a lunii februarie, la invitaţia ministrului afacerilor externe a României, Luminiţa Odobescu, potrivit unui comunicat al MAEIE de la Chișinău.

El a făcut acest anunţ la finalul unei întrevederi pe care a avut-o la sediul Ministerului de Externe şi Afacerilor Europene de la Chişinău cu ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Ţurcanu, conform comunicatului citat.

“România va sprijini Republica Moldova în procesul său de transformare europeană. Asigurarea am primit-o din partea ambasadorului României, Cristian-Leon Ţurcanu”, a declarat Mihail Popşoi.

Cu ocazia acestei întâlniri, “am mulţumit domnului ambasador pentru faptul că România a fost întotdeauna un partener de încredere pentru Republica Moldova şi ne susţine ori de câte ori este nevoie”, a spus el.

“În cadrul întâlnirii, am discutat şi despre vizita de lucru pe care urmează să o efectuez la Bucureşti, pe data de 5-6 februarie curent, la invitaţia ministrului afacerilor externe a României, Luminiţa Odobescu”, a indicat ministrul Popşoi, conform aceluiaşi comunicat. 

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare