Exodul intelectualilor, numit și drenare a inteligenței sau ”brain drain” este un fenomen tot mai resimțit în România.
Potrivit raportului publicat de Banca Mondială, aproape 40% dintre emigranții români sunt absolvenți de studii superioare.
Migrația a dat naștere unor preocupări legate de „exodul creierelor” nu doar României. Persoanele absolvente de învățământ superior reprezintă 55% din populația totală a emigranților din Bosnia și Herțegovina, peste 40% din emigranții din Armenia și Letonia și aproape 40% din populațiile de emigranți din Albania, Moldova, Macedonia de Nord, Republica Kârgâzstan, Kazahstan, România și Tadjikistan.
”Astfel de tipare permanente reprezintă mai degrabă un simptom și nu o cauză a problemei de bază”, se arată în comunicat.
„Migrația poate să contribuie la prosperitatea din regiune” a spus Asli Demirguc – Kunt, economistul – șef al Băncii Mondiale pentru regiunea Europa și Asia Centrală. „Migranții tind, în mod disproporționat, să provină din cadrul populației active și, de aceea, pot să reducă presiunile demografice prin mărirea dimensiunii forței de muncă, creșterea productivității și accelerarea creșterii economice.”
Ponderea imigranților din Europa a crescut rapid în ultimele patru decenii, unul din trei imigranți din întreaga lume îndreptându-se spre Europa. Migrația intra-regională este, de asemenea, ridicată în Europa și Asia Centrală, 80% dintre emigranți alegând să se mute în alte țări din regiune. Cu toate acestea, opoziția la migrație este de multe ori puternică, deoarece beneficiile tind să fie pe termen lung, în timp ce costurile – inclusiv deplasarea și șomajul – sunt imediate și concentrate pentru anumite grupuri.
Factorii de decizie trebuie să ajute aceste grupuri prin implementarea de programe de reconversie profesională a acestora și ajustarea sistemelor de învățământ pentru tineret, astfel încât să nu mai concureze cu imigranții cu calificare redusă. Componentele unor astfel de eforturi ar putea să includă prestații sociale temporare și ajutoare de șomaj, potrivit raportului.
Raportul transmite cum poate fi împiedicat fenomenul de ”brain drain”.
Întărirea guvernanței și consolidarea instituțiilor din țările de origine sunt politici pe termen lung care pot să abordeze cauzele de bază ale emigrației permanente. Politicile care vizează păstrarea forței de lucru calificate includ promovarea sectorului privat și stimularea creării de locuri de muncă, investițiile în învățământul superior și creșterea oportunităților pentru femei în economie.
O mai mare conectivitate este, de asemenea, un aspect important al creșterii implicării diasporei, deoarece este mai probabil ca emigranții care rămân conectați cu țara mamă să investească și să se întoarcă. Raportul indică faptul că este mai probabil ca mărirea stimulentelor pentru a rămâne în țara de origine să descurajeze migrația externă comparativ cu politicile care limitează beneficiile din străinătate.
La nivelul Uniunii Europene, primarul municipiului Cluj-Napoca, a fost desemnat raportor în cadrul Comitetului European al Regiunilor privind fenomenul de ”brain drain”.
Fenomenul ”brain drain” se află în atenția constantă a Comitetului European al Regiunilor, această problemă fiind inclusă de aleșii locali și regionali din UE și în dezbaterile de la Summitul european al regiunilor și orașelor de la București, din luna martie a acestui an.
Un sondaj Eurobarometru recent privind opinia publică în regiuni a confirmat faptul că 18% din cetățenii UE consideră imigrația drept unul dintre cele mai importante două aspecte cu care se confruntă în prezent regiunea lor.




