Connect with us

EDITORIALE

Quo vadis NATO? La 70 de ani de existență, Alianța Nord-Atlantică are nevoie de un nou Concept Strategic

Published

on

Secretarul general al NATO a avut o abordare foarte prudentă după ce miniștrii afacerilor externe din țările aliate au discutat propunerile Germaniei și Franței privind transformarea Alianței, în timp ce, în surdină, Statele Unite au reafirmat cererea ca europenii să investească mai mult în materie de cheltuieli militare.

Pe scurt, Germania propune crearea unui comitet de experți care să declanșeze o dezbatere politică și strategică cu scopul recâștigării încrederii între aliați. Franța, pe de altă parte, vrea schimbarea procesului decizional, care încă de la înființarea NATO se bazează pe consens. Este, practic, enunțarea obiectivului urmărit de Emmanuel Macron.

În fapt, aceasta este abordarea ”pas cu pas” a lui Emmanuel Macron, patentată deja la nivel european: Mai întâi face o declarație puternică, rezonantă și care atrage critici și generează polarități cu scopul de a veni ulterior cu propunerea dorită. În cazul afirmației privind ”moartea cerebrală a NATO” și articolul 5 referitor la apărarea colectivă, scopul este cel de mai jos. Tot nu cred că era nevoie de o astfel de afirmație pentru a genera un proces de reflecție privind viitorul NATO la summitul de la Londra, unde oricum aliații se reunesc pentru a aniversa existența septuagenară euro-atlantică, iar o astfel de discuție era de așteptat. Dar poate era nevoie dacă ambițiile sunt de a schimba fundamental paradigma, precum ideea unui ”pilon european în cadrul NATO”. Însă, masa Consiliului Nord-Atlantic nu este cea a Consiliului European. Mai mult, la nivel aliat avem deja experiența de la summitul precedent de la Bruxelles cu tensiunile dintre Donald Trump și Angela Merkel privind împărțirea poverii financiare, subiect care încă nu este considerat soluționat de aliații americani, în pofida unei creșteri bugetare pe care Berlinul a anunțat-o sau a afirmațiilor venite dinspre Berlin, dar și din vocea viitoarei președinte a Comisiei Europene, fostul ministru german al Apărării Ursula von der Leyen, privind caracterul ”remarcabil” al NATO ca instituție.

Pe fond, nu-i de mirare că propunerea Berlinului a primit sprijin, în timp ce viziunea Parisului nu a stârnit entuziasm.

Revenind la ministeriala de miercuri, importantă în ecuația pregătirii reuniunii de la Londra a liderilor euro-atlantici: modul precaut în care Jens Soltenberg a ales să comunice pe acest subiect arată că discuțiile pe aceste teme vor ocupa agenda reuniunii aniversare de la Londra. Secretarul general aliat a refuzat de două ori să abordeze explicit propunerea Franței, iar în momentul în care a făcut-o a subliniat din start că va răspunde ”prudent”. Prudent a însemnat și sec: ”voi fi precaut în a intra în detalii. Am avut o discuție, iar mesajul principal este că suntem uniți în ce privește consolidarea NATO”.

Analizând la o scară istorică și cunoscând faptul că anul viitor se împlinesc 10 ani de la adoptarea, la summitul de la Lisabona, a Conceptului Strategic care a guvernat acțiunile NATO în ultimul deceniu, cred că discuțiile ar trebui să scoată din sertar următorul instrument: dezbaterea și adoptarea unui nou Concept Strategic al NATO.

Există argumente, dincolo de cadența istorică în care, în cei 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, NATO a avut trei concepte strategice: după summitul de la Londra din 1990 a fost elaborat Conceptul Strategic post-Război Rece și adoptat la summitul de la Roma din 1991, în 1999, la Washington, la 50 de ani de la înființarea Alianței, a fost aprobat Conceptul Strategic care adapta Alianța la transformările determinate de valurile de extindere către Est, iar în 2010, cel de la Lisabona, care calibrează Alianța pe trei dimensiuni: apărare colectivă, gestiunea crizelor și securitate prin cooperare.

Actualul concept strategic al Alianței a fost edificat într-o perioadă fundamental diferită din perspectiva paradigmei de securitate și de apărare colectivă în Europa, în America de Nord și în vecinătatea familiei euro-atlantice. La nivel de lideri, diplomați, experți și analiști domina percepția că Statele Unite vor înțelege pentru totdeauna crucialitatea unei Europe stabile și sigure, europenii nu simțeau presiunea unor amenințări iminente de securitate, precum nici dorința de a se emancipa strategic și militar, iar Moscova tot nu era percepută în cheie asertivă și dornică să își recapate dominația în sferele de influență pierdute, chiar dacă pozițiile exprimate de Vladimir Putin la summitul aliat de la București în privința Georgiei și Ucrainei s-au dovedit a fi un avertisment timpuriu.

Cele trei caracteristici esențiale ale Conceptului Strategic din 2010 – apărare colectivă, gestiunea crizelor și securitate prin cooperare – calibrează trei dimensiuni: cea a unității și coeziunii interne, cea a unei abordări flexibile și pro-active în raport cu crizele care se pot dovedi provocatoare la adresa Alianței și cea a colaborării cu actorii externi pentru menținerea și proiectarea stabilității în vecinătățile aliate.

La un deceniu distanță de la acel moment marcăm cinci de ani de când mediul de securitate de la frontieră estică a NATO a fost modificat spre iremediabil prin anexarea ilegală a peninsulei Crimeea de către Rusia și acțiunile de destabilizare a Ucrainei, iar relația între Alianță și Uniunea Europeană a căpătat noi dimensiuni, atât prin domenii comune de cooperare și complementaritate (a se vedea mobilitatea militară), cât și prin lansarea conceptului de apărare europeană ca abordare de sine stătătoare și de principiu pentru cercetare militară și revitalizare a industriei de apărare.

La nivel politic, coeziunea internă aliată experimentează șocuri similare celor din timpul crizei Suezului, a retragerii Franței din structurile militare aliate sau a pozițiilor pe care SUA și Marea Britanie, pe de o parte, iar Franța și Germania, pe de altă parte, le-au avut în ce privește războiul din Irak. Unilateralismul hotărât al administrației Donald Trump și ambiția personală a președintelui american ca aliații europeni să aloce mai mulți bani pentru apărare, inclusiv prin achiziția de armament american, a scindat Alianța, chiar dacă solicitările liderului SUA sunt unele rezonabile și au la bază un angajament comun asumat de țările NATO în 2014. Disputele acestuia cu Germania pe tema cheltuielilor militare și, in extenso, din pricina relațiilor energetice ale Berlinului cu Moscova, ascensiunea noului președinte francez, cu o abordare mai mult franco-europeană decât transatlantică, culminând cu afirmația politică a unei stări de moarte cerebrală, calea pe care o urmează Turcia, un aliat care nu mai respectă standardele democratice, sunt ingrediente și semnale politice.

Un nou Concept Strategic este un răspuns. Și este un răspuns care oferă garanția parcurgerii și clarificării tuturor elementelor care pun la încercare unitatea NATO. Cheia de înțelegere și de analiză a Alianței Nord-Atlantice a stat, de cele mai multe ori, în plecarea de la premisa că reziliența, adaptarea și flexibilitatea sunt core-ul și mindset-ul acestei organizații. Un nou Concept Strategic ar echivala cu această adaptare tot mai necesară.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

EDITORIALE

Intrarea Dragonului

Published

on

de Dan Cărbunaru

De când am intrat în Uniunea Europeană, am avut de înfruntat alături de partenerii noștri o gamă variată de provocări majore. Criza economico-financiară,  anexarea ilegală a Crimeei, valurile de atacuri teroriste, valurile de migranți și refugiați, negocierile eșuate cu SUA pe tema noului Acord Comercial, Brexit, tensionatele raporturi cu Turcia, criza din Siria, compromiterea acordului cu Iranul, noul coronavirus.

Uniunea Europeană, colosul economic cu ambiții geopolitice a fost și este luată la țintă la fiecare criză majoră cu mesaje integrate în peisajul războiului hibrid. Un război în care victimele sunt chiar cetățenii europeni. 

Elementul comun, firul roșu care reunește mesajele anti-europene și anti-occidentale propagate în astfel de perioade grele pentru Uniune este legat de decredibilizarea capacității instituțiilor europene, singure sau împreună cu statele membre, să gestioneze aceste crize. 

Mai vechile îngrijorări europene privind dezinformarea de origine rusă și anxietatea cu care au fost întâmpinate mesajele critice de peste atlantic în materie comercială sau privind contribuțiile la apărare sunt, zilele acestea, dublate de un nou tip de propagare de mesaje. China face eforturi teribile de a recupera terenul pierdut, după ce Covid19 a pus-o într-o serioasă dificultate comercială și de percepție pe scena globală. Acuzate că au încercat să țină sub preș sâmburii pandemiei globale cu centrul în Wuhan, autoritățile chineze au creat un reality show care a început cu impresionanta construcție a  mega-spitalului. De câteva zile, în paralel cu miraculoasa scădere a numărului de îmbolnăviri, China plasează pachete consistente de ajutoare către state europene – Italia, Spania, Franța, Polonia. Fiecare ajutor este însoțit de strategii de comunicare care sugerează puterea chinezilor în raport cu ”neputințele” Uniunii Europene. O Uniune care s-a grăbit, de îndată ce chinezii au decis să-și recunoască oficial epidemia, să livreze zeci de tone de ajutoare celor afectați. O Uniunea care a anunțat pachete de sprijin pentru statele membre afectate, după ce virusul chinezesc a ajuns și la noi. O Uniune care caută, prin mecanisme democratice, care să respecte și principiile economiei de piață, să ajute atât cetățenii,  cât și companiile care au nevoie de acest sprijin.

Dintre toate crizele de până acum, criza noului coronavirus, care prefigurează nu doar o mare problemă de sănătate, ci și deschide porțile noii crize economico-financiare, marchează intrarea Dragonului Chinezesc pe terenul propagandei care targetează europenii.

Pentru România, în mod special, o țară în care războiul hibrid a inclus mai degrabă mesaje de care ar fi beneficiat o țară a cărei asertivitate preocupă de o bună bucată de vreme NATO și UE, aparent benigna propagandă chinezească poate fi un nou instrument care să urmărească slăbirea încrederii și suportului public față de partenerii occidentali. 

Va fi, poate, un nou prilej să ne amintim împreună de ce ne-am dorit să ne integrăm în familia occidentală, de ce am fost primiți și care au fost și sunt beneficiile noastre ca țară și ca cetățeni.

Continue Reading

EDITORIALE

Criza coronavirusului va modela deceniul trei din acest secol. Unde este Occidentul?

Published

on

© White House/ Flickr

Westlessness este un concept proaspăt pe piața ideilor globale. În câmpul teoretic și empiric al relațiilor internaționale el acționează asemenea unui bisturiu care, până de curând, nu a fost aplicat cu o precizie înaltă pe pacient. Pe scurt, el se referă la dezoccidentalizare și a fost patentat astfel la Conferința de Securitate de la Munchen din acest an. Pe fond, semnifică un sentiment răspândit de neliniște și agitație în fața unei incertitudini tot mai mari cu privire la viitorul și destinul Occidentului.

Certitudinea tot mai mare a tranziției către o nouă eră a competiției între marile puteri este suprapusă cu cea mai mare criză geopolitică, potențial geoeconomică, sanitară și potențial umanitară de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial încoace. Criza coronavirusului va modela, pe de-a întregul, deceniul trei din acest secol.

Spre deosebire de criza economică din 2008, pandemia de coronavirus ne regăsește într-o situație în care încrederea în stat, în Uniunea Europeană, dar și în parteneriatul transatlantic, sunt mult mai importante pentru că ne referim la cel de mai de preț drept într-o democrație: dreptul la viață.

Dacă prăbușirea financiară din 2008 este încă recentă, rețetele de gestiune a crizei posibil să se fi îmbunătățit și ele încă sunt actuale. Un exemplu în acest sens este atitudinea politică promptă dinspre Washington, Berlin sau Paris de a injecta și a arunca în joc sute de miliarde de euro pentru atenuarea impactului asupra companiilor și, implicit, pentru salvarea puterii economice occidentale. Împreună, SUA și Uniunea Europeană reprezintă peste 30% din economia lumii, însă separat ambele sunt devansate de China.

În debutul acestei crize, ministrul francez al economiei și finanțelor, Bruno Le Maire, argumenta că Occidentul trebuie să își regândească strategia industrială și de business, profund dependentă de China și de producția din această țară. 

La scară europeană, este și o oportunitate în această situație grea. Negocierile pentru bugetul UE 2021-2027 nu sunt încă finalizate, iar anvelopa financiară a acestuia încă poate fi echipată în așa fel încât șocul unui recesiuni să nu fie la fel de puternic pentru statele mai vulnerabile economic, inclusiv România.

În egală măsură, această criză pandemică a scos, din nou, la interval desincronizarea transatlantică. Președintele SUA Donald Trump a anunțat închiderea granițelor fără a-și notifica în prealabil partenerii europeni, gest criticat de liderii instituțiilor Uniunii Europene. Tot liderul de la Casa Albă, potrivit unei anchete jurnalistice, a încercat să își asigure exclusivitate națională pentru un potențial vaccin ce ar putea fi produs de compania germană CureVac. Dovada unui sâmbure de adevăr stă în faptul că Ministerul german al Sănătății și Comisia Europeană au intrat pe fir pentru a aloca fonduri acestei companii. Într-adevăr, comunicatul reieșit în urma unei summitului – videoconferință al țărilor G7, grupul celor mai industrializate democrații ale lumii, și angajamentul comun de a întreprinde tot ceea ce este necesar pentru soluționarea acestei crize a cuplat ca o dezamorsare a carențelor, însă nu este suficient.

Beijing-ul însă, care pare să fi ajuns la o metodă de control a răspândirii acestei pandemii, este acum în postura de a profita de pe urma tensiunilor transatlantice dintre SUA și Europa și a lipsei de solidaritate dintre cele două, promovând imaginea unui stat care desfășoară acțiuni umanitare în sprijinul altor state care se confruntă cu pandemia de coronavirus.

O analiză apărută în Atlantic Council sugerează oportunitatea activării articolului 5 din Tratatul NATO privind apărarea colectivă în contextul pandemiei de coronavirus. Se face paralela cu singurul moment în care această prevedere a fost declanșată – atacurile teroriste din 11 septembrie 2001.

Remarc că scopul invocat pentru această activare este acela al probării unității aliate. Cu toții am observat că măsurile luate în ultima săptămână pe ambele maluri ale Atlanticului au dus lipsă de sincronizare, însă un astfel de gest politic transatlantic trebuie tratat cu prudență. Articolul 5 a fost conceput pentru amenințări militare, clasice. Activarea clauzei împotriva unui agent patogen ce implicații va produce? Pe de altă parte, cine va fi tras la răspundere pentru efectele acestei pandemii care este asemuită celei mai dramatice crize de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial?

Războiul Rece, 11 septembrie 2001, Războiul din Irak sau criza economico-financiară din 2008. Toate acestea au fost depășite pentru că Occidentul, în pofida și a unor divergențe, a fost unit. Dacă liderii acestui construct valoric nu vor reveni sub aceeași umbrelă, coronavirusul va fi fost și el un agent al Westlessness-ului.

Continue Reading

EDITORIALE

Relatarea unei studente românce din Roma. Alina-Maria Balaj: Italia în ”stand-by”

Published

on

© Ana-Maria Balaj

Relatare din Roma de Alina-Maria Balaj: Italia în ”stand-by”

Italia trăiește momente de nedescris. De la medici în tranșee care se luptă cu mii de eșantioane, la decizii pe care tot aceștia sunt obligați să le ia privind o prioritizare a pacienților pe secțiile de terapie intensivă. De ieri seară, prin decretul președintelui Consiliului de Miniștri Giuseppe Conte, Italia devine zonă ,,protejată”, iar activitățile economice par să se reducă de la zi la zi.

Școlile și universitățile rămân închise până pe 3 aprilie. Pe de altă parte statul e în acord cu Biserica Catolică, care s-a angajat responsabil să participe activ la combaterea acestei probleme sociale. Pentru prima dată în istorie Suveranul Pontif a recitat rugăciunea Angelus din interiorul Palatului Apostolic și nu de le fereastra din Piața Sfântului Petru. Serviciile religioase au fost suspendate în întreaga Italie, iar azi au fost închise porțile Bazilicii Sfântului Petru.

Instituții de învățământ de pe lângă Sfântul Scaun, precum Universitatea Pontificală Santa Croce, au decis să își continue activitatea didactică în online, ținând cont de faptul că studenții acestora sunt internaționali și condiționați de timp și resurse materiale pentru a studia. Totul e in stand-by și pare a fi cea mai bună decizie pentru diminuarea numărului de contagiați. Cerul albastru roman și ziua tipic senină nu par a fi suficiente pentru a tăia nuanța de gri din atmosferă.

În tot acest timp România învață cum și ce să facă după reușitele sau greșelile modelului italian, iar comunitatea de români din peninsulă a înțeles că trebuie respectate regulile pe care guvernul le-a impus. Autoritățile românești sunt în plină activitate de monitorizare, după ce în urmă cu două săptămâni ambasadorul României în Republica Italiană E.S. George Gabriel Bologan a efectuat o vizită de lucru în plină zonă declarată atunci ,,roșie”, în Lombardia, un gest de solidaritate și susținere față de compatrioți.

Cam așa ar putea fi descrisă imaginea peninsulei care se găsește acum singură în Europa, mai singură ca niciodată. Virusul nu ține cont de frontiere și este nevoie de o solidaritate la nivel european, o gândire echilibrată a fiecărui cetățean în parte și respectarea normelor și restricțiilor, pentru că acum nu suntem responsabili doar de viețile proprii, cât și a celor din jurul nostru.”

Alina-Maria Balaj

MA Student in Institutional and Social Communication, Pontifical University of the Holy Cross Rome, Italy

MA and BA in Communication and International Relations and European Studies University of Oradea, Romania

Associate in the Communication Office of the Pontifical University of the Holy Cross and MCE Research Center in Rome

Continue Reading

Facebook

Guvernul României: Măsuri de prevenție coronavirus (COVID-19)

Măsuri de prevenție - COVID19

Măsuri de prevenție - COVID-19#Coronavirus #COVID19

Publicată de Guvernul României pe Miercuri, 11 martie 2020
Advertisement
Advertisement

Trending