Reprezentantul permanent al României la ONU: România rămâne un partener activ și un susținător al eforturilor Organizației pentru un viitor mai sigur, mai echitabil și mai durabil pentru toți

Reprezentantul permanent al României la Organizația Națiunilor Unite, Cornel Feruță, a declarat vineri, cu prilejul marcării a 80 de ani de la intrarea în vigoare a Cartei ONU, că țara noastră rămâne un partener activ și un susținător constant al eforturilor Organizației pentru construirea unui viitor mai sigur, mai echitabil și mai durabil pentru toți.

„Astăzi celebrăm 80 de ani de la intrarea în vigoare a Cartei ONU – momentul care a marcat începutul unei noi ere de cooperare între state după un Război Mondial devastator, în spiritul păcii, dezvoltării și respectului pentru drepturile omului”, a scris Cornel Feruță, pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, Cornel Feruță a subliniat că pentru România, anul 2025 are o dublă semnificație: marchează nu doar 80 de ani de la intrarea în vigoare a Cartei ONU, ci și 70 de ani de la aderarea țării noastre la Organizația Națiunilor Unite.

„România rămâne un partener activ și un susținător constant al eforturilor Organizației pentru un viitor mai sigur, mai echitabil și mai durabil pentru toți”, a punctat reprezentantul permanent al României la ONU. 

Ministerul Afacerilor Externe a salutat vineri bilanțul celor 80 de ani de existență ai ONU, a cărei activitate privește trei domenii principale de acțiune: pacea și securitatea internațională, dezvoltarea și drepturile omului.

Organizația Națiunilor Unite – ONU – împlinește, pe 24 octombrie 2025, 80 de ani de existență. Ziua ONU, sărbătorită anual, aniversează intrarea în vigoare a Cartei ONU, la 24 octombrie 1945, prin ratificarea acestui document de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate și majoritatea celor 51 de state semnatare ale documentului (membrii fondatori ai organizației).

Într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro, MAE amintește că sistemul ONU este alcătuit din șase organe principale, cu propriile structuri subsidiare, precum și dintr-o serie de fonduri, programe, agenții specializate și organizații conexe. În cei 80 de ani de existență, ONU a înregistrat multiple realizări majore, rezultat al acțiunii și cooperării statelor membre, al căror număr a sporit în permanență, ajungând în prezent la 193.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare