Recep Erdogan susține că Turcia ar fi ”gazda ideală” pentru negocierile comune Rusia-Ucraina-SUA privind obținerea păcii

Președintele Recep Erdogan susține că Turcia ar fi o „gazdă ideală” pentru eventualele discuții dintre Rusia, Ucraina și SUA privind încheierea războiului. 

Într-o conferință de presă comună susținută la Ankara, alături de președintele ucrainean, Recep Erdogan a subliniat că inițiativă diplomatică lansată de președintele Trump pentru încetarea imediată a războiului prin negocieri se suprapune cu politica pe care Turcia a urmărit-o în ultimii trei ani: „Într-adevăr, negocierile de la Istanbul se remarcă ca un punct de referință important prin faptul că au fost platforma în care părțile au fost cel mai aproape de a ajunge la un acord. Având în vedere diplomația activă pe care am urmărit-o în ultimii trei ani, țara noastră va fi o gazdă ideală pentru eventualele discuții dintre Rusia, Ucraina și SUA în perioada următoare.”

De asemenea, liderul de la Ankara speră să se facă progrese către pace în cadrul discuțiilor pe care Turcia le are în prezent cu Rusia.

   Citiți și: Aflat alături de Erdogan la Ankara, Zelenski respinge orice “ultimatum” după discuțiile “pe la spatele Ucrainei” de la Riad între SUA și Rusia

În timp ce Zelenski s-a aflat la Ankara, Statele Unite și Rusia au decis, în Arabia Saudită, să instituie un mecanism de dialog pentru pace în Ucraina, normalizarea relațiilor și oportunități economice post-conflict.

Conform unui comunicat al Departamentului de Stat, Rubio și Lavrov au căzut de acord că SUA și Rusia vor institui un mecanism de consultare pentru a aborda problemele care afectează relațiile bilaterale, cu obiectivul de a lua măsurile necesare pentru a normaliza funcționarea misiunilor diplomatice.

Washington-ul și Moscova vor nominaliza delegații la nivel înalt “pentru a începe să lucrăm la o cale de a pune capăt conflictului din Ucraina cât mai curând posibil, într-un mod care să fie durabil, sustenabil și acceptabil pentru toate părțile”.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că Ucraina va considera nul orice eventual acord pe care l-ar putea încheia Statele Unite și Rusia la reuniunea lor bilaterală la nivel de miniștri de externe ce va avea loc marți în Riad, capitala Arabiei Saudite.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare